URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
31 Martie 2014, 18:16

Provincialii, concert pentru primar

Provincialii, concert pentru primar foto: www.partyoradea.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Grea seară a avut formaţia "Provincialii", joi, la Oradea! Puţin a lipsit ca numărul celor de pe scenă să-l întreacă pe al celor din sală. Concurenţa acerbă a meciului Steaua - Dinamo, promovarea făcută în grabă şi, mai ales, întrebarea "Cine-s ăia?", au făcut ca prin Window Pub să bată vântul.

La întrebarea "Cine-s ăia?" şi eu aveam un răspuns minimal. Îi ştiam cu câteva piese de factură pop, ştiam că fuseseră şi pe la vrajba naţională numită Eurovision şi că aveau o melodie înregistrată cu Andra. Şi încă una în care era vorba de o noapte şi un covor. Cu acest bagaj minim de cunoştinţe m-am dus la un concert şi, surpriză, m-am trezit la altul! Unul la care, ca într-o ceremonie incompletă, a fost prezent primarul, dar au lipsit mirele şi mireasa.

Cântarea a început cu simpatica "Inimă nu fi de piatră", nu înainte însă ca vocalistul să-şi exprime bucuria că Steaua câştigă (era 4-1 în momentul respectiv). Aşadar, pe lângă că erau maxim 30 de oameni în sală, s-a pierdut din start simpatia eventualilor dinamovişti. Dar vocalistul a verificat: "E cineva care ţine cu Dinamo pe aici?". "Nu, nu!", i-a răspuns o voce şi nimeni nu a contrazis-o.

De la prima melodie, pe ring apare o pereche de dansatori. Oameni puţini, dar faini, mi-am zis. A doua melodie, "Sărutul nopţilor de rai", cea mai cunoscută a trupei, a mai adus o pereche, iar atmosfera începea să fie acceptabilă. Pe scenă, cei 10 foarte buni instrumentişti se comportau ca şi cum sala ar fi arhiplină. Pe lângă tobe, chitară, bass, clape, s-a cântat şi cu vioară, saxofon şi chiar cu două tube. Jos pălăria pentru atitudine!

De la a treia melodie, un amestec de muzică balcanică şi folclor moldovenesc începută pe ritm de "Ice Ice Baby", recitalul a luat-o pe cărări nebănuite. Probabil din simpatie pentru Putin, focşănenii au dat tonul la celebrul cântec rusesc "Ochi chyornye", cântat ca la carte. Imediat după, au lovit cu "Ioane, Ioane", moment în care am înţeles că aşteptările mele erau greşite. Cântecul ţigănesc ce a urmat nu m-a mai mirat. La "Ană, zorile se varsă" icoana lui Mick Jagger de pe perete a început să lăcrimeze, iar în partea opusă a sălii Tina Turner începea să regrete căsnicia cu Ike Turner.

Provincialii este o trupă perfectă pentru festivalul berii sau evenimente private, un amestec de sonorităţi gen Bregovic, Zdob şi Zdub şi Bosquito, cu infuzii serioase de folclor românesc şi balcanic şi vagi conexiuni cu muzica pop. Medley-ul în care "Ciocârlia" a fost punctul de pornire a demonstrat-o din plin. Iar finalul, brodat în jurul cunoscutei Clockwork (Shantel & Mahala Rai Banda), i-a făcut pe prea-puţinii spectatori să aplaude cu foc. Dacă locul ar fi fost plin, ieşea chef mare.

Dârz cum îl ştim, primarul Ilie Bolojan a rezistat până la finalul concertului, în ciuda sonorului mult prea puternic. A şters-o imediat ce s-a terminat şi am ratat ocazia să-l întreb dacă i-a plăcut. Oricum, ceva îmi spune că dacă n-ar fi fost el acolo, concertul s-ar fi anulat.

Lucian Cremeneanu

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
o intrebare ?!
LULU asta nu a plecat odata la Bali? Daca s a facut atata tamtam pe atunci cu plecarea lui acum de ce nu se vorbeste nimic despre intoarcerea lui? Sau el scrie articole de la mii de km??? :)
Postat 02 Aprilie 2014, 13:03 de Oradean
...
:)) bolojan, nomen est omen... totusi, ce cauta primarul in crasma lui sanyi kiss?
Postat 31 Martie 2014, 21:22 de ...
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON