Psihologia adunatului de provizii

Trăim vremuri tulburi şi trendul zilei este să îţi faci provizii. Aparte de evidentul "vreau să supravieţuiesc", se pare că psihicul uman este programat să adune bunuri în condiţii de stres. Majoritatea mamiferelor fac la fel, de la veveriţă la şoarecele de câmp şi până la primate. Faptul că vine iarna le face să adune şi ascundă mâncare într-un mod compulsiv, iar noi, oamenii, o facem constant, fără să ne dăm seama. Ori de câte ori ascundem o bucată de ciocolată de copii ori o ţigară pentru vremurile în care nu vom mai avea, ne dedăm la aceeaşi practică a "hoarding-ului" (agonisitului). Cu cât stresul este mai mare, cu atât tindem să adună mai mult, fie că e vorba de bani, fie că e vorba de zile de vacanţă.

Natura ne-a înzestrat creierul cu uneltele de care avem nevoie pentru a preîntâmpina necazul, dar a făcut-o într-un mod ciudat. De exemplu, avem tendinţa de a aduna mai multe provizii dacă cineva fură din ale noastre sau dacă vedem că resursa începe să se împuţineze. Vom cumpăra nu o conservă, ci şase dacă vedem că e coadă la conserve în supermarket.

Un alt efect al adunatului de provizii este că în clipa în care resursa se împuţinează avem tendinţa să-i criticăm pe ceilalţi care contribuie la epuizarea ei, chiar dacă noi înşine facem acelaşi lucru. Pe de o parte presiunea socială menţine resursa disponibilă pentru binele public (prin critică, evidenţiere şi umilire), pe de alta nevoia individuală ne face să închidem ochii când noi înşine facem acelaşi lucru şi să fim mult mai indulgenţi când vine vorba de propria persoană angajată în exact aceleaşi tip de comportament.

Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză. Iniţial, din punct de vedere sociologic, am crezut că e vorba de un comportament ce ţine de cultura impusă de consumerism: că oamenii speră să îşi asigure acelaşi nivel de confort pe timp de criză cu care s-au obişnuit în timpuri mai limpezi. Se pare însă că fenomenul ţine mai mult de psihologie decât de sociologie.

Explicaţia psihologică e că oamenii, odată intraţi în panică sau observând şi imitând comportamentul panicat al altora, au de luat nişte decizii importante cu privire la viitorul lor: cum să supravieţuiască în viitor, ce tip de conserve să cumpere, dacă să ia mai multă carne sau să mai multe paste făinoase, dacă e nevoie de drojdie în casă sau de anumite medicamente. Sunt decizii multe şi mici, fiecare cu un anumit grad de importanţă.

Problema e că, mai ales în condiţii de stres, nu toţi oamenii sunt capabili să ia aceste decizii în mod logic ori să le ia rapid. Aşa că încep cu ceea ce ei consideră că e mai simplu de rezolvat. Hârtia de toaletă e o alegere uşoară deoarece are o dimensiune standard, o culoare standard, e uşor de transportat, e ieftină şi ştim cu siguranţă că o vom folosi săptămânal. O folosim de o viaţă întreagă, ne-am obişnuit cu ea în casă şi - indiferent de marcă - costul ei este cam acelaşi. Nu există multe variabile de luat în considerare: vezi alb, apuci, şi duci acasă. Şi ştii că ai rezolvat o problemă simplă înainte celor mai complexe, aşa că nu vei mai avea bătăi de cap cu ea.

Însă această tendinţă a oamenilor de a rezolva întâi problemele simple se traduce prin faptul că toţi au aceeaşi idee când vine vorba de lista de cumpărături, aşa că se iscă îmbulzeală tocmai la rafturile cu hârtie în strat triplu, fiecare dorind să rezolve acea primă problemă uşor de rezolvat ca să poată trece apoi la celelalte - cele importante. Se abordează supravieţuirea în mod scalar: întâi adun crenguţe uscate, apoi lemne pentru foc, apoi pescuiesc şi abia mai încolo mă pun să gătesc. Oamenii pe care-i vedeţi în pozele online cu decapotabile pline-ochi de hârtie igienică adună crengi uscate pentru foc în condiţiile în care pădurea e plină de oameni care caută crenguţe. De teama ca resursa să nu dispară cumpără preventiv mai multă hârtie igienică decât au nevoie, rafturile cu alimente şi medicamente rămânând în acest timp pline.

De remarcat că tendinţa compulsivă de a te întoarce şi a cumpăra şi mai multă hârtie igienică este totodată o modalitate de a amâna actul luării unor decizii mai importante, în condiţiile în care eşti nesigur pe tine, nu ştii încotro să o iei după ce ai rezolvat problema hârtiei şi nici care e necesarul următor. Aşa că zi după zi, alimentaţi şi de imaginile din mass-media cu oameni umplând coşuri mari de role, alţi şi alţi cumpărători pornesc să caute hârtie de WC în loc să treacă mai departe cu ochii pe lista de cumpărături şi să vadă ce altceva mai lipseşte.

Adunatul de provizii ne oferă un sentiment de siguranţă şi, totodată, actul în sine ne asigură că "facem ceva" în condiţiile în care nu avem un control asupra evenimentelor şi asupra propriei noastre vieţi. Cutiile cu pungi de mălai înseamnă nu doar supravieţuire fizică, ci şi psihică: ne conferă calm, linişte interioară şi impresia că suntem într-o relativă bulă "fortificată" faţă de alţii. Stresul provoacă o stare de alertă ce se necesită manifestată cumva, aşa că o capitalizăm făcând cumpărături în mod agitat deoarece anticipăm că după acea stare de alertă va urma o perioadă de oboseală în care nu vom fi capabili să acţionăm. Ne eliberăm de stres prin efort fizic şi psihic şi ne menţinem mintea ocupată cu număratul conservelor pentru a avea un moment de respiro motivat de la ştirile din ultima perioadă şi grijile pe care ni le facem.