URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Octombrie 2013, 16:45

Protest la Spitalul TBC: Asistenţii se tem că li se vor tăia sporurile, pacienţii ar putea rămâne fără medicamente

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Subfinanţarea sistemului medical dă temeri cadrelor medicale. Zeci de medici, asistenţi, brancardieri şi infirmiere din patru secţii ale Spitalului Municipal au desfăşurat miercuri dimineaţă un protest spontan, la Spitalul TBC, temându-se că vor rămâne fără sporurile de periculozitate.

"Am făcut un protest spontan la care au participat aproximativ 100 de persoane, din toate categoriile de personal, de la medici până la brancardieri, pentru că ieri (n.r. - marţi), în şedinţa Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal, am fost anunţaţi că, din cauza lipsei de bani, adică a faptului că CAS nu asigură fonduri pentru activitatea din luna noiembrie, conducerea unităţii ar putea decide reducerea sporurilor", a declarat pentru BIHOREANUL unul dintre protestatari, Sorin Crăciun, preşedintele Sindicatului Sanitas Bihor, ce include personalul medico-sanitar mediu.

Potrivit acestuia, conducerea Spitalului Municipal a luat în calcul reducerea sporurilor de periculozitate pentru personalul secţiei de Pneumoftiziologie (TBC) de la 85% la 50% din salariul de bază, pentru personalul secţiei de Psihiatrie de la 75% la 50%, pentru cel de la Infecţioase (HIV-SIDA) de la 50% la 25%, iar pentru personalul de la Anatomie patologică de la 85% la 50%.

"Spitalul are deja un deficit de 1,5 milioane lei, pentru că am tratat mai multe cazuri decât ne-a decontat CAS, iar dacă situaţia nu va fi remediată, reducerile salariale ar urma să intre în vigoare imediat după următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie al unităţii", a mai spus liderul sindical de la Sanitas.

Crăciun a afirmat că o alternativă propusă de conducerea Spitalului Municipal la reducerea sporurilor ar fi "tăierea completă a tichetelor de masă" ori reducerea cheltuielilor de achiziţii pentru materiale şi medicamente, "ceea ce ar dăuna pacienţilor".

În fine, liderul Sanitas consideră că, dată fiind intenţia de reducere a sporurilor doar pentru personalul din cele patru secţii, nu din toate, acest lucru ar fi o "discriminare între angajaţi, cu care nu putem fi de acord".

Având în vedere că, după cum era de aşteptat, angajaţii din cele patru secţii ale unităţii nu au acceptat niciuna din propuneri, aceştia s-au adunat la fostul spital TBC, unde a fost chemat managerul, dr. Ovidiu Laurean Pop.

"Trebuie să recunoaştem că domnul manager a dat dovadă de înţelegere şi a venit de îndată, iar apoi a stat de vorbă cu noi. În urma discuţiilor, am convenit ca următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie să nu se desfăşoare mâine (n.r. - joi), ci vineri, şi să fie invitat preşedintele director general al CAS Bihor, domnul doctor Gheorghe Ionuţ. Vrem să amintim promisiunea făcută de preşedintele CAS pe ţară, Cristian Buşoi, care a declarat recent, chiar la Oradea, că nu vor fi probleme în finanţarea spitalelor până la sfârşitul anului. Ca urmare, considerăm că reducerile sau tăierile nu vor fi necesare, dacă se va respecta această promisiune", a spus liderul Sanitas, Sorin Crăciun.

Căutăm soluţii

Pe de altă parte, managerul Spitalului Municipal, dr. Ovidiu Laurean Pop, a afirmat şi el că nu a fost luată nicio decizie în legătură cu reducerea veniturilor salariale ale angajaţilor, confirmând însă că banii de la CAS nu sunt suficienţi până la finele anului.

"Sunt tot felul de zvonuri legate de modificarea sporurilor variabile, dar nu există nicio decizie la nivel local. Decizia o ia conducerea spitalului, comitetul director. Sunt discuţii, pentru că finanţările nu sunt acoperite până la sfârşitul anului, nu avem contract cu Casa pe ultimele două luni din an", a declarat, contactat de BIHOREANUL managerul Spitalului Municipal, Ovidiu Laurean Pop, de care ţine secţiile amintite.

Managerul a susţinut, totodată, că evenimentul de miercuri nu a fost un protest în adevăratul sens al cuvântului, ci a fost o întâlnire paşincă, în sala de curs a fostului spital TBC, unde au fost abordate problemele financiare cu care se confruntă unitatea.

"Am fost solicitat să mă duc la o întâlnire cu aproximativ 50-60 persoane, asistente medicale, infirmiere, brancardieri, iar întâlnirea a fost promovată la invitaţia sindicatului Sanitas. Activitatea spitalului nu a fost afectată, nu a fost nici măcar grevă japoneză", a precizat Pop.

Şi dr. Pop a arătat că, pentru a decongestiona situaţia, îl va invita în Consiliul de Administraţie al spitalului pe şeful CAS Bihor, dr. Gheorghe Ionuţ, pentru a ajunge la un numitor comun privind alocarea fondurilor până la sfârşitul anului.

În caz contrar, unitatea riscă să rămână, pe lângă sporurile pentru angajaţi, şi fără medicamente pentru pacienţi! "Salariile vor fi plătite, dar sporurile sunt variabile. Dacă situaţia nu se rezolvă, am putea ajunge inclusiv în situaţia în care să reducem medicamentele pentru pacienţi ori să rămânem fără", a explicat managerul.

El a mai precizat că situaţia este aceeaşi în toate secţiile unităţii, dar şi la alte spitale din Bihor şi din ţară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
dreptate - intarziata
In atentia viitorilor asistenti medicali. Nu este necesar sa invatati nimic, fiindca posturile se iau pe pile, dupa cum bine stim. Asistentul Barabas actualul director de ingrijiri, rezolva tot, nu stiu pana cand, si cui va da socoteala odata ...Ulciorul nu merge dupa apa de multe ori. [abia astept sa vad pe toti acei care vor cadea odata cu el-ha.]
Postat 14 Martie 2014, 09:54 de nicoleta
este foarte greu sa fii om
numai atata va rog, trezitiva la realitate, d-lor sefi, pentru-ca nimeni nu ar vrea, sa se repete ceea ce a fost de revolutie.dar incet se va intampla datorita orgoliilor voastre de nasimtiti, avari dupa functii si bani. dumnezeu asa sa ne ajute precum meritam.
Postat 14 Martie 2014, 08:58 de petroi
este foarte greu sa fii om
bun
Postat 14 Martie 2014, 08:57 de dragos
este foarte greu sa fii om
dumnezeu asa sa ne ajute precum meritam.
Postat 14 Martie 2014, 08:54 de dragos
PILE
SINT ASISTENTA DE 20 DE ANI IN ACEST SPITAL.SINTEM AMENINTATI CU TAIERI DE SALARII SI CONCEDIERI DAR EI ISI ADUC PILELE AICI. IN SEPTEMBRIE NE AM TREZIT IN AMBULATOR CA VINE O ASISTENTA DE LA TRANSFUZII DE LA MUNICIPAL CE ERA TEMPORAR ACOLO SI AFLAM CA E DEFINITIV LA NOI. CUM E POSIBIL? AU ADUS O PTR CA AICI E SPOR DE 85%,IAR PILELE LOR TREBUIE SA FIE UNDE E BINE..D N A -UL SA ANCHETEZE TOATE ACESTE ANGAJARI.
Postat 10 Octombrie 2013, 13:22 de ANCA
pile
DESI NU SINT BANI DE SALARII NE AM TREZIT IN SEPTEMBRIE CA NE VINE O ASISTENTA CE A FOST LA MUNICIPAL PE TRANSFUZII SI ACUM E DEFINITIV LA NOI . AM FOST SOCATA. SPITALUL GEME DE ASISTENTE , IN CURIND NE VOR DA AFARA DAR EI FAC ANGAJARI DECI NOI N AVEM BANI DE SALARII DAR ISI ADUC PILELE AICI PTR CA ESTE SPORUL DE 85%. SA NE EXPLICE POP CUM ANGAJEAZA ASISTENTE DACA NOI NU AVEM BANI. D N A- UL AR TREBUI SA SE SESIZEZE
Postat 10 Octombrie 2013, 13:18 de anca
Fara taieri
Laurean Pop nu are nici o vina ca economicul si administrativul nu-si fac treaba, toti sunt pusi de Bolojan pe criteriu Alesd. Bolojan=Basescu isi baga mana in buzunarele angajatilor. Rusine! Gasiti surse de finantare ca asa ati spus cand ne-ati luat sub aripa primariei. Acum e momentul sa vedem de ce sunteti in stare.
Postat 10 Octombrie 2013, 12:47 de Angajat
Fara taieri
Sa nu se taie nimic, sa se gaseasca surse de finantare, Primaria sa-si faca treaba si sa finanteze ca a vrut sa aiba sanatatea bihoreana sub control, o are si sa o administreze cum trebuie fara sa-si bage mana in buzunarele angajatilor. Bolojan = Basescu numai sa taie stie, HUOOO! Laurean Pop n-are nici o vina pentru ca partea economica si administrativa nu stie lucra. Toti acolo sunt pusi pe pile, ca sunt din Alesd.
Postat 10 Octombrie 2013, 12:42 de Angajat
@Oradean
SPAGA SE DA ACUM LA PRIMARIE LA UNU CARE FACE HAM HAM CA UN DULAU.
Postat 10 Octombrie 2013, 10:21 de Amalia
POP LAUREAN=UN RETARDAT
Din toti medicii aia care sunt la municipal, nu au gasit sa puna manager pe un om competent,decat pe handicapatul ala de POP Laurean?El nu stie si nu poate mai mult,decat ii permite intelectul.Pacat ca sufera oameni nevinovati ca un astfel de individ prin tot felul de combinatii a ajuns,manager.Iar referitor la "CLARIFICARE" DE CE a facut angajari POP Laurean?SIMPLU;A LUAT SPAGA!
Postat 09 Octombrie 2013, 21:58 de Oradean
AAA
Spitalul Municipal = un * pe bat.
Postat 09 Octombrie 2013, 19:22 de scmo
Clarificare
Cum s-a ajuns in aceasta situație? Sa o spunem pe șleau si sa nu ne mai agățată doar de Minister si CAS . Dacă directorul economic si-ar fi făcut un buget realist si ar fi negociat acesta corespunzător cu CAS, nu s-ar fi ajuns aici, in plus o supraveghere cât de cât a cheltuielilor ar fi împiedicat depașită bugetului si nu se ajungea la tăieri din buzunarul angajaților. De ce s-au cumpărat utilaje pentru bucătărie care zac nefolosite, de miliarde, si bidoane pentru ceai cu prețuri foarte mari si nu pot fi folosite. De asemenea s-au făcut angajări multe atât ca salariați cât si PFA. Dacă știi ca n-ai buget, de toate astea te poți lipsi. Domnul primar aude?
Postat 09 Octombrie 2013, 18:57 de Eu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON