URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Decembrie 2019, 10:46

Prins în flagrant: Un bărbat a fost împuşcat de poliţiştii din Salonta. Cu cagula pe față, jefuia un cabinet medical

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii din Salonta au prins în flagrant un bărbat care, acoperit cu o cagulă, spărsese uşa unui cabinet medical şi încerca să sustragă bunuri aflate în imobil. După ce unul dintre poliţişti l-a somat şi a tras focuri în plan vertical, hoţul nu s-a domolit, ci din contră a pornit înspre omul legii, aşadar acesta din urmă l-a împuşcat în gleznă.

"Sâmbătă, 21 decembrie a.c., la ora 22.10, poliţişti rutieri care formau patrula de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta au depistat, în flagrant delict, în incinta sediului unei societăţi comerciale din Salonta în care funcţionează un cabinet medical, un bărbat care avea faţa acoperită cu o cagulă şi care încerca să sustragă bunuri, uşa de acces în imobil având geamul spart", se arată într-un comunicat transmis, duminică, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor.

Potrivit informării, unul dintre agenţii de poliţie rutieră l-a somat pe hoţ şi a tras două focuri de armă în plan vertical, "însă bărbatul nu s-a supus somaţiilor poliţistului şi s-a îndreptat înspre el". "În consecinţă, poliţistul l-a somat din nou pe bărbat, iar apoi a executat un foc de armă în direcţia acestuia", au mai transmis reprezentanţii IPJ Bihor.

Hoţul a fost apoi încătuşat şi identificat de poliţiştii salontani ca fiind un bărbat de 50 de ani, din Salonta.

"În urma uzului de armă, bărbatul a suferit o plagă împuşcată la nivelul gleznei piciorului drept, acestuia fiindu-i acordate îngrijiri medicale, iar apoi a fost transportat la spital. Leziunile suferite nu i-au pus în pericol viaţa", se precizează în comunicatul Poliţiei.

Cercetările în acest caz continuă, fiind făcute de poliţiştii din Salonta coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt calificat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
" lipsa de reactie a unor politisti"
...scandalagii au prins curaj si ii ataca pana si pe oamenii legii.Incet-incet, ne apropiem si de miezul problemei.Problema tine de biologie,mai exact de biochimie.Pentru inceput,studiem mecanismul fricii de ciini.Stiti cazul,omul are o frica cumplita de ciini,iar ciini parca stiu asta si-l miirie sau chiar devin agresivi.Mecanismul e simplu: la vederea ciinelui,omul cu fobie are o reactie de aparare,printr-o descarcare de adrenalina in singe.Hormonul supravietuirii.Wiki:Are funcția de a pregăti organismul pentru "teamă, fugă și luptă".Ciinele,cu un miros extraordinar de sensibil,percepe adrenalina victimei.Pe mecanismul "cailor batatorite" ale lui Pavlov din creierul lui,se declanseaza involuntar un potential atac,adrenalina victimei fiind elementul declansator(clopotelul care provoaca salivarea ciinelui din cartea de biologie).Revenim la oile noastre.Asta e politistul de strada,de ordine publica,universal,cu fobie de infractori.Scoala militara putina,ca e criza de cadre,guvernul a pensionat politistii formati ,la 45 ani.Nu are o asigurare de viata sau accident,care sa-i asigure o piine familiei,in caz de ghinion.Fobiile nu au tratament medicamentos, se stie, se pot ameliora doar prin expunere controlata.Asa ca bruce willis,se acomodeaza cu infractorul,da mina cu el,se saluta,se imprieteneste pe facebook,incearca sa nu-l deranjeze,consiliaza victimele acestuia ca nu e indicat sa depuna plingere, ca omul e periculos samd.Episodul 2: Revansa.Politistul in actiune.Ai parcat pe spatiul verde,ti-ai taiat porcul in fata blocului,ai fost reclamat pe city report,ai lipsit la ultima sedinta de psihoterapie si nu ai facut sluj in fata organului,te incadram la ultraj.Si politistul e un rapitor: e sensibil daca nu ai tatuaj pe bicepsii anabolizati, daca mergi la servici pentru 1200 lei,daca ai masina peste 15 ani...Asta e lantul trofic,fiecare trebuie sa manince ceva.Pina la onoare si respect mai e cale lunga...
Postat 23 Decembrie 2019, 21:05 de excalibur
Foarte corect a procedat politistul
Hotul a fost somat, politistul a tras si doua focuri de arma in plan vertical, iar in loc sa se opreasca hotul s-a indreptat spre el. Ce sa mai astepte politistul ? Sa fie omorat de catre infractor ? Tocmai din cauza lipsei de reactie a unor politisti hotii, scandalagii au prins curaj si ii ataca pana si pe oamenii legii.
Postat 23 Decembrie 2019, 16:05 de 232
Dulce ca mierea e glontul patriei
E un roman din anii 70',scris de Petru Popescu(pe care nu l-am citit),in care e vorba despre haina militara,militari de cariera,comunism si printre altele,ar fi o faza cu amalgamul de senzatii pe care le ai in momentul in care armezi,in post,si bagi glont pe teava.Munitie de razboi.Glontul patriei.Se aude, tineri arhangheli ai dezvoltarii? Nu e acelasi lucru cu un exercitiou de tragere.Airsoft.Deci,ca sa fim bine intelesi,sentimental,bine a facut politistul.In momentul in care ti-ai tras cagula pe fata,nu mai beneficiezi de nici o circumstanta.Chiar si fara,ai violat o proprietate privata,e naspa.Bine a facut ca a dat un exemplu viitorilor infractori ce-i poate astepta din partea unei politii hotarite.Bine i-a facut ,pentru ca ,altminteri era arestat panic si ,vorba unui coleg,primea 4 ani cu executare din care facea 2 si apoi ,da capo.Bine a facut ca s-a implicat,rutierist fiind.Chapeau.Dar,politistul nu a actionat foarte legal,cred,din ce se poate citi din articol, nu e exclus sa fie urmarit si el penal.Pe de alta parte,cazul devoaleaza o politie nepregatita,timorata,cu actiuni disproportionate,fara proceduri clare, si asta mi se pare cel mai grav.Se ocupa de plevusca si nu vad cazuri grave,grele.Nu vreau sa pomenesc constanta, caracal,doar ca politistii au mult de luptat pentru a-si cistiga stima si sprijinul populatiei.Nu cu o remorca de brazi de craciun confiscati si niste petarde se spala imaginea.
Postat 23 Decembrie 2019, 11:27 de excalibur
Hai sa me rezumam la cazul de fata, lasand Constanta
Care din voi au fost in situatia de a fi nevoiti sa ia o masura imediata pentru a-si salva viata? De unde stiti cum ati reactiona? Reactia politistului a fost fireasca, era in pericol imediat. Chiar daca nu imi sunt dragi, deloc, aici a reactionat corect. L-a imobilizat. Poate hotul era mai mare in gabarit ca militianu, la spargere sigur nu a mers cu mana in coor, avea probabil ranga daca nu si cutit. Ca erau la rutiere... Mai conteaza? Nu sunt nici mecanici da te ajuta sa impingi masina cand ramai cu ea in drum, datoria lor, nu? Revenind la siguranta personala, pana nu treci prin asemenea situatie nu poti intelege. Eu am trecut, am facut uz de arma pe proprietatea mea (arma neletala) si nu se uita usor situatia.
Postat 23 Decembrie 2019, 10:42 de poiu
Vine politia...
...care politie? cea rutiera.Cu ce se ocupa politia rutiera in romania lucrului bine facut?Pai,impusca oameni.Cineva trebuie sa faca si treaba asta.Macar din lipsa de ocupatie.Bine ca in orasul faptelor bune,politia locala e ocupata.Cu fatade si cu spatii verzi.Obsesiv.Patriarhul le-a pus la dispozitie si o jucarie misto:Oradea city report.Unde cetateanul ar putea semnala un canal defect,un semafor,un bec stradal ars.In schimb,cetateanul isi gaseste vocatia pierduta acum 30 ani:cea de turnator la securitate.Adica face poza cu smartofonul si vomita politiei: masina parcata neregulamentar,masina nemiscata de o luna,cam tot ce ar putea sa-l faca sa simta ca (juiseaza) si el ceva.Cu madularul inarmat al primarului.In curind vom avea un articol cu tenta medicala,care va face lumina in speta oradea: anii grei prin internate se recupereaza cel mai bine prin abuzuri asupra cetatenilor si proprietatilor lor.Acum si la nivel de judet.La revancha...in cautarea părului pierdut
Postat 23 Decembrie 2019, 09:17 de excalibur
Dreptate făcută pe loc...
Felicitări polițistului a făcut o dreptate pe loc,altfel infractorul era maxim sub control judiciar și judecat Cu o sentința de vreo 3-4 ani și individul fiind o persoana cu un comportament exemplar era eliberat in 2 ani.. Așa cum e la noi crima face 15 ani, proxenentism vreo 6...etc...
Postat 23 Decembrie 2019, 08:51 de ProCivilizatie
...
Văd că sânt pomenit iarăși (direct sau indirect) după posibilități în funcție de mărime. Dragă neutryna, te feminizez pentru că asta ești, alteregourile sandei au o problemă pe aici, tolerează greu alte opinii. Cât despre “duel” așa fac bărbații sau așa făceau pe vremea când erau bărbați nu-i alterase liberalismu, oricum era o dezbatere față în față fără injurii/ atacuri la persoană DAR ce farmec mai avea pentru voi în lipsa singurelor argumente. Despre cazul de față polițistul a făcut bine, n-aș include politicul.
Postat 23 Decembrie 2019, 06:55 de User anonimizat
@lui don Quijote care se crede Arthur
De fapt nu esti Quijote ci mai degraba un Sancho Panza al lui tds, mentorul tau de pe forumurile astea. Incerci sa faci pe omul citit, nu iese. Se vede ca-ti rererevizuiesti comentariile si, iaca, unele raman agramate. Deci nu e cultura ci e spoiala in cazul tau. Cat despre duelul de care amintesti, sa fim seriosi: care-s oamenii aia care s-ar duce sa se intalneasca pt asa ceva cu doi terchea-berchea pentru care ura pt un primar(pe langa ca-i uneste) le rapeste 80% din timp?
Postat 22 Decembrie 2019, 23:56 de Neutryno
@Excalibur
Sunt de acord cu tine in ceea ce priveste pensiile speciale. Eu le-as anula pt toata lumea. Ce au special grefierii? Judecatorii? Politistii? Armata? Au un job bine platit, pe principiul contributivitatii pot sa ia o pensie buna, DUPA 65 DE ANI, legata direct de marimea contributiei. Smecherii ies la 45 de ani la pensie si cumuleaza pensia cu alt venit, obtinut la un job tot la stat. Asta nu e bine! Sa mearga sa lucreze la un privat daca sunt capabili! Imi vin in minte salariile de peste 5000 de lei ale celor doua functionare de la Primaria Nojorid care au delapidat peste 100.000 de lei din banii de impozite si ma cam ia ameteala. In privat se lucreaza pt 2500-3000 de lei! Echivaland functiile si responsabilitatea, nu se poate ca o casierita la o primarie sa aiba dublu salariul decat o facturista la o firma privata! Mai este ceva de corectat in sistemul pensiilor speciale, daca acestea vor ramane. Cum se poate sa dai pensie speciala la un functionar (oricare ar fi el, judecator, politist etc.) corupt, dovedit si condamnat? Astia cum sunt saltati, ies la pensie si au asigurata viata. NU! Daca esti condamnat atunci iti pierzi privilegiile, PARASESTI OBLIGATORIU, FARA DREPT DE REVENIRE, sistemul de stat, iesi si tu la pensie ca tot omul la 65 de ani si intre timp te angajezi la privat ca sa ai ce pune pe masa! Atunci parca ne-am indrepta spre o mica reforma in sistemul public! Tema e lunga si ar mai fi multe de zis! Problema e ca nimeni nu indrazneste sa faca nimic de teama sa nu se intoarca totul impotriva lui. Niciunul nu e "curat" 100%.
Postat 22 Decembrie 2019, 20:39 de Kid
@kid
Nu am pretentia ca am dreptate sau ca detin solutia problemelor.Am foarte mari rezerve pentru toate aceste institutii "indispensabile" ale statului roman: justitie,politie,sistem medical,invatamint,administratie.Nu se poate fara ele.Insusi intiiul invatator al tarii vorbeste domol,despre resetarea statului.De pe vremea lu' basescu auzim acelasi lucru,reforma statului de drept.Nu arunc anatema peste toti,sunt acolo si oameni valorosi.Ca sa ne rezumam la subiect,cu greu intelegem din articol,ca doi(cel putin doi)politisti de la rutiera,au surprins un hot in timpul operatiunii.Ce spune procedura? Ca tragi foc de avertisment prima data? Nu incerci imobilizarea infractorului?...avea hotul o ranga in mina? Un pistol,o arma letala?Alaltaieri ,tot un echipaj de politie a incercat sa opreasca o masina prin constanta tot cu foc de arma,omorind un om,nu soferul,care nu avea permis,parca.Pai nu aveai statie, colegi sa faca baraje,proceduri?Concluzie: politia e foarte dura cu delicventi nepericulosi,infractori de circumstanta si disproportionat de indulgenta fata de interlopi,clanuri organizate,criminali,pedofili.Totul se rezuma la cum sa iesi la 45 de ani la pensie...speciala daca se poate
Postat 22 Decembrie 2019, 18:06 de excalibur
@Excalibur
Avem toti dreptul la opinie insa asta nu inseamna ca trebuie sa si fim de acord unii cu altii. Pana nu ai surprins un hot in flagrant si nu ai pe tine o uniforma si un pistol in mana pararea ta nu valoreaza 2 bani. Scuze! Ce voiai sa faca politistul cand ala se indrepta spre el, dupa ce trasese si cateva focuri de avertisment? Sa-l roage in genunchi? Omul a procedat corect. Sper ca incet incet sa intre un pic de vlaga in politisti iar hotilor, talharilor, violatorilor, criminalilor etc. sa inceapa sa le fie cu adevarat frica de politisti. Acum cateva zile ziceai ceva de un ajutor medical dat de un OM, care nu era medic, altui OM. Nu-mi mai amintesc bine cazul dar te lansasesi intr-o analiza despre faptul ca daca faci ceva gresit omul respectiv te da in judecata si-ti cere daune-interese. Sa stii ca actul de a privi cu nepasare cum un om ranit intr-un accident de masina moare si tu nu faci nimic sa-l ajuti se pedepseste de legea penala din Romania. Iti doresc sa nu fi in situatia de a fi ajutat iar cei din jurul tau sa se uite la tine cum mori si sa stepte sosirea ambulantei. Un garou pus sau un masaj cardiac poate salva viata cuiva.
Postat 22 Decembrie 2019, 17:35 de Kid
Asa da!!!
Bravo politistului!!
Postat 22 Decembrie 2019, 17:19 de Tinas
De craciun fii mai bun...
S-a deschis sezonul de curatenie in subsolurile bihoreanului.Pentru inceput,deratizarea.Rat=animal de companie,traieste pe linga casa omului.Intrebarea care se pune e...ce facem cu deraiatii? Au ei dreptul la opinie pe aceste imunde pagini? Mai mult,deraiatul face un experiment,in premiera: foloseste butonul raporteaza la adresa colegului sau.E patruns de nerabdare ce consecinte poate avea acest gest eroic,dus de valul unui nou inceput.Pe vremea cavalerilor, la un asemenea afront,primeai o manusa in figura si o invitatie la duel,in spatele catedralei, la 18.Toti eroii nevazuti ai orazii au primit recent o invitatie la domiciliu, inclusiv online de catre un user care si-a permis sa "deraieze" la rindul lui.Vajnicii cerberi ai dezvoltarii si ordinii sociale se lasa asteptati.Chapeau, MR.two, suntem alaturi pentru pastrarea libertatii de opinie.Keep walking
Postat 22 Decembrie 2019, 15:23 de excalibur
Il felicit sincer pe politist
Si cand vad postari ca a deraiatului de sub mine imi este rusine ca am conationali de aceasta teapa.
Postat 22 Decembrie 2019, 14:55 de Neutryno
Perfect barbatesc
Sa ne impuste pe rind,astia 15milioane ramasi,cei care supravietuiesc,dosar penal si puscarie.Grivita 1933 si Flaminzi 1907.Lege si ordine.Politia locala in continuare dedicata acelorasi cetateni,prin amenzi pentru bugetul local.S-au dus vremurile timizilor din pzd, cu gaze si tunuri de apa...Se contureaza conceptul "politia mea".
Postat 22 Decembrie 2019, 13:51 de excalibur
Bravo
Felicitari Politia Romana Felicitari politistului pentru curaj
Postat 22 Decembrie 2019, 13:02 de Dan1977
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON