URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
15 Aprilie 2021, 17:05

Pasajul Bazarului din Oradea va fi reabilitat de Primărie pentru evenimente culturale și artistice

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pasajul clădirii Bazarului din Oradea va fi reabilitat de Primărie pentru a putea găzdui ulterior evenimente culturale și artistice. Lucrările, estimate la 740.000 lei, vor cuprinde, printre altele, reabilitarea fațadelor, montarea de uși de sticlă cu deschidere automată și instalarea unui sistem de iluminat arhitectural.

Cu uși din sticlă...

Potrivit unui comunicat al Primăriei, indicatorii tehnico-economici ai investiției vor fi supuși aprobării Consiliului Local în ședința de această lună, urmând ca lucrările să fie scoase la licitație.

„După finalizarea investiției, Municipiul Oradea va prelua utilizarea pasajului, fără însă a deține folosința exclusivă. Astfel, după reabilitare, spațiul pasajului va găzdui diferite evenimente culturale şi artistice, împreuna cu instituții și entităţi de profil, fără a deranja liniștea publică”, se menționează în comunicat.

Un contract pe 20 de ani

Pentru ca Primăria să poată reabilita pasajul care leagă străzile Republici și Madacs Imre, Consiliul Local a aprobat în ședința din ianuarie 2020 încheierea unui contract de asociere pe 20 de ani între oraș și Asociația de Proprietari „Bazar”.

Conform contractului, municipalitatea se va îngriji de realizarea proiectului tehnic de reabilitare a pasajului, obținerea autorizației de construire, execuția lucrărilor și întreținerea și conservarea lucrărilor. La încetarea contractului, pasajul va reveni proprietarilor imobilului.

Clădirea Bazarului, cu faţade atât spre Madach Imre, cât şi spre Republicii, a fost construită în anul 1899, în paralel cu clădirea Teatrului Regina Maria, de către arhitectul orădean Rimanoczy Kalman senior.

Pasajul prin care sunt legate cele două aripi ale Bazarului a fost folosit o perioadă pentru vânzarea de reviste şi cărţi, însă în ultimele decenii a fost închis, din cauza stării necorespunzătoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON