Iosif Pazuric, patronul grupului de ferme Nutrientul, care deţine şi ferma de pui de la Ciumeghiu, unde o angajată a leşinat şi alţi angajaţi au acuzat probleme de respiraţie, susţine că oamenii nu s-au intoxicat.
"S-au făcut măsurători în fermă şi nu s-a găsit decât o lipsă de oxigen şi o concentraţie mai mare de monoxid de carbon. Azi se făcea repopularea în fermă, procedură care impune temperaturi mari, de 33-34 de grade Celsius. Se folosesc nişte arzătoare pe gaz şi, pentru că sistemul de ventilaţie a fost oprit, s-a redus oxigenul", a declarat Pazuric, joi, pentru BIHOREANUL.
Omul de afaceri a confirmat că în fermă s-a făcut şi o deratizare înainte de repopularea cu pui, dar a reiterat că nu aceasta a fost cauza. "Deratizări se fac periodic", a spus Pazuric.
Potrivit acestuia, nici unul dintre angajaţii fermei nu este în stare gravă. "O femeie a leşinat, s-a chemat ambulanţa, şi-a revenit, dar apoi şi alte angajate au spus că nu se simt bine", a precizat patronul grupului.
Ferma Nutripui de la Ciumeghiu are şase hale şi o capacitate de 300.000 de capete.
După cum BIHOREANUL a mai scris, echipaje de salvatori au fost trimise, joi după amiază, de urgenţă la o fermă de pui din Ciumeghiu, unde mai multe persoane au fost intoxicate, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana. Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Daniela Rahotă, a precizat, la solicitarea BIHOREANULUI, că intoxicaţia este rezultatul unei acţiuni de dezinsecţie realizate de firma Nutripui.
Citeşte pe această temă şi articolul: "Mai multe persoane au fost intoxicate la o fermă de pui din Ciumeghiu"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.