URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 02 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.

O noapte prin... timpuri: Se anunţă cea mai bogată ediţie de până acum a Nopţii Muzeelor!

O noapte prin... timpuri: Se anunţă cea mai bogată ediţie de până acum a Nopţii Muzeelor! (foto: arhivă Bihoreanul / Instagram visual.ddm)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deja de ani buni, într-una dintre serile de primăvară, o plimbare prin Oradea are şansa să devină în acelaşi timp o călătorie prin lume şi prin timp... 

Această experienţă este prilejuită de un eveniment cu aer aparte: Noaptea Muzeelor, când porţile unor obiective interesante din urbe se deschid în mod gratuit vreme de câteva ceasuri.

Cu porţi deschise 

Ediţia 2022 a Nopţii Muzeelor va avea loc sâmbătă, 14 mai, de la ora 19 până la miezul nopţii. În acest an, orădenii sunt îmbiaţi cu o ofertă mai bogată, căci, de la ediţia precedentă, în oraş s-a inaugurat un nou muzeu, au fost amenajate noi secţii şi au fost vernisate mai multe expoziţii. 

Ce se va putea vizita? Cel mai bogat muzeu din zona noastră, ce reuneşte o zestre de peste 500.000 de piese, Muzeul Ţării Crişurilor va primi vizitatori nu doar la expoziţiile permanente ale secţiilor de Ştiinţe Naturale, de Arheologie şi de Istorie, ci şi în Secţia de Artă, inclusă pentru prima oară în circuitul Nopţii Muzeelor. 

Tonitza şi Brauner

Este vorba mai exact despre expoziţia permanentă de artă românească, amenajată recent în sediul MŢC de pe strada Armatei Române nr. 1. "Va putea fi vizitată în grupuri mai mici", precizează Gabriel Moisa, directorul complexului muzeal. Asta pentru că, pe de o parte, încă se lucrează la amenajarea expoziţiei de artă universală (din vecinătate), iar pe de altă parte fiindcă se va intra într-o secţie cu lucrări de mare valoare. Printre acestea se numără "Muza pamfletarului" de Nicolae Tonitza, "Flacăra albastră" de Victor Brauner, "Arlechin" de Corneliu Baba şi "Peisaj din Cassis" de Lucian Grigorescu. 

Tot la Muzeul Ţării Crişurilor, oaspeţii vor putea vizita Vivariul, Lapidariul, dar şi expoziţii temporare, cum ar fi "Artişti plastici orădeni între 1860 şi 1940". 

De asemenea, tot aici, pentru prima oară în cadrul acestui eveniment, în aer liber, mai precis în zona amfiteatrului, va avea loc un "program de exerciţii demonstrative de mânuiri de arme şi interpretări de cântece ostăşeşti", organizat de Muzeul Naţional Militar "Regele Ferdinand I", Filiala Oradea. 

Prin istoria Oradiei

În aceeaşi noapte, va primi oaspeţi şi Muzeul oraşului Oradea, intrat în subordinea MŢC, unde, printre altele, vizitatorii vor putea vedea o expoziţie dedicată generalului Traian Moşoiu, care a eliberat oraşul de sub regimul bolşevic al lui Béla Kun, una "Oradea în miniatură" (machete după clădiri reprezentative) şi una ce îşi propune să le arate oaspeţilor cum era viaţa la curtea regală a lui Matia Corvin. Aşteaptă curioşi şi muzeele memoriale "Iosif Vulcan", "Aurel Lazăr" şi "Ady Endre". 

Sub egida "Muzeele orădene împreună", şi alte obiective interesante vor ţine porţile deschise până târziu în noapte. Va putea fi vizitat, ca-n alţi ani, Palatul Baroc reabilitat, care are între timp şi mai multe expoziţii. Pe lângă galeria de artă religioasă şi expoziţia dedicată Regelui-sfânt Ladislau, considerat întemeietorul Oradiei, ce cuprinde şi relicvariul din argint aurit şi pietre preţioase, vor putea fi admirate lucrări de pictură transilvăneană interbelică şi de artă contemporană românească. 

În aceeaşi noapte, va fi deschisă şi Basilica Romano-Catolică din complexul baroc. Va putea fi descoperit, totodată, şi Muzeul Farmaciei (str. Republicii nr. 33) - realizat în vechea Apotheca Rodia, înfiinţată pe vremuri de călugării mizericordieni. Acesta cuprinde o colecţie de circa 1.500 de artefacte provenite inclusiv din fosta apotecă. 

Sâmbătă, curioşii vor putea intra şi în Muzeul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei (str. Roman Ciorogariu nr. 3), precum şi în Catedrala Greco-Catolică Sf. Nicolae (str. Iuliu Maniu nr. 1), ce găzduieşte o expoziţie cu obiecte ale episcopilor Valeriu Traian Frenţiu şi Vasile Hossu. 

În casa masonilor 

Noaptea Muzeelor propune şi alte opriri. Oradea Heritage (Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice) deschide, tot între orele 19 şi 24, Turnul Primăriei Oradea, Sinagoga Neologă Sion, Sinagoga Aachvas Rein (Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea), Casa Darvas-La Roche, unde sunt amenajate interioare Art Nouveau de început de secol XX, precum şi - inclus pentru prima oară în manifestare - Templul Francmasoneriei (Armatei Române nr. 4), inaugurat în toamna anului trecut în fosta casă a masonilor orădeni, cu documente, veşminte şi obiecte folosite în ritualurile masonice.

La fiecare dintre obiectivele Oradea Heritage intrarea se va face în grupuri de câte 20 de persoane, fiind, de asemenea, gratuită. 

Muzeele îşi aşteaptă deci oaspeţii, sperând să-i transforme în prieteni de nădejde... 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON