URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 FEBRUARIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oamenii nu ar trebui să fie nervoşi neapărat pe scumpire, ci pe faptul că Primăria, tot din banii lor, a plătit în patru ani aproape 6 milioane de euro penalizări pentru că nu colectăm aşa cum ne cere UE. Aici sunt banii noştri! Ne plac fondurile nerambursabile, dar detestăm să respectăm condiţiile de aderare asumate de Statul Român.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Diferenţa dintre Forin Cîţu şi Ludovic Orban e precum aceea dintr-un rocker veritabil şi ceea ce ilustrează porecla de Şică Mandolină ce s-a lipit de şeful liberalilor, de când cu prestaţiile sale artistice îndoielnice de prin emisiunile TV, menite să mai aducă o brumă de popularitate. E diferenţa între sunetul grav al unei chitare electrice şi acordul fals al unei mandoline prost manevrate, de un artist preocupat mai degrabă de reacţiile publicului decât de sonorităţile propriei creaţii...
Zic şi eu
Adrian Cris
E momentul să ne gândim la deschidere, nu la noi închideri. Nu doar pentru că economiile se clatină şi oamenii o iau razna, ci şi pentru că, pur şi simplu, situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit. De la peste 10.000 noi cazuri descoperite zilnic în toamnă, am coborât la 2.000-3.000/zi, cu mai puţin de 1.000 de pacienţi în ATI şi sub 100 de decese. În Oradea, de la 450 de pacienţi, în spitalul Covid sunt mai puţin de 200...
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Înainte de a fi nemulţumiţi de această nouă scumpire, ar trebui să înţelegem că ridicarea, transportarea, depozitarea şi reciclarea deşeurilor pe care le producem sunt operaţiuni din ce în ce mai costisitoare. În plus, cred că sunteţi cu toţii conştienţi că producem tot mai multe deşeuri şi pe undeva era normal să ni se ceară mai mulţi bani pentru a fi scăpaţi de ele. Dacă ar fi să plătim după cât poluăm, ar trebui să plătim facturi de 10 ori mai mari...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre faptul că elevii pot din nou să meargă la școală în format fizic?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 3 februarie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2021 prin care a fost modificat Codul administrativ în sensul în care funcţiile de prefect sunt definite ca funcţii de demnitate publică (politice), prefecţii nemaifiind înalţi funcţionari publici.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Astmul bronşic este o afecţiune a căilor respiratorii caracterizată printr-o reactivitate crescută a acestora la o multitudine de stimuli. Clinic se caracterizează prin paroxisme de dispnee (greutate în respiraţie apărută în crize), tuse şi wheezing (respiraţie ”şuierătoare”). Boala este episodică, manifestările acute alternând cu perioade asimptomatice.
10 Decembrie 2018, 10:03

Poveste cu îngeri: BIHOREANUL vă prezită drama micuţei Emilia, care a murit la numai 8 ani, oferind viaţă altor copii

Poveste cu îngeri: BIHOREANUL vă prezită drama micuţei Emilia, care a murit la numai 8 ani, oferind viaţă altor copii RAZĂ DE SOARE. Frumoasă foc şi cu un zâmbet molipsitor, Emilia, fiica cea mică a Anamariei, şi-a pierdut viaţa după ce a fost izbită de o maşină lângă Parcul Salca II. Deşi transportată de urgenţă la spital, micuţa n-a putut fi salvată
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zidurile Spitalului Judeţean au asistat la nenumărate scene sfâşietoare. Rar, însă, una atât de dureroasă precum cea de marţea trecută, când Anamaria, o orădeancă de 36 de ani, a cerut echipei de medici, asistenţi şi brancardieri să se oprească puţin din drumul lor pentru a-i permite să o sărute pentru ultima dată pe Emilia, fetiţa ei de 8 ani, care era în moarte cerebrală.

Medicii o duceau spre sala de operaţii. Deşi iniţial s-a împotrivit, mama a fost până la urmă de acord să doneze inima şi plămânii copilei. "Mi-am dorit ca ceva din ea să rămână în viaţă"...

Copilărie cu frică

"Doamne, Dumnezeule, cât crezi Tu că mai pot eu să duc?". Asta s-a întrebat, cu inima grea, Anamaria Sarkadi, în ultima joi din noiembrie, când fiica cea mijlocie a sunat-o să-i spună că mezina, Emilia, fusese lovită de o maşină în timp ce traversa în fugă şoseaua pe strada Meiului, din Parcul Salca II spre Parcul Salca III.

Femeia şi-a crescut singură cele trei fete, una de 17 ani, una de 10 şi mezina de 8 ani. S-a zbătut mereu pentru ele, căci ea n-a avut norocul unor părinţi aşa devotaţi. A crescut în două orfelinate din Beiuş, dar nu-şi aminteşte nici la ce vârstă a ajuns acolo şi nici cine a "predat-o". "Nu se ocupau prea bine de noi. Dacă nu înţelegeam la şcoală, ne era frică să ridicăm mâna. Şi primeam bătaie la greu...", îşi aminteşte Anamaria primii ani din viaţă.

În aceleaşi centre a fost şi sora ei mai mare, dar mulţi ani nici măcar n-a ştiut de existenţa ei, fiind separate în cămin pe grupe de vârstă. Anamaria a bănuit că este ţigancă doar după culoarea pielii, pentru că, altfel, nu avea niciun sentiment de apartenenţă, la nimic. Nu avea cum să-l aibă...

O viaţă de chin

În cămin, nu doar profesorii şi pedagogii le făceau zilele grele, ci şi copiii mai mari. "Pe noi ne puneau să le spălăm chiloţii, ciorapii, ne luau gustările", povestea femeia, care s-a temut chiar şi să crească, de teamă să nu fie violată. La 14 ani a fost trimisă la Cadea să înveţe horticultură, deşi i-ar fi plăcut mai mult sculptura. "Nu i-a păsat nimănui ce vrem noi", spune ea.

De acolo, a fost transferată la Oradea, la fosta şcoală Ioan Bococi din strada Tudor Vladimirescu. Iar la 17 ani, când a terminat liceul, a ajuns pe stradă. Şi-a cunoscut părinţii, dar n-a simţit nicio bucurie. Dimpotrivă. "Pe taică-meu l-am cunoscut prin sora mea, de ea ştia că e la şcoală la Oradea. Când l-am văzut m-am îngrozit: era cu burta pe afară, cu ochii întunecoşi. Apoi m-a dus la mama mea. Era beată, ceva groaznic...", îşi aminteşte femeia.

Din explicaţiile lor, pe care nu le crede în totalitate, a înţeles că tatăl a fost la puşcărie, iar mama, care făcea bişniţă în Piaţa Mare, nu le-a putut creşte, aşa că le-a luat "Statul". "Când a ieşit tata din puşcărie, mama i-a scos pe doi fraţi de-ai mei, un băiat şi o fată, dar pe noi ne-a lăsat în orfelinat", zice Anamaria, care nu mai vrea să aibă cu nimic de-a face cu părinţii biologici.

Judecată după culoare

Pe străzi a trăit experienţe crunte. A dormit prin parcuri, pe sub poduri şi prin scări de bloc. Se spăla în Crişul Repede cu apă rece ca gheaţa. La 19 ani a rămas însărcinată şi a născut-o pe fiica cea mare. A adus-o pe lume într-un centru maternal din Cluj, unde a şi rămas o perioadă, iar tatăl fetei, un flirt de ocazie, nu s-a implicat niciodată în creşterea micuţei.

Curând, o orădeancă a dus-o la Fundaţia Ruhama, care ajută persoanele în risc social. Harnică şi serioasă, în ciuda felului în care a fost crescută, Anamaria i-a impresionat pe reprezentanţii fundaţiei, care au angajat-o îngrijitoare pentru vârstnici. "A fost cea mai apreciată îngrijitoare a noastră, serioasă, corectă, perseverentă, miloasă. Toţi o cereau pe ea, după ce ajungeau să o cunoască. La început, însă, am avut şi oameni care sunau la noi să n-o mai trimitem, că nu vor ţigani în casă", povesteşte Tina Daragiu (foto), co-fondator al Fundaţiei Ruhama.

Cu cei care au acceptat-o, Anamaria s-a înţeles perfect. Pe ceilalţi a încercat să nu-i pună la suflet, deşi i-a fost greu. "La urma urmei, nu etnia ne caracterizează, ci ceea ce facem. Cine se uită numai la asta sunt nişte încuiaţi, nişte rasişti", spune femeia, care - deşi crescută în orfelinat - are o minte ascuţită şi un vocabular dezvoltat. "Mi-a plăcut foarte mult să citesc cărţi, dar după ce am avut copii n-am mai avut timp, că a trebuit să lucrez".

Lovită din plin 

În afară de fata mare, de 17 ani, pe care a făcut-o de tânără, Anamaria a mai născut încă două, una care are 10 ani, şi pe micuţa Emilia, de 8 ani. Pe toate le-a crescut cu dragoste şi multă muncă, doar ea, fără ajutor de la taţii acestora. Ca să le poată hrăni şi ţine în şcoală, Anamaria lucrează ca femeie de serviciu la sediul unei bănci şi mai face curăţenie şi în casele unor oameni. Familia ei locuieşte într-o cameră din căminul Primăriei de pe strada Atelierelor, care până nu demult avea toalete şi duşuri comune. "Puteam să le dau spre adopţie, dar am vrut să-mi cresc eu copiii. Şi încă mai pot să-mi respect promisiunea, chiar dacă e mult ce am pierdut", spune ea, referindu-se la micuţa Emilia.

Pe 29 noiembrie, elevii au avut liber de la şcoală, profesorii şi învăţătorii având zi de cercuri pedagogice. "Într-o pauză la lucru le-am sunat să văd ce fac. Fata cea mare dormea încă, am vorbit cu cea mijlocie. M-a întrebat dacă pot să iasă pe la ora 13 să se joace. Le-am zis că pot, dar să stea în faţa blocului şi să nu se joace cu ceilalţi copii de la bloc, că sunt obraznici şi vorbesc urât", povesteşte femeia. Fetele n-au ascultat-o şi s-au dus în Parcul Salca II, preferatul lor, cu alţi copii din vecini.

La un moment dat, Emilia a vrut să plece acasă şi a traversat strada Meiului, unde trecerile de pietoni sunt amplasate doar în cele două capete. Un Volkswagen a izbit-o din plin şi a azvârlit-o în aer, iar în cădere s-a lovit cu capul de bordura trotuarului. I-a sărit căciuliţa, la fel şi fularul mov din gât (foto), pe care Anamaria l-a purtat apoi zile întregi.

Inima-i bate…

Cu speranţa că fiica ei îşi va reveni, femeia a stat aproape permanent în spital, pupând-o şi vorbind cu ea. Rănile, însă, au fost prea grave şi, la trei zile după accident, doctorii au constatat că era în moarte cerebrală. Răpusă de durere, la început mama nici n-a vrut să audă de donarea organelor copilei. "I-am spus doctorului că nu vreau să dau nici degetul mic de la picior. A zis că mă înţelege", îşi aminteşte ea cu durere.

Apoi a vorbit cu o bună prietenă, care i-a deschis ochii. "Mi-a spus: Ana, dacă fetiţa ta ar fi avut nevoie doar de un organ ca să rămână în viaţă, nu ţi-ar plăcea să ştii că-l primeşti? Atunci m-am dus la asistentă şi i-am spus să-l sune pe doctor, că m-am răzgândit", povesteşte ea.

Dincolo de altruism, Anamaria n-a vrut ca Emilia, fetiţa ei energică, veselă, prietenoasă cu toată lumea şi cu zâmbet molipsitor, să piară de tot: "Ştiu că o viaţă sau două vor fi salvate, dar am vrut şi ca Emi a mea să trăiască prin cineva". Plămânii fetiţei au fost recoltaţi de o echipă medicală din Viena, iar inima bate acum în pieptul unui băieţel de 10 ani din Târgu Mureş, care era de trei ani pe o listă de aşteptare. Astfel, Emilia a devenit înger păzitor pentru alţi copii.

Chiar şi aşa, mămica ei crede în continuare că-şi va vedea mezina. "Senzaţia din mine e că ne vedem mai târziu acasă. Aşa ne spuneam, că «ne vedem mai târziu», căci eu trebuia să lucrez, să mă lupt pentru ele". Nu se vor mai vedea acasă, dar Emilia îi va zâmbi mereu, în suflet...


ACASĂ... 6 LUNI
Viaţa într-o cameră

Pentru camera din căminul Primăriei, Anamaria Sarkadi are un contract valabil pe şase luni şi speră că-i va fi acceptată, când va veni momentul, o prelungire, deoarece în caz contrar ar rămâne cu fetele pe străzi, nepermiţându-şi să plătească o chirie la preţurile pieţei.

"Cred că nu atât faptul că trăiesc toate într-o singură cameră este problema, ci faptul că există această nesiguranţă, această nelinişte că nu au un loc al lor", spune Tina Daragiu, fosta angajatoare a Anamariei. În 2008, femeia a depus dosarul pentru a obţine o locuinţă ANL, dar, după cum spune reprezentanta Ruhama, deşi iniţial i se aprobase, ulterior s-a dispus o reevaluare, iar Anamaria a căzut de pe listă.

La sfatul unor apropiaţi, femeia şi-a deschis acum, după tragedie, un cont în bancă, astfel încât cei care doresc să o poată ajuta pe ea şi fiicele ei. Contul este RO27INGB0000999908098373, deschis la ING Bank, pe numele Anamaria Sarkadi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.9845 RON
  • 1 EUR = 4.8725 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON