URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 August 2016, 10:53

Procurorii DNA au descins din nou în Ţara Beiuşului: percheziții la Poliția Beiuș, în Vârtop și Vărzarii de Jos!

Procurorii DNA au descins din nou  în Ţara Beiuşului: percheziții la Poliția Beiuș, în Vârtop și Vărzarii de Jos! foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procurorii DNA au descins, joi, în percheziţii, la sediul Poliţiei Beiuş, în Vârtop şi Vărzarii de Jos, în cadrul aceleiaşi anchete în care, la finele lunii iunie, au efectuat percheziţii la 19 locuinţe şi firme, dar şi la sediile Poliţiei Beiuş, Pietroasa şi Cărpinet.

Potrivit unor surse din anchetă, percheziţiile de joi au fost declanşate după ce procurorii au extins ancheta pentru noi fapte de corupţie în acelaşi dosar în care, pe 29 iunie, au fost scotocite birourile şi locuinţele şefului Poliţiei Beiuş, comisarul şef Remus Indrei, ale şefului Secţiei Poliţiei Rurale Beiuş, comisarul-şef Dorin Vesa, ale şefului de Post din Pietroasa, Gheorghe Bat şi ale celui din Cărpinet, Raul Rotar.

În comunicatul făcut public după descinderile din 29 iunie, procurorii DNA au comunicat că ancheta vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise în perioada 2014 - 2016.

Citiţi pe aceasă temă articolul DNA peste Poliţie: Şeful Poliţiei Beiuş şi alţi şefi de post, suspectaţi de abuzuri şi taxe de protecţie (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON