URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 30 NOIEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ca să vedeți cum se fac marile proiecte de investiții în România! De mult se știa că vor exista fonduri europene pentru dezvoltarea transportului durabil, tramvaie și trenuri urbane. Povestea asta o vântură primarul Emil Boc de 10 ani.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Eroarea judiciară reprezintă, într-o definiție populară generică, eroarea de judecată care conduce la greșita soluționare a unui proces. În această viziune, ideea de eroare judiciară sau eroare de judecată poate fi calificată ca orice aspect care conduce la pronunțarea unei hotărâri care nu reflectă adevărul și, pentru aceste situații, sunt reglementate, atât în penal cât și în civil, căile de atac. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
27 Septembrie 2023, 13:21

PSD Bihor, în campanie electorală: Critică administrația liberală din Oradea și Bihor, dar nu vorbește despre propriile neajunsuri (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PSD Bihor a intrat deja în campanie electorală. Social-democrații Adrian Madar și Florian Sîrca au făcut, miercuri, bilanțul celor trei ani de mandat pentru președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și primarul Oradiei, Florin Birta, criticându-i pe cei doi liberali că nu și-au dus la îndeplinire promisiunile din 2020.

Evenimentul PSD a avut loc în amfiteatrul în aer liber din Cetatea Oradea, acolo unde, înaintea alegerilor locale din 2020, PNL și-a prezentat echipa și programul electoral (foto jos).

În spatele lui Madar și Sîrca, singurii care au luat cuvântul, au stat consilieri locali și județeni (Liviu Sabău Popa, Florica Bungău, Sergiu David) și reprezentanți ai Tineretului Social-Democrat, toți ținând în mâini pancarte colorate în galben și negru, cu mesaje anti-PNL: „Bolojan+Birta - Frăția exproprierilor pe bandă!”, „Fenomenul Birta! Impozite ca-n Viena, condiții de toată jena”, „Parcuri industriale doar pe hârtie! Veniturile bihorenilor la limita de sărăcie” sau „Utilitățile publice în comune?! Din 4 în 4 ani ni se spune”.

Social-democrații i-au taxat și pe Horea Abrudan, șeful Inspectoratului Școlar, pe care îl acuză că este incompetent și că a „strivit” educația bihoreană, dar și pe specialistul de comunicare al PNL, Bogdan Pater, deconspirat că agață minore pe internet, motiv pentru care îl consideră „Pată pe obrazul PNL Bihor”.

În discursurile lor, Sîrca și Madar și-au criticat adversarii politici pentru probleme din aproape orice capitol: că n-au finalizat lucrările la mai multe drumuri județene (Uileacu de Criș-Sârbi, Vârciorog-Dobrești, Vârciorog-Tășad etc.), că Aeroportul nu are curse externe, că în județ nu s-au extins rețelele de apă și canalizare, că transportul public în mai multe zone din Bihor nu este asigurat, că șantierele din Oradea sunt întârziate (exemplificând cu pasajele din centrul Civic, parcarea de sub catedrală, terminalul intermodal), că niciun bloc din municipiul reședință de județ n-a fost reabilitat termic în ultimul an, ori că pentru noul spital de pe strada Vlădeasa nu s-a săpat încă niciun șanț.

PSD-iștii au mai reclamat și că reforma lui Bolojan din Consiliul Județean nu a fost adevărată, ci „populism ieftin”, deoarece „clientela politică a fost împrăştiată prin alte instituţii publice”, exemplificând cu câteva nume: Cornelia Cociuba (soția primarului liberal din Vârciorog), transferată la Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, Cosmin Scridon, secretarul tineretului liberal, „adăpostit” la Direcţia de Statistică, ori Ioan Șora, fiul primarului din Pomezeu, angajat la Agenția pentru Arii Naturale Protejate.

Întrebați de BIHOREANUL dacă au discutat problema politrucilor și în interiorul PSD Bihor, dat fiind că unii dintre acești funcționari s-au transferat în instituții conduse de social-democrați (de exemplu, APM Bihor) sau că există și PSD-iști concediați de Bolojan și „refugiați” în alte instituții publice (de exemplu, Sergiu David - foto sus -, demis de la ADI Ecoland și „recuperat” de Primăria Ineu, condusă de un edil PSD), Madar și Sîrca au fost nevoiți să admită că nu au deschis subiectul în partidul lor.

„Ceea ce vreau să subliniez este faptul că Ilie Bolojan a creat o percepție mincinoasă, de un om care face cu adevărat reformă. Nu s-a întâmplat așa, niciun membru PNL din cei care erau în Consiliul Județean când a venit dânsul nu a rămas fără loc de muncă”, a declarat Sîrca, evitând să recunoască ceea ce bihorenii văd cu ochii lor, și anume că, indiferent de partidul din care provin, politrucii folosesc aceleași metode de „salvare”.

Cei doi PSD-iști n-au avut replică nici când au fost întrebați câți kilometri de rețele de apă și de canalizare s-au făcut în ultimii trei ani în comunele cu primari social-democrați. Dă mai bine să spui ce n-au făcut alții, decât să arăți ce n-au făcut ai tăi...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
corectie
de ce NU din 2000?
Postat 28 Septembrie 2023, 16:44 de Biggie
@pinonel
"psd nu vrea sa ia primaria!" Eu zic sa-ti corectezi titlul in psd nu poate lua primaria. In legatura cu auditul, de ce din 2008? de ce din 2000? Pe vremea lui filip nu vrei audit? Sa nu creasca taxele? De inflatie ai auzit? Fara taxe de parcare? Daca ai masina vorbesti impotriva ta. Nu vei mai gasi loc de parcare in locurile mai aglomerate. N-ai 3 lei pe ora intr-o parcare civilizata? Chiar ieri am vazut doi cocalari opriti chiar in dreptul intrarii in parcarea de la Crisul. Un audi si un bmw. Cu avariile pornite. Probabil si-au calculat ca de 3 lei mai pot lua vreo 400 grame de motorina. Chiar in halul asta va orbeste ura? Ca ajungeti sa nu mai ganditi? Sau e posibil sa nici nu aveti cu ce?
Postat 28 Septembrie 2023, 16:42 de Biggie
@KP
"(pesede)Va avea din 2024 încolo, când va fi la putere în Oradea". Eu zic sa te trezesti la realitate! Ia niste calmante, poate te ajuta. Voi si udmr ati avut ocazia, ati ratat-o. Kiss a vrut sa mute aeroportul pe terenurile lui din Paleu, pasztor era ocupat cu pescuitul, de pe urma lui filip nu stiu ce a ramas, mang habar n-am ce a facut. Sper ca acesti indivizi nu vor aparea in vreo icoana facatoare de minuni din vreo biserica, alaturi de niste sfinti.
Postat 28 Septembrie 2023, 16:26 de Biggie
psd nu vrea sa ia primaria!
Ar fi simplu! Un program cu cateva puncte. De pilda" 1.Noul primar si noul cl isi vor incepe mandatele cu un audit pt perioada 2008-2024. 2.In mandatul lor nu vor creste taxele, impozitele, nici tarifele utilitatilor. 3. Pt orice autoturism (nu camion, nu autoutilitara!) al carui posesor este cetatean al Oradiei nu se va plati taxa de parcare. 4. Orice distrugere produsa mobilierului de pe domeniul public va fi imputata celor de la politia locala. La politia locala se va introduce serviciul in trei schimburi, cui nu-i convine, inapoi la sapa de unde a venit!
Postat 28 Septembrie 2023, 16:09 de pinonel
KP aka mama Omida vasi/adi13
Se vede clar ca va ascundeți după pancarte, va cauta BUZATU cu zeciuiala la drojdie. Oradeanii au văzut de ce sa NU voteze PSD, nu o sa aveți niciun consilier, poate pe BUZATU, la fără frecventa ::::::))))))
Postat 28 Septembrie 2023, 11:19 de Sandu2100
Sandu cel cu buda in curte
Ioi sandu vezi ca poate faci AVC, stii si noi uram PSD dar la ce a facut PNL si la proiecte gen cartier Nufaru si altele o sa votam PSD sau orice altceva , mai bine nu faci nimic decat sa distrugi totul. De propaganda ta suntem satui
Postat 28 Septembrie 2023, 09:13 de vasi13
Neajunsuri nu are cum avea PSD, pentru că în Bihor și Oradea nu are niciun cuvânt de spus.
Va avea din 2024 încolo, când va fi la putere în Oradea și tot în opoziție la județ. Atunci se va putea comenta despre neajunsurile create de PSD, că până la anu' nu e mult și trebuie cuantificate neajunsurile de zeci de milioane Euro, lăsate de PNL orădenilor după 16 ani de haos urbanistic și degradare morală.
Postat 28 Septembrie 2023, 09:07 de KP
Rotatore
Unde e rotativa de Bihor ???? psd-eaua a primit oarece firimituri ? Acu au premier si protesteaza ???
Postat 28 Septembrie 2023, 08:25 de GORON
Sa vina KP sau pinonel sa ne explice!
N-am reusit sa citesc articolul, m-a apucat o greata la vederea pozelor. KP, pinonel, nu va apuca voma?
Postat 27 Septembrie 2023, 20:22 de Biggie
Hoppmester
Aia care se ascund după pancarte, e exact propaganda PZD
Postat 27 Septembrie 2023, 19:35 de Sandu2100
penibili
cit de penibili!!!!
Postat 27 Septembrie 2023, 17:23 de TanarSiNelinistit
Ha-ha-ha
Uni din ei nici macar nu isi arata fetele...probabil de rusine, stau asunsi după acele pancarte? Totusi nu mai bine era cand era Dl. Mang "prezident" nu se intampla mai nimic, deci nu aveai ce sa comentezi. Ori e mai bine la Vaslui?, acolo macar circula banutii, nu ca in Bihor, saracim aici pe zi ce trece, de zici ca Birta cu Bolojan impart salariile in zona...:) Apropos, cu noile taxe ce se mai aude? Va dam mai mult de luna viitoare sa ne aparati interesele si mai tare?
Postat 27 Septembrie 2023, 15:39 de Hoppmester
E rău să fi prost, sau e prost sa fi PSD-ist ??
Deci dragă propagandă, nu o sa mai iei niciodată Oradea sau Bihor, PSD ti-ai bătut joc de noi. Aeroportul sa dus pe p... datorită lui Mango love Pasztor, parcuri industriale a făcut Bolojan, fraierilor dar nu are treaba Bolojan cu salariile, sau voi ne spuneți ca dacă vine frumosul Madar si o sa oblige companiile sa ofere salarii mari ::::)))), Utilitate publica în comune se introduce datorită lui Bolojan, voi PZD ce ați facut 4 ani, riscul de a pierde finanțarea Europeană vine de la Ciolanu.
Postat 27 Septembrie 2023, 13:57 de Sandu2100
Haualeu.
Cu greu au gasit 13 motive de pancarta... si acelea discutabile. Una din ele zice 'Impozite ca-n Viena conditii de toata jena'. De ce nu merge sa i-o arate lui ciolacus ca-i potriveste pe muzica de acum? Ipocritii si hotii istoriei au iesit cu pancarte. Ca daca ar fi scris pe ele lucrurile promise si realizate plus cele nepromise dar realizate nu ar fi avut suficienti membri de partid sa tina pancartele.
Postat 27 Septembrie 2023, 13:42 de nihil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON