URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 12 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că ucenicul și-a întrecut maestrul! Cine credea că odată cu plecarea lui Ilie Bolojan de la Primăria Oradea se va așterne liniștea peste oraș, că buldozerele nu vor mai trece prin sufragerii, că picamerele vor fi duse la topit și prin urbe vor zburda exclusiv bicicliști și trotinetiști înecați în clorofilă s-au înșelat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Martie 2024, 12:30

O femeie din Bihor care şi-a ucis tatăl a fost condamnată la 8 ani de închisoare

O femeie din Bihor care şi-a ucis tatăl a fost condamnată la 8 ani de închisoare foto:generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O femeie în vârstă de 35 ani din localitatea bihoreană Ineu, care, vara trecută, şi-a ucis tatăl, a fost condamnată la 8 ani de detenţie. 

Hotărârea pronunţată miercuri de Tribunalul Bihor mai stipulează că, după ispăşirea pedepsei, femeia, Csordas Edit, are interdicţie de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme timp de 5 ani.

De asemenea, instanţa a dispus ca femeii să-i fie prelevate probe biologice pentru ca "profilul genetic al inculpatei să fie introdus şi stocat în sistemul național de date genetice judiciare". 

Sentinţa, care nu este încă definitivă, priveşte o crimă căruia i-a căzut victimă un bărbat de 60 ani din comuna bihoreană Ineu.

Victima, descrisă de localnici ca fiind un om „de treabă” și harnic, locuia, împreună cu soţia şi cu fiica, ce avea să-i curme viaţa, şi cu cei trei copii ai ei.

Pe 10 august 2023, în jurul prânzului, femeia, care are dizabilităţi, dar şi probleme cu alcoolul, s-a certat cu părinţii şi, în timpul disputei, l-a înjunghiat cu un cuţit. Un echipaj SMURD chemat acolo nu a reușit să îl salveze pe bărbat, constatând decesul.

Medicii legişti au stabilit că victima a fost înjunghiată cu un cuţit având o lamă lungă de 14 cm și o lățime de 2,5 cm, de două ori, în zona toracelui (hemitorace stâng), iar una dintre lovituri i-a secţionat acestuia aorta descendentă, provocându-i o hemoragie internă și, rapid, decesul. 

"Pe fondul unui conflict spontan cu părinții, inculpata l-a agresat pe tatăl ei, aplicându-i mai multe lovituri cu un cuțit. Leziunile au condus la decesul victimei după o scurtă perioadă de timp", au explicat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, imediat după crimă.

Csordas Edit a fost arestată preventiv şi a fost trimisă în judecată, din spatele gratiilor, pentru infracțiunea de violență în familie, sub forma omorului, faptă pentru care legea prevede o sancțiune între 10 şi 25 ani. Asta, pentru că infracţiunile care aduc atingere integrităţii corporale sau sănătăţii sunt sancţionate mai aspru atunci când victima este un membru de familie al autorului, maximumul special al pedepsei prevăzute de lege fiind majorat cu o pătrime.

Până la ora publicării acestei știri sentința nu a fost făcută publică, astfel că nu este clar care este explicația pentru care judecătorii au dictat o pedeapsă sub limita legală, de doar 8 ani de închisoare.

Cert este că această crimă a șocat comunitatea locală. Bărbatul mai avea încă doi copii. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Ieftina ca braga
O viață de om
Postat 27 Martie 2024, 12:58 de CivisUlpianum
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON