URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 13 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La un meci de baschet în care se joacă finala campionatului, cu trofeul pe masă, abia de strângem 5.000 de spectatori în Oradea Arena. La întrecerile de polo, e lucru mare dacă se duc 500 de privitori. Dar la un meci de liga a III-a de fotbal se bulucesc 10.000 de spectatori și, sunt convins, numărul ar fi fost mai mare dacă lipsa locurilor de parcare și condițiile precare de pe stadion nu i-ar fi țintuit în fotolii pe mulți alți suporteri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
La ora acestor comentarii, urnele au vorbit, după o campanie pe care unii candidați au dus-o intens, în ciuda redusei probabilități ca challengerii să-i detroneze pe deținătorii celor două funcții cheie ale administrației din Bihor, de președinte al Consiliului Județean și de primar al Oradiei. Pentru că războiul electoral a fost decis într-o singură bătălie, dar și pentru că tandemul Ilie Bolojan - Florin Birta a avut ce etala alegătorilor, perdanții au avut din start șanse modeste, ceea ce, în parte, le și scuză rezultatele.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămâna trecută, recent a intrat în vigoare Legea nr. 126/2024 prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult! În funcție de momentul plății, statul percepe o „șpagă” pentru „iertarea” infractorului, de 15% în 30 de zile de la controlul fiscal, de 25% dacă începe urmărirea penală, de 50% dacă începe procesul și de 100% dacă se ajunge în apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea sindromului de burnout se poate face de către fiecare dintre noi dacă în cadrul muncii considerăm că există condiții care ne pot predispune la stres. Dacă vă simțiți suprasolicitați și aveți impresia că nu mai puteți face față condițiilor de muncă, este bine să faceți o listă cu responsabilitățile și sarcinile de serviciu în ordinea priorităților, stabilind astfel ceea ce efectiv puteți realiza...
27 Mai 2024, 18:16

Orădeanca Rianna Ciobanu, de la CSU Gym, a devenit campioană europeană la karate kyokushin juniori (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeanca Rianna Ciobanu a reuşit o performanţă de excepţie în weekendul care a trecut, devenind campioană europeană la categoria -55 kg, în proba de luptă (kumite) a Campionatului European de Karate Kyokushin pentru juniori şi seniori, care s-a desfăşurat la Valencia, în Spania.

Peste 400 de sportivi din 25 de ţări au participat la cel mai mare eveniment sportiv european al acestui stil de karate.

Oradea a fost reprezentată la lotul naţional de patru juniori - Miruna Maghiar, Maya Budur, Rianna Ciobanu şi Mario Dedis - şi de patru seniori - Ştefan Moş, Ştefan Ardelean, Casian Negruţ şi Alexia Budur - toţi membri ai CS Universitar Gym Oradea.

La categoria juniori, cel mai bun rezultat a fost obţinut de Rianna Ciobanu, care, după patru confruntări disputate cu sportive din Lituania, Ungaria, Germania şi Romania a reuşit să urce pe prima treaptă a podiumului şi să devină campioană europeană la categoria -60 kg. La rândul ei, Miruna Maghiar, aflată la prima participare la un campionat european, a reuşit să câştige locul 3 şi medalia de bronz la categoria juniori, +65 kg.

Tot locul 3 în proba de kata echipe seniori l-a obţinut şi orădeanca Alexia Budur.

Mario Dedis a câştigat prima confruntare în faţa unui sportiv polonez şi, deşi şi-a dominat adversarul din lupta secundă, un karateka ucrainean, a fost dezavantajat de arbitrajul părtinitor fiind nevoit să se mulţumească cu locul 5.

La categoria seniori kumite -70 kg, Ştefan Ardelean a demonstrat o creştere de valoare semnificativă, trecând de primele două tururi în compania a doi sportivi din Franţa şi Spania prin ippon. În lupta pentru medalia de bronz, Ştefan s-a întâlnit cu multiplul campion european al categoriei, Andrei Zinchenko, iar „experienţa acestuia a fost prea mult pentru sportivul nostru”, după cum avea să declare Anca Wallmen, preşedintele Federaţiei Române de Karate Kyokushin. Totuşi, locul 5 la un campionat european este însă o performanţă notabilă.

Un parcurs foarte bun au avut şi sportivii Casian Negruţ, învingător în primul tur în faţa unui turc, şi Ştefan Mos. Ambii au pierdut, însă, în tururile următoare la decizii foarte strânse.

Lotul naţional al României a fost însoţit la Valencia de antrenorii Marius Ilaş şi Harris Wallmen, conduşi de preşedintele FRKK, Anca Wallmen.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Felicitari
Pt toată echipa
Postat 27 Mai 2024, 23:43 de Sandu2100
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.629 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON