URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Februarie 2019, 13:32

Patru incendii într-o zi: Două case și două hambare, cuprinse de flăcări (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Miercuri a fost o zi aglomerată pentru pompierii bihoreni. Militarii au intervenit pentru stingerea a două incendii declanșate în hambare pline cu cereale şi fân, dar şi la două focuri care au izbucnit noaptea în locuinţele unor bihoreni.

Hambare în flăcări

Unul dintre incendii s-a produs în localitatea Miheleu, în comuna Lăzăreni, unde un hambar din cadrul unei gospodării a luat foc, alerta fiind dată în jurul orei 21.40. Echipajele Gărzii de Pompieri Tinca au acţionat timp de aproximativ cinci ore pentru a stinge flăcările, dar şi pentru a se asigura că focul nu se extinde la locuinţa din apropiere.

Din câte se pare, focul a fost pus intenţionat. "Cercetările preliminare efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat în mod intenţionat de către o persoană, a cărei identitate urmează a fi stabilită de organele abilitate", se arată în comunicatul de presă. În incendiu au ars aproximativ şase tone de fân.

În aceeaşi zi, în jurul orei 15, pompierii militari au intervenit la un alt incendiu izbucnit într-un hambar din satul Berechiu, comuna Sânnicolau Român. Alături de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sânnicolau Român, pompierii au acţionat mai bine de cinci ore pentru stingerea incendiului.

Cel mai probabil, focul a pornit din cauza unor ţigări aruncate în zona hambarului. Paguba este mare: 1.550 de baloţi de lucernă şi paie.

Incendii provocate de coșuri de fum

ISU Crişana a mai anunţat că, în noaptea de miercuri spre joi, un incendiu s-a declanşat la o locuinţă din Santăul Mic, din comuna Borş. Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 23.40, iar când echipajele Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea au ajuns acolo, acoperişul era în flăcări şi exista riscul ca focul să se extindă. 

"Pompierii militari au acţionat, timp de aproximativ o oră şi 40 de minute, cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea incendiului, rămânând în continuare la faţa locului până la ora 02.20, pentru căutarea eventualelor focare ascunse şi înlăturarea efectelor negative ale evenimentului", se arată în comunicat. 

Pompierii au reuşit să stingă flăcările, astfel că pagubele însumează doar acoperişul casei şi mansarda deteriorată. Cauza probabilă a incendiului a fost coşul de fum, care nu era protejat termic.

În jurul orei 01.15, pompierii din Ştei au fost mobilizaţi la un incendiu declanşat în oraş, pe strada Independenţei, unde coşul de fum al unei locuinţe a luat foc. Din fericire, aici nu s-au înregistrat pagube.

Vezi mai jos imagini din incendiile care au avut loc miercuri:

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON