URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Septembrie 2019, 21:50

O seară în India: cel mai premiat fotograf indian și-a expus fotografiile la Filarmonica din Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cel mai premiat artist din India, Vinod Chauhan, şi-a expus, joi seară, 51 de fotografii în holul Filarmonicii de Stat din Oradea. Expoziţia "Beyond Barriers" a fost vernisată de artiştii fotografi Ovi D. Pop şi Adela Rusu şi a fost "condimentată" cu muzică tradţională indiană, cu modele îmbrăcate în indience şi cu desertul halva, o specialitate din locurile natale ale artistului.

Pentru a doua oară

Vinod Chauhan nu este pentru prima oară în Oradea. Acesta a ajuns în oraşul de pe Criş în urmă cu un an, pentru a lua parte la tabăra "Discover Bihor", iniţiată de clubul orădean Varadinum (coordonat de Ovi D. Pop şi Adela Rusu), unde mai mulţi fotografi din străinătate şi din ţară au explorat şi imortalizat cele mai frumoase locuri din judeţ timp de o săptămână. Tabăra va avea loc şi anul acesta în perioada 29 septembrie şi 6 octombrie, iar Chauhan va participa şi la această ediţie.

În expoziţia sa se regăsesc şi câteva imagini realizate în Oradea, printre care şi una care prezintă interiorul Bisericii cu Lună.

"Am fost impresionat de judeţul Bihor, în special de bisericile din lemn, şi mi-am dorit foarte mult să revin şi să le arăt orădenilor şi locuri dragi mie", a spus Chauhan în timpul vernisajului.

Luptă între tigri

Printre fotografiile cele mai atractive s-au numărat cele cu tigri surprinşi în lupte sau în timp ce îşi prind hrana. Chauhan a reuşit chiar să imortalizeze o luptă între un urs şi un tigru (foto)

Expoziţia mai conţine şi fotografii cu personaje feminine misterioase, dar şi cu copii indieni alături de câini.

Potrivit organizatorului, fotograful Ovi D. Pop, Vinod Chauhan are în palmares peste 1.000 de premii, printre care locul 8 în lume la categoria "Travel" şi locul 9 la categoria "Monochrome", devenind astfel cel mai premiat artist fotograf din India în anul 2018.

Expoziţie cu surprize

Pe parcursul evenimentului, orădenii au putut asculta Mantra Hare Krishna, o melodie instrumentală tradiţională indiană interpretată la armoniu, un instrument muzical cu claviatură (foto), de orădeanca Teresa Varga, membră a centrului Hari Krishna. Aceasta i-a şi servit pe orădenii prezenţi cu o specialitate indiană, denumită halva, o gustare făcută din griş fiert, cu multă cacao şi ulei de cocos, din locurile natale ale artistului.

Expoziţia a fost "colorată" şi de cinci modele ale agenţiei Amalia Fashion Models, îmbrăcate în veşminte tradiţionale indiene aduse de Claudia Ignat, prietenă a fotografului Ovi D. Pop. 

La vernisaj au mai fost prezenţi şi Steven Yee, preşedintele clubului "Asia Photo Union", şi Harry Woo, preşedintele clubului "Malayezia Photo Society".

Expoziţia va putea fi admirată în holul Filarmonicii până în data de 10 octombrie. Intrarea este liberă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON