Jandarmii montani din Padiş au intervenit, în ziua de Crăciun, pentru a-i ajuta pe doi tineri care s-au aventurat cu ATV-ul prin pădure, nu au putut să-l controleze şi au izbit un copac.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar jandarmii montani care patrulau în zonă au găsit o modalitate de a scoate ATV-ul din zona în care alunecase.
"După ce jandarmii s-au asigurat că nimeni nu a fost rănit, au început să facă ceva "noduri" pe corzile de alpinism aflate în dotare, unul mai întreba "facem amaraj pe trunchiul ăsta de copac, sau pe celălalt?", au reuşit să-i ajute pe tineri şi să le readucă ATV-ul din nou pe drum", au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Bihor pe Facebook.
La final, tinerii au vrut să facă şi o fotografie de grup cu salvatorii. "Înainte de a-şi lua rămas bun, jandarmii montani le-au explicat riscul la care se expun dacă nu respectă regulile de pe munte. Cu promisiunea că nu se vor mai abate de la potecă, tinerii au rămas să caute noi modalităţi de a se distra (sperăm că nu la fel de periculoase), iar jandarmii şi-au continuat misiunea de patrulare", se mai arată în informarea Jandarmeriei Bihor.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.