URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Decembrie 2014, 09:21

Ploaie cu jucării de pluş şi o nouă victorie pentru CSM U Oradea, sâmbătă, la Arena Antonio Alexe (FOTO/VIDEO)

Baschetbaliştii de la CSM U Oradea au obţinut o nouă victorie în campionatul Ligii Naţionale, după ce sâmbătă seară s-au impus pe teren propriu, cu scorul de 75-68, la Arena "Antonio Alexe", în faţa celor de la SCM U Craiova.

Înaintea meciului, sute de orădeni au aruncat cu jucării de pluş pe teren, acestea fiind strânse de membrii galeriei, urmând a fi donate, la fel ca-n anii precendenţi, micuţilor din centrele de plasament. În plus, anul acesta orădenii au fost invitaţi să doneze şi rechizite şcolare (caiete, creioane colorate, etc.) în urne special amenajate la intrarea în Arenă.

Partida, care a contat pentru etapa a X-a a competiţiei, a fost începută bine de orădeni, care după primele zece minute conduceau cu scorul de 24-17. În sfertul II situaţia a fost ceva mai echilibrată, 18 puncte reuşind să înscrie orădenii şi 17 cei de la SCM U Craiova, astfel scorul pauzei mari a fost 42-34 pentru elevii antrenorului Cristian Achim.

Cu o apărare bună şi o rotaţie de jucători ceva mai mare, orădenii au ştiut să-şi conserve rezultatul şi-n partea secundă a disputei, deşi Adrian Guţoaia a evoluat din nou destul de şters, iar Dani Popescu vine după o accidentare. În sfertul II echilibrul s-a menţinut, 19 puncte au reuşit bihorenii, iar 20 oltenii, astfel că în pauza dinaintea ultimelor zece minute CSM U Oradea conducea cu 61-54.

Ultimul sfert a fost continuat de aceeaşi manieră, cu precizarea că atunci când jocul orădenilor şchiopăta era introdus pe teren Daniel Dillon, care prin acţiunile luate pe cont propriu a reuşit să înscrie în momente importante. De altfel, Dillon, dar şi Pantic şi Hatten au avut din nou evoluţii bune de la gazde, la care se adaugă Rareş Paşca, acesta din urmă continuând să confirme forma bună în care se află.

Cum în ultimele zece minute fiecare formaţie şi-a trecut în cont câte 14 puncte, rezultatul final a fost 75-68 pentru CSM U Oradea, cea care a condus în permanenţă pe tabelă în acest meci şi ajunge la a şasea victorie din această ediţie de campionat.

"Mi-a fost teamă de acest meci, dar din fericire pentru noi s-a terminat cu bine. Părerea mea că este o victorie, până la urmă, meritată. Am încercat şi cam acesta a fost planul din mintea mea să folosesc cât mai mulţi jucători, astfel în cât să creez o cât mai mare presiune pe jucătorii adverşi şi, după cum s-a văzut, am folosit astăzi zece jucători, în multe momente, chiar cu doi români pe teren. Craiova este o echipă foarte eficientă, cu atât mai mult cu cât are un jucător precum Krstanovic, care este un tip mai special, însă astăzi m-am gândit foarte mult la acest aspect, iar Pantic a făcut un meci foarte, foarte bun", a declarat după joc antrenorul echipei CSM U Oradea, Cristian Achim.

În alte partide ale etapei a X-a din Liga Naţională, desfăşurate sâmbătă, CSU Asesoft Ploieşti a învins la 20 de puncte, cu 84-64, formaţia BCM U Piteşti, iar Gaz Metan Mediaş a trecut la 3 puncte, cu 77-74, de CSU Atlassib Sibiu.


 

CSM U Oradea - SCM U Craiova 75 - 68 (24 - 17, 18 - 17, 19 - 20, 14 - 14)
Sala: Arena "Antonio Alexe"
Spectatori: 1500

Arbitri: Alin Faur, Bogdan Podar şi Şerban Raşoga
Comisar FRB: Marius Hurgoi

Marcatori CSM U Oradea: Mladen Pantic 20 puncte, Daniel James Dillon 14, Marcus Isaiah Hatten 12, Radovan Markovic 8, Ante Krapic 6, Radu Rareş Paşca 5, Daniel Popescu 5, Silviu Lupusavei 3 şi Adrian Guţoaia 2 puncte.

Marcatori SCM U Craiova: Nikola Otovic 17 puncte, Zoran Krstanovic 16, Travis Lee Bureau 12, Catalin Petrişor 5, Uros Velickovic 5, Nikola Vucurovic 5, Milivoje Bozovic 4 şi Szabolcs Santa 4 puncte.


Clasament:

1. CSU Asesoft Ploieşti 8/2 18
2. Steaua CSM Eximbank 8/0 16
3. CSM U Oradea 6/4 16
4. BCM U Piteşti 7/2 16
5. BC Timişoara 5/4 14
6. CSU Atlassib Sibiu 5/4 14
7. CS Gaz Metan Mediaş 4/5 13
8. SCM U Craiova 4/5 13
9. Energia Tg. Jiu 4/4 12
10. U Banca Transilvania 3/6 12
11. BC Mureş Tg. Mureş 3/5 11
12. Universitatea Cluj-Napoca 0/10 10
13. BC Timba Timişoara 1/7 9

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON