Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat public, la aproape o zi după apariția documentarului Recorder despre problemele majore din justiție, declarând că a urmărit „cap-coadă” materialul și consideră că acesta readuce în atenția publică disfuncționalități grave ale sistemului.
Șeful statului a făcut apel la asumare din interiorul profesiei. „De ce sunt doar trei magistrați în activitate care au acceptat să vorbească deschis cu reporterii?”, se întreabă șeful statului.
Felicitări pentru Recorder
„Am văzut cap-coadă documentarul Recorder despre justiție. Cel mai simplu este să ne revoltăm, încă o dată, și să aruncăm vina generic. Mai greu este chiar să rezolvăm problemele din justiție”, a transmis președintele.
Nicușor Dan a felicitat echipa de jurnaliști de la Recorder, căci au adus „în dezbaterea publică, într-un mod accesibil publicului, probleme importante”.
Totodată, a subliniat că influența politică asupra sistemului judiciar nu poate fi negată. „Nu vreau să scuz în vreun fel politicul. Faptul că lupta anticorupție s-a redus dramatic are influență politică. Numirile procurorilor-șefi au fost politice. Societatea vorbește de mult de probleme în justiție fără să vedem, la nivelul Ministerului Justiției, voință de a intra cu adevărat în ele”, a afirmat președintele.
„Cazurile prezentate trebuie investigate”
Totuși, șeful statului consideră că rezolvarea problemelor semnalate în materialul Recorder trebuie să vină în primul rând din interiorul sistemului de justiție.
„Soluția la problemele ridicate este tot în interiorul sistemului de justiție. Cazurile prezentate trebuie investigate și trebuie investigată mai ales recurența acestor cazuri. Iar persoanele vinovate trebuie pedepsite, însă tot de sistemul de justiție, și pe bază de probe. Pentru că materialul Recorder prezintă și fapte, care sunt clare, dar și opinii, care trebuie probate”, a punctat acesta.
În acest context, președintele se întreabă de ce nu a concurat-o nimeni pe Lia Savonea pentru șefia ÎCCJ și de ce nu-și asumă mai mulți magistrați să vorbească despre probleme. „Cine strânge probele și cine face sesizările? De ce nu avem încă un raport din interiorul sistemului de justiție, deși se vorbește de lucrurile astea de mult timp? Câte sesizări s-au făcut din interiorul sistemului de justiție pe faptele de care vorbim? Câte acțiuni în justiție s-au făcut pe faptele de care vorbim? De ce sunt doar trei magistrați în activitate care au acceptat să vorbească deschis cu reporterii? De ce nu a contracandidat-o nimeni pe Lia Savonea la conducerea Înaltei Curți?”, scrie Nicușor Dan.
Invitație către magistrați
Președintele a anunțat că Administrația Prezidențială lucrează la un raport privind problemele structurale din justiție. „Așa cum am spus, am început să lucrăm la un raport cu date despre problemele din sistemul de justiție. Discutăm cu magistrați. Îi invit pe toți magistrații să îmi scrie direct despre problemele pe care le întâmpină și îi asigur că voi citi personal ce îmi transmit”, a precizat acesta.
Nicușor Dan a insistat că soluția depinde în mare măsură de implicarea profesioniștilor din sistem.
„Trebuie și o asumare în interiorul profesiei. Sunt convins că marea majoritate a magistraților sunt oameni serioși, de bună-credință. E responsabilitatea lor, dincolo de dosarele curente, să se implice în rezolvarea problemelor profesiei lor. Și îi asigur, la rândul meu, de implicare și bună-credință pentru a aduce justiția acolo unde și-o doresc românii”, a încheiat președintele.
Recorder a publicat marți seara un documentar de două ore numit „Justiție capturată” despre starea precară a sistemului judiciar din România, în care se dezvăluie cazuri de blocare sau întârziere a unor mari dosare de corupție, prescripții controversate și influențe politice în sistemul judiciar din România.
Materialul include atât magistrați care au acceptat să vorbească public, cât și procurori și judecători intervievați sub anonimat, din teama unor posibile consecințe. Printre cei care au acceptat să vorbească deschis despre presiunile și blocajele din interiorul sistemului se numără procurorul militar orădean Liviu Lascu, șef al Parchetului Militar Cluj și fost șef al Secției Militare a DNA.
Documentarul Recorder:




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.