URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Iulie 2015, 07:01

Noi speranţe pentru FC Bihor: echipa va fi înscrisă în noua ediţie a Ligii a II-a, iar potenţialul investitor ar vrea să-l invite pe Jenei la cârmă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Omul de afaceri clujean Mihai Giurgiu a revenit marţi la Oradea, unde a discutat din nou cu preşedintele clubului FC Bihor, precum şi cu conducerile Consiliului Judeţean şi Primăriei Oradea pentru preluarea pachetului majoritar al acţiunilor clubului orădean de fotbal.

Cu toate că discuţiile privind preluare echipei nu au fost finalizate, după întrevederile avute din nou cu vicepreşedintele CJ, Ionel Avrigeanu, şi viceprimarul Mircea Mălan, preşedintele clubului FC Bihor, Mircea Fodor, şi potenţialul investitor au luat decizia de a înscrie echipa în noua ediţie a campionatului Ligii a II-a.

"Vom înscrie echipa în campionat. Este o hotărâre luată de către - sper - viitorul investitor, împreună cu mine. Ne străduim în continuare să căutăm fiecare şi alte surse de finanţare, atât noi cât şi cei de la Consiliul Judeţean şi Consiliul Local", a declarat Fodor.

La rândul său, Mihai Giurgiu s-a arătat încântat de deschiderea autorităţilor locale în privinţa salvării clubului FC Bihor, asumându-şi - deocamdată doar verbal - că va plăti datoriile către stat, care se apropie de un milion de euro.

"Acum am încheiat discuţiile. O să găsim soluţii. Autorităţile sunt foarte deschise. Probabil, la FC Bihor s-a acordat cel mai mult ajutor din partea autorităţilor în ultimii ani. Vestea sigură este că echipa se va înscrie în Liga a II-a. Instituţiile ne susţin. Atât Primăria, cât şi Consiliul Judeţean. Căutăm împreună soluţia pentru alte finanţări", a declarat omul de afaceri clujean, după discuţiile avute marţi.

Giurgiu a afirmat că, deşi ar fi dispus să achite datoriile clubului orădean, tot va avea nevoie de ajutorul unui sponsor, deoarece nu ar mai putea susţine singur cheltuielile echipei pentru următorul sezon. Totuşi, este optimist şi afirmă că, dacă până la urmă parteneriatul va fi încheiat, îl va aduce la echipă pe fostul selecţioner Emeric Jenei, care a câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, acum stabilit la Oradea.

"Momentan obiectivul va fi reconstrucţia clubului. Promovarea abia în doi-trei ani, pentru că trebuiesc acoperite datoriile, care sunt mari. Cu atâtea datorii pe cap e greu să te gândeşti la promovare. Vrem să aducem juniori buni, de 16-17 ani, şi cu aceştia să facem construcţia echipei. Sper să se concretizeze planurile noastre. Dacă ajung acţionar, Nea Imi va fi un om important în club. Vorbele lui sunt de aur", a mai spus omul de afaceri Mihai Giurgiu.

În ceea ce priveşte echipa, conform preşedintelui Mircea Fodor, o parte dintre jucătorii din sezonul trecut se pregătesc deja la Stadionul Iuliu Bodola, sub conducerea antrenorului Gheorghe Silaghi, urmând ca lotul să fie completat în funcţie de deznodământul negocierilor cu investitorul clujean.

Preşedintele FC Bihor e optimist şi s-a arătat aproape sigur că parteneriatul va fi încheiat, aruncând şi câteva "săgeţi" şi către foştii conducători ai clubului.

"Sperăm ca alături de acest investitor - care nu este orădean şi care suportă toate datoriile făcute de foşti conducători ai acestui club, azi nepăsători în privinţa situaţiei echipei şi neîntrebaţi nici măcar de sănătate - să vină şi alţi oameni de afaceri orădeni, pentru a ne ajuta să trecem acest hop", a mai spus Mircea Fodor.

Deşi iniţial a fost ţinut "la secret", numele omului de afaceri interesat să preia FC Bihor a fost făcut public vinerea trecută, de presa sportivă. Mihai Giurgiu este un afacerist de doar 36 de ani din Cluj, oraş în care patronează Şcoala de fotbal Mihai Georgescu, fiind ginerele antrenorului care a dat numele şcolii.

Citiţi pe aceeaşi temă articolul Acesta e investitorul care ar fi interesat de preluarea FC Bihor!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON