URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 08 MARTIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cine a construit la viaţa lui orice înjghebare mai mare decât un coteţ de găini ştie cât de complicată şi grea e viaţa când ai de-a face cu şantieriştii. Ne plângem, pe bună dreptate, că şantierele oraşului nu se termină niciodată la timp, uitând de fapt că marea realizare a Primăriei este că s-a străduit să le înceapă. Un caz clasic: Piaţa Ferdinand...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Diferenţa dintre Forin Cîţu şi Ludovic Orban e precum aceea dintr-un rocker veritabil şi ceea ce ilustrează porecla de Şică Mandolină ce s-a lipit de şeful liberalilor, de când cu prestaţiile sale artistice îndoielnice de prin emisiunile TV, menite să mai aducă o brumă de popularitate. E diferenţa între sunetul grav al unei chitare electrice şi acordul fals al unei mandoline prost manevrate, de un artist preocupat mai degrabă de reacţiile publicului decât de sonorităţile propriei creaţii...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Bihor a respins, cu opoziţia grupului UDMR şi a unei părţi din PSD, plângerea celor 21 de primari UDMR împotriva Regulamentului pentru curăţenie adoptat în decembrie, ce impune primăriilor cosirea de trei ori pe an a marginilor drumurilor asfaltate care traversează localităţile. Chestiunea Regulamentului pentru curăţenie este, însă, doar una dintre direcţiile de atac ale UDMR Bihor.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Printre miturile perpetuate la nesfârşit despre poporul nostru drag şi nepereche, cel al îndemânării şi priceperii la treburile practice este în Top 3. Suntem harnici ca nimeni alţii, ne pricepem la orice şi găsim soluţii geniale de evitare a soluţiilor din manuale.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre faptul că elevii pot din nou să meargă la școală în format fizic?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Cu mai mult de un deceniu în urmă, stabileam cu redacţia BIHOREANULUI apariţia în cadrul săptămânalului a unei rubrici intitulate sugestiv "Avocatul bihoreanului". De atunci şi până astăzi, aproape în fiecare săptămână, la început doar în ziar, iar odată cu dezvoltarea segmentului online şi în mediul virtual, am scris despre subiecte din mediul juridic despre care am apreciat că sunt de interes pentru publicul larg.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Situaţia sanitară din Franţa s-a degradat în ultimele zile. Între 15 şi 19 februarie numărul de cazuri pozitive a crescut cu 8 %, fapt explicat prin creşterea infecţiilor cu noile variante de virus. Actualmente varianta "britanică" are tendinţa de a deveni predominantă în marile oraşe (49% din testele RT-PCR pozitive, faţă de 6% pentru variantele "sud-africană" şi "braziliană").
06 Noiembrie 2018, 18:59

Pásztor îl demască pe Puia: Şeful DGASPC merge la vânătoare în concediu medical, şi-a plătit din bani publici un curs de 9.000 lei şi a dat contracte pe bandă rulantă unei firme

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şeful DGASPC Bihor, Călin Puia, detaşat pe motiv că e cercetat disciplinar la Evidenţa Populaţiei, ar fi vinovat pentru multe nereguli, a dezvăluit, marţi, într-o conferinţă de presă preşedintele CJ Bihor, Pásztor Sándor.

Acesta a dezvăluit că, în 2 ani, Puia a semnat nu mai puțin de 36 de contracte cu o anumită firmă, a investit 900.000 lei în camere de supraveghere şi dispozitive antiincendiu, în timp ce în faţa CJ susţinea că nu mai are bani, şi şi-a aprobat pentru sine, nelegal, efectuarea unui curs postuniversitar de 9.000 lei la Universitatea din Bucureşti. De când a fost mutat din funcţie, Puia e în concediu medical, dar merge la vânătoare…

Bolnav la vânătoare

Pásztor a făcut afirmaţiile, marţi, într-o conferinţă de presă, explicând că a văzut că subiectul mutării lui Puia a stârnit interesul publicului. "Dau publicităţii doar trei sau patru probleme cu acte despre care credem că nu sunt făcute conform legii. Este doar vârful aisbergului", a spus şeful CJ.

Apoi acesta a spus că, de când a fost mutat la Evidenţa Populaţiei, Puia n-a dat pe la lucru. "Din momentul detaşării, din august, este permanent în concediu medical. Am avea să-i punem multe întrebări, dar nu ne putem întâlni pentru că domnul director este permanent bolnav, are pneumonie. În schimb, găseşte ocazia - şi noi am cerut acte oficiale de la Garda Forestieră, cu semnătura lui Puia - să participe la partide de vânătoare şi la evenimente culturale, avem poze şi de acolo", a dezvăluit preşedintele CJ Bihor.

Cât despre problemele descoperite la DGASPC Bihor, Pásztor a vorbit în primul rând despre faptul că mai toate ordonanţările (n.r. dispunerea emiterii unui ordin de plată) au fost făcute de directorii adjuncţi ai DGASPC, iar Puia "nu şi-a asumat actul de management".

Curs din bani publici

Preşedintele CJ Bihor a spus că există şi excepţii. "Am găsit un caz foarte interesant, care se referă la un curs postuniversitar pe servicii sociale. Trebuie să ştiţi că toate cursurile acestea se suportă pe persoană fizică. E unul dintre puţinele acte pe care le găsim semnate (n.r. de Puia). Domnul Puia şi-a făcut un referat în numele lui către el în care explică că ar lua parte la acest curs postuniversitar", a afirmat acesta.

Apoi, Pásztor a spus că există un schimb de mailuri de pe adresa de serviciu a lui Puia către "entitatea din Bucureşti" care organiza cursul postuniversitar în care se ridicau semne de întrebare asupra posibilităţii de plată a acestui curs, având în vedere că el nu putea fi suportat din bani publici. "S-au înţeles şi entitatea a retransmis printr-un ONG care lucrează cu DGASPC: vă rog să-l informaţi pe domnul director că, dacă doreşte, putem modifica sintagma de curs postuniversitar cu cea de formare profesională".

Ulterior, Puia şi-a semnat propriul contract de participare la curs în calitate de cursant şi în calitate de director DGASPC, care aprobă participarea. Ordonanţarea, semnată tot de Puia, este în valoare de 9.200 lei.

Contracte în fugă, cu neamuri 

În aceeaşi conferinţă, preşedintele CJ Bihor a spus că în fiecare an, în septembrie-octombrie, Puia a cerut pe cale oficială Consiliului Judeţean suplimentarea bugetului alocat întrucât nu există sume destule care să asigure actul social.

În acest context, Pásztor a spus că Puia avea, în schimb, bani de camere de supraveghere. "Supun atenţiei dumneavoastră două contracte de lucrări din 6 decembrie 2016 neştiute de noi. Ambele contracte sunt semnate în aceeaşi zi, ambele lucrări se referă la lucrări de instalare dispozitive de prevenire a incendiilor sau instalarea unor dispozitive de supraveghere. Un contract de 313.881 lei, celălalt contract este de 514.636 lei. În aceeaşi zi s-au semnat deci 900.000 lei, care, apoi, în câteva zile s-au plătit intergral. Discutăm de 30 de camere în mai multe locaţii. În condiţiile în care avem actele în care ne spun că nu au bani şi nu pot duce actul social până la capăt".

Refuzând să dea nume, preşedintele CJ a mai spus că "un alt lucru interesant" este faptul că firma beneficiară a lucrărilor este reprezentată de soţul şefei Centrului nr. 6 din cadrul DGASPC, adică cel de pe Traian Lalescu. Cu aceeaşi firmă s-a încheiat un contract de supervizare a sistemului de 30.000 lei pe lună.

Pe bandă rulantă…

Tot din rândul neregulilor de la DGASPC Bihor, Pásztor a vorbit despre o firmă preferată de Puia, care s-a înfiinţat în noiembrie 2013 şi, imediat, a şi primit lucrări de 139.000 lei de la DGASPC Bihor.

În 2014, firma a lucrat de 396.000 lei pentru aceeaşi instituţiei, în 2015 de 590.000 lei, în 2016 de 1.234.000 lei şi în 2017 de 400.000 lei. "Atenţie! În 2016 toată activitatea firmeri a fost asigurată de DGASPC, am scos datele din Registrul Comerţului", a precizat preşedintele CJ.

Iar contractele n-au fost puţine. Din 2016 până la începutul anului 2018 acestea au fost în număr de 36 pentru învelitoare, lucrări de canalizare, reparaţii interioare şi exterioare şi de renovare la diverse unităţi DGASPC. "Cred în posibilitatea de a găsi aceeaşi firmă o dată, chiar şi de 5 ori, dar de 36 de ori să găseşti aceeaşi firmă este destul de greu…", a spus Pásztor, care a refuzat, din nou, să dezvăluie numele firmei.

Adjuncta, şi ea în concediu

În aceeaşi conferinţă, preşedintele Consiliului Judeţean s-a referit şi la situaţia din Centrul de la Remeţi, unde asociaţia care-l administrează este acuzată că fură fondurile primite pentru îngrijirea beneficiarilor. "Încercăm cu juriştii să rezolvăm problema de acolo. Discutăm de un ONG, Casa Ta, care a avut contract acolo şi s-a lăsat cu o grămadă de dosare şi controale. Apoi, am găsit că DGASPC a încheiat contract exact cu acelaşi ONG", a spus şeful judeţului.

Pe de altă parte, Pásztor a vorbit vag şi despre o problemă cu asigurarea insuficientă a lemnelor pentru anumite centre DGAPSC din judeţ. Culmea, a spus el, de când CJ Bihor a început să investigheze care sunt motivele, firma care are contractul de furnizare "face acte sociale şi donează lemne".

Pásztor a mai amintit că interimatul la conducerea DGASPC Bihor este asigurat de Camelia Gaciu - fosta șefă de cabinet lui Radu Țîrle - potrivit unei hotărâri a CJ Bihor. "Interimatul inventariază aceste probleme şi le transmite mai departe organelor de cercetare", a mai precizat Pásztor. În altă ordine de idei, la fel ca directorul general, şi directoarea economică a DGASPC, Eliana Cosman, şi-a luat concediu medical.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0924 RON
  • 1 EUR = 4.8831 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON