O seară rusească în Moszkva

E perioadă de secetă culturală în oraş. Actorii se odihnesc, muzicienii au plecat în excursii, elevii şi studenţii sunt în vacanţă, festivaluri nu avem, Gărâna e prea departe... Avem noroc cu Moszkva Cafe, localul fără sezoane, un alt fel de casă de cultură în care întâmplările artistice cu nume nemaiauzite fac parte din rutina zilnică. Locul care "dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit inventat", vorba lui Orlando Balaş, cu care m-am întâlnit acolo vineri seara.

Când am ajuns, geamurile vibrau discret, semn că începuse. "E abia prima piesă", mă linişteşte domnişoara de la intrare. Pe scenă sunt patru fete: una la tobe, una la bass, una la acordeon, iar alta la keyboard şi voce. Cea din urmă are lângă ea şi o tobă. Iar dacă pe scenă există o tobă, cu siguranţă că, la un moment dat, va fi folosită. Fetele sunt pentru prima dată în România, într-un popas de o seară în drum spre Ţara Făgăraşului, unde au fost invitate la festivalul "In Transylvania". Grupul se numeşte Iva Nova şi vine din Sankt Petersburg.

În sală suntem vreo 30-40 de oameni. "Haideţi mai aproape, nu suntem periculoase", ne ademeneşte Anastasia, vocalista. Ultima dată când am auzit o femeie spunând asta în limba engleză cu accent rusesc era într-un joc de computer, pe care îl jucam acum vreo 10 ani. Dacă te apropiai naiv de domnişoara aparent inofensivă, încasai un glonte exact între ochi, ecranul se făcea roşu şi trebuia să iei nivelul de la început. Aşa că am rămas prudent la masă. Am senzaţia că sunt în concediu, hălăduind prin Rusia, şi am nimerit într-un băruleţ în care cântă o trupă locală. Genul acesta de evenimente îmi expandează universul fără să mă mişc prea mult.

Prin sală circulă o glumă. Cică Iva Nova e cea mai bună trupă rock din Rusia, după ce formaţia Pussy Riot a fost arestată. Lansez şi eu una: dacă am fi fost pe vremea lui Ceauşescu, grupul Iva Nova ar fi venit din Leningrad şi ar fi cântat la Casa de Cultură. Soundul trupei este surprinzător! Amestecă sunete ruseşti, slave, balcanice cu sonorităţi punk sau psihedelice. Ar suna mult mai rock, dacă ar exista şi o chitară electrică. Dar chitarista a plecat din trupă. Apar, în schimb, o drâmbă, şi o scândură de spălat rufe (la fel ca aceea folosită de Hanno Hoefer de la Nightlosers) cu care Anastasia provoacă sunete naturale.

Ca o jucătoare de tenis, acordeonista îşi şterge faţa cu un prosop între melodii. "E cald aici pe scenă", spune vocalista. "Dezbracă-te!", îi strigă, în gând, bărbaţii din sală. "În Rusia s-a interzis fabricarea lenjeriei intime din şnur. Uitaţi ce trebuie să purtăm!", protestează elegant fetele, arătându-ne nişte chiloţi de mărimea unor paraşute. Concertul e o surpriză pentru toată lumea. Pe unii îi dă chiar pe spate - un scaun cedează fără avertisment, iar o doamnă ajunge pe parchet. Tot pe parchet au ajuns şi ceilalţi spectatori la piesa de bis: au ascultat-o aşezaţi "pe iarbă", ca la un festival. Un festival pe care Oradea nu îl are.