Orădenii sunt invitaţi săptămâna viitoare, în primele zile ale anului 2021, la un concert extraordinar susţinut de orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat din Oradea. Publicul este aşteptat şi la Teatrul Szigligeti, unde săptămâna aceasta vor avea loc cinci reprezentanții ale spectacolului "Cabaret 120".
Concert de valsuri şi polci
Cele două evenimente se pot organiza în sălile de spectacole după ce Oradea a ieşit la începutul săptămânii din "scenariul roşu", adică incidenţa cazurilor noi de Covid-19 a scăzut sub pragul de 3 la mia de locuitori. Astfel, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis că cinematografele şi instituţiile de cultură îi pot primi pe orădeni în interior, însă doar în limita de 30% din spaţiul total.
Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii Filarmonicii de Stat din Oradea, concertul extraordinar de Anul Nou va fi susţinut de orchestra simfonică, dirijor fiind maestrul Romeo Rîmbu. În program sunt incluse valsuri şi polci celebre de Johann Strauss II.
Organizatorii au programat două reprezentaţii ale aceluiaşi concert. Prima va avea loc miercuri, 6 ianuarie, de la ora 19, iar cea de-a doua joi, 7 ianuarie, de la aceeaşi oră.
Biletele pentru ambele concerte vor fi disponibile la casa de bilete a Filarmonicii, începând de luni, 4 ianuarie, prețul unuia fiind de 30 de lei. Abonamentele sunt valabile doar pentru concertul de joi, 7 ianuarie.
Revelion la teatru
De noua reglementare profită şi Teatrul Szigligeti, care a programat premiera spectacolului "Cabaret 120". Actorii vor juca spectacolul de 5 ori în perioada 30 decembrie - 2 ianuarie.
Spectacolul va dura două ore şi va cuprinde scene clasice de cabaret, anecddote din viaţa teatrală şi melodii îndrăgite.
Reprezentanţii instituţiei îi asigură pe doritori că toate spaţiile comune din interior vor fi dezinfectate între spectacole. De asemenea, toţi actorii participanţi vor fi testaţi şi în baza rezultatului li se permite apariţia pe scenă.
"La spectacolele din 31 decembrie, nu va lipsi nici tradiţionala şampanie pe care o vom închina, desigur, cu respectarea maximă a măsurilor epidemiologice. Având în vedere durata spectacolului, recomandăm ca persoanele care stau la o distanţă mai mare de la teatru să vină la reprezentaţiile de după-masă, pentru a se asigura că ajung acasă înaintea intrării în vigoare a restricţiilor de circulaţie", mai transmit cei de la Teatru.
Biletele pot fi cumpărate online de pe biletmaster.ro sau de la casieria Teatrului. Prețul biletelor variază între 30 și 60 de lei, în funcție de ziua spectacolului.
Cei care preferă să urmărească „Cabaret 120” online de Revelion, pot achita fie online, fie la casierie suma de 20 de lei, urmând ca apoi să primească pe adresa de email un link către platforma de vizionare a spectacolului.
Spectacolul "Cabaret 120" va fi jucat conform programului de mai jos:
- 30 decembrie, 19:00 - repetiţie generală cu public
- 31 decembrie, 16:30 - avanpremieră
- 31 decembrie, 20:00 - premieră
- 2 ianuarie, 16:30 - spectacol festiv
- 2 ianuarie, 20:00 - spectacol festiv
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.