URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Decembrie 2023, 11:00

Pas cu dreptul în TOP 16 FIBA Europe Cup: CSM CSU Oradea a învins campioana Olandei la ea acasă!

Pas cu dreptul în TOP 16 FIBA Europe Cup: CSM CSU Oradea a învins campioana Olandei la ea acasă! foto: arhivă Robi Boroș
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au debutat cu dreptul în faza a doua a grupelor FIBA Europe Cup. Miercuri seara ei s-au impus în deplasare, pe terenul campioanei Olandei și deținătoarea BNXT League, ZZ Leiden.

Meciul, care a fost echilibrat şi a contat pentru prima etapă din TOP 16, a fost adjudecat de jucătorii de la CSM CSU la o diferenţă de cinci puncte, cu scorul de 82-77.

De la început, Cristian Achim i-a trimis pe parchet pe: Neal, Richard, Pearson, Tarolis și Freeman. Vicecampionii României au debutat foarte bine în joc, instalându-se la conducere. Roş-albaştrii au condus clar, s-au distanţat la peste zece puncte, dar formația din Leiden a reacționat și s-a apropiat amenințător, scorul după primul sfert fiind de 23-19 în favoarea echipei orădene.

Oradea a rămas în avantaj până la jumătatea sfertului II, când olandezii au egalat şi au trecut apoi la conducere, având un punct avans la jumătatea partidei, scor 43-42.

În partea a doua situaţia a fost echilibrată, cele două echipe au trecut pe rând la conducere. La CSM CSU au ieşit la rampă Tarolis și Person, dar gazdele s-au desprins uşor. Totuşi ultimele puncte ale sfertului III le-a reuşit Arledge, care a reuşit o triplă pentru bihoreni, iar scorul ultimei pauze a fost de 61-59 în favoarea celor de la Leiden, în ultima pauză.

Primele puncte ale ultimei secvenţe le-au aparţinut olandezilor, care s-au desprins din nou, numai că roş-albaştrii au replicat prin Tarolis şi Freeman, pentru a se apropia la un singur punct. Deşi şi gazdele au reacţionat imediat, Erick Neal a schimbat situația la jumătatea sfertului decisiv cu o reușită de trei puncte.

Campioana Olandei a reuşit să restabilească egalitatea în penultimul minut de joc, numai că Neal a înscris din nou de la mare distanță, a mai transformat apoi o liberă, Pearson a înscris decisiv, pentru a duce Oradea în avantaj. Jocul s-a încheiat cu scorul de 82-77, iar CSM CSU are 1-0 la general în Grupa N din TOP16 în FIBA Europe Cup.

În partida de miercuri seara, Donatas Tarolis a fost principalul marcator al CSM-ului, cu 23 de puncte, în timp ce Erick Neal a înscris 19 puncte, Nijal Pearson a terminat cu 17 puncte, iar Lennard Freeman şi-a adus o contribuţie de 11 punce. De la gazde, Tajion Jones a fost cel mai eficace, cu 23 de puncte.

Pentru CSM CSU Oradea urmează acum două meciuri pe teren propriu, unul în Liga Națională și unul în FIBA Europe Cup. Prima partidă va avea loc sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 16, cu SCM U Craiova, în campionatul intern.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON