Deşi au evoluat în deplasare, poloiştii orădeni ai echipei campioane CSM Digi s-au impus în week-end, fără probleme, în faţa formaţiei bucureştene Dinamo, în cadrul etapei a X-a din campionatul Superligii Naţionale.
În primul joc, desfăşurat vineri, campioana en-titre a câştigat cu scorul de 11-4, după ce a dominat trei din cele patru reprize ale partidei, care s-a disputat în Bazinul "Anatolie Grinţescu" (fost Floreasca). Orădenii au început jocul foarte bine, câştigând primul sfert cu 3-0, dar până la pauza mare Dinamo a micşorat diferenţa pe tabelă la un singur gol.
În sfertul al treilea, bihorenii s-au dezlănţuit însă şi au marcat cinci goluri, fără să primească vreunul. Apoi, ultimele opt minute au ceva mai echilibrate, dar tot CSM Digi şi le-a adjudecat, cu 3-2. Astfel, scorul final a fost 11-4 pentru elevii antrenorului Dorin Costrăş, care au marcat cele mai multe goluri prin Tiberiu Negrean, 4 la număr.
Sâmbătă, CSM Digi Oradea a câştigat şi cel de-al doilea meci cu dinamoviştii, chiar mai clar, cu scorul de 16-4. După ce jucătorii pregătiţi de Andrei Iosep au început ceva mai bine, adjudecându-şi primele opt minute cu 3-2, orădenii au accelerat ritmul în sfertul secund, pe care şi l-au adjudecat cu 5-0.
După repriza mare, tot CSM Digi a fost vioara I, cu sfertul trei câştigat şi mai clar, scor 6-0, în timp ce ultimele opt minute Au fost câştigate la pas, cu 3-1. De precizat însă că Tiberiu Negrean a fost din nou cel mai bun marcator, cu acelaşi număr, de 4 reuşite. Pentru Dinamo, Alexandru Matei a înscris de 3 ori.
"Am intrat puţin relaxaţi, după victoria de vineri şi ne-au surprins puţin. Au avut superiorităţi numerice la care noi nu am reuşit să ne apărăm. Au avut un avantaj de 3-2, după care lucrurile au revenit la normal. Putem spune ca am accelerat, dar noi ne-am făcut jocul nostru, am respectat tactica, în special pe apărare, a funcţionat foarte bine şi automat şi pe atac am reuşit să fructificam ocaziile", a declarat, la final, Tiberiu Negrean.
Vineri:
Dinamo Bucureşti - CSM Digi Oradea 4-11 (0-3, 2-0, 0-5, 2-3)
Dinamo: Dragoş Stoenescu, Traian Orzoiu, Adrian Enescu, Andrei Prioteasa, Marian Constantin, Ionuţ Vrânceanu, Alex Matei, Demeter Szilard 3, Tudor Neagu, David Bota, Andrei Enciu, Ion Necşulescu 1, Nenciu Berttini şi Alex Simion. Antrenor: Andrei Iosep
CSM Digi: Gojko Pijetlovic, Roland Szabo, Tiberiu Negrean 4, Milos Korolija 2, Cătălin Alexa 2, Alex Popoviciu, Adam Freundlich, Vojislav Cupic, Andrei Creţu, Dunca Gheorghe 1, Ramiro Georgescu, Kadar Kalman 2, Dorin Creţu, Bogdan Câmpianu. Antrenor: Dorin Costrăş.
Sâmbătă:
Dinamo Bucureşti - CSM Digi Oradea 4-16 (3-2, 0-5, 0-6, 1-3)
Dinamo: Dragoş Stoenescu, Traian Orzoiu, Adrian Enescu, Andrei Prioteasa, Marian Constantin, Ionuţ Vrânceanu 1, Alex Matei 3, Demeter Szilard, Tudor Neagu, David Bota, Valentin Olteanu, Ion Necşulescu, Nenciu Berttini şi Alex Simion. Antrenor: Andrei Iosep
CSM Digi: Gojko Pijetlovic, Roland Szabo, Tiberiu Negrean 4, Milos Korolija, Cătălin Alexa 1, Alex Popoviciu 3, Adam Freundlich 1, Vojislav Cupic, Andrei Creţu 3, Dunca Gheorghe, Ramiro Georgescu 2, Kadar Kalman 2, Dorin Creţu, Bogdan Câmpianu. Antrenor: Dorin Costrăş.
În celelalte două duble confruntări ale etapei din week-end, Steaua a realizat un galop de sănătate cu Poli Cluj, impunându-se cu scorurile de 23-2 şi 23-6, iar Rapid şi AMEFA Arad şi-au împărţit victoriile după ce au câştigat fiecare cu 12-9.
Clasament:
1 CSM Digi Oradea 20 19 0 1 57 p
2 Steaua Bucureşti 20 19 0 1 57 p
3 Sportul Stud. Bucureşti 20 13 0 7 39 p
4 Dinamo Bucureşti 20 12 1 7 37 p
5 AMEFA Arad 20 7 1 12 22 p
6 Rapid Bucureşti 20 4 0 16 12 p
7 Crişul Oradea 20 3 1 16 10 p
8 CS Poli Cluj 20 1 1 18 4 p
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.