URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Iulie 2011, 13:25

Miss Traveler (FOTO)

Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
Miss Traveler (FOTO) Miss Traveler
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

La 17 ani, Alina şi-a facut planuri de mare viitor. Ambiţioasă şi cu spirit autodidact, adolescenta încearcă să prindă tot ce este mai bun de la cei din jur şi are convingerea că tenacitatea o va ajuta să-şi vadă visul împlinit: acela de a avea propria afacere în domeniul turismului.

Spirit autodidact

Deşi abia ce a terminat clasa a X-a, Alina spune că acum îşi "joacă" viitorul, fiindcă trece prin perioada cu cele mai mari şi importante acumulări. "Tot timpul mă uit în jur şi încerc să copiez ce este mai bun la oameni, de la reacţii până la atitudini", spune tânăra.

Susţine că este o fire sociabilă şi sensibilă, dar dacă cineva o calcă pe coadă acela nu rămâne fără răspuns. "Sunt prietenoasă, dar când cineva mă deranjează va afla cu siguranţă că pot fi şi altfel, nu menajez pe nimeni", recunoaşte Alina. Rămâne, însă, optimistă şi crede că nicio zi nu are voie să treacă fără măcar un zâmbet. "Îmi place să râd, viaţa e frumoasă şi trebuie trăită", este crezul ei. E şi o persoană credincioasă, motivând simplu de ce: "El mă ajută tot timpul, iar pentru asta nu uit să-I mulţumesc".

Călătoare

Elevă la o clasă cu profilul turism, Alina recunoaşte că a ales această secţie deoarece iniţial crezuse că aşa va avea parte de multe călătorii şi excursii în timpul liceului. Abia după doi ani a realizat pe deplin şansele pe care le avea în faţă datorită specializării pentru care a optat. "Mă bucur de alegerea făcută pentru că mă ajută mult, şi învăţ despre toate activităţile unui hotel, unui restaurant sau ale unei agenţii de turism". Adică exact ce doreşte, fiindcă, spune ea "înainte să împlinesc 30 de ani vreau să am propria mea agenţie de turism".

Să-şi transforme, adică, pasiunea de a călători într-un business, care să-i aducă şi bani, şi bucuria că va putea vedea lumea, odată cu clienţii ei...


SCORPIOANA
Alina Mărcuş
Vârstă: 17 ani
Ochi: căprui
Zodie: Scorpion
Înălţime: 1,65 m
Greutate: 53 kg
Măsuri: 87-60-88
Hobby: călătoriile şi muzica

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
43 Comentarii
.....
eu din cate o stiu pe fata asta..nu tine sa apara in ziare.cum zice si no name asta.din cate stiu eu.fetele sunt invitate sa pozeze la miss bihoreanul unde sunt mai selectivi si cu fetele. nu incerc sa-i iau apararea ei sau altei persoane da mi se pare aiurea. gen @lala:ca o piţi adevarata trebuie sa te remarci si tu cu ceva.si cum ai putea altfel decat cu pielea\"...adica e ceva problema daca fata a pozat in costum de baie specific veri? sau ti se pare ca are tenta erotica? poate. ai dreptate ..trebuia sa pozeze in pantaloni lungi:)) mai cei de la bihoreanul nu mai pozati fetele asa:))
Postat 19 Iulie 2011, 02:14 de mad@
wjm
dak nu cunoasteti fata nu stiu dc vb ..;)...nu cred k ati stat voi portar sa vedeti ce face alina ;)...numa asa ii lumea asta invidioasa si de cacat ;)...prea multa invidieeeee >:)):):))..wjm de uniiii :)):)>:):):))...mai bn s'ar uita alti la ei dupaia sa vb de alcineva ;):););)...
Postat 18 Iulie 2011, 23:11 de adriana
Daca taceai ....
filosof ramaneai, daraga Alina! Fizicul....mai merge, dar inteligenta si intelectul tau , ce se reflecta din comentariile tale lasa foarte mult de dorit! Daca visez la o ag. de turism si acumulez tot ce este bun ...bla bla, asa cum ai afirmat, intentiile tale sunt in totala contradictie cu comenturile tale! Sa te faci placuta in ansamblu, vine din interior, ce se reflecta si dintr-o fraza rostita la telefon sau din cele cateva randuri (ganduri) scrise de tine. Eh, aici mai ai de muncit mult! Iar supararile tale fata de comentatori.....pai nu te a obligat nimeni sa te expui in ziar....Eu , personal iti urez succes!
Postat 16 Iulie 2011, 07:39 de Expertul
bomba sexy =))
ai facut cunoastiinta cu Dildau?nu te inteleg de ce iti faci atatea poze pe toate ziarele,ca oricum te stie tot orasul,nu trebuie sa te mai expui atata ;)) oricum...varza!!
Postat 16 Iulie 2011, 02:24 de no name
piţi de bulevard
ca o piţi adevarata trebuie sa te remarci si tu cu ceva.si cum ai putea altfel decat cu pielea; aceasta e metoda cea mai facila,si pt unele fete ,chiar singura. pacat de tine....candva poate o sa regreti ca te-ai expus asa
Postat 15 Iulie 2011, 20:31 de lala
ce fatza ai,pacat de corp
ai un bot ca la BullTerrier =)) fara suparare
Postat 15 Iulie 2011, 01:42 de nbvnvbn
...
Ei nu sunt de vina pentru toate chestiile astea.Ci trebuie sa cunosti doar cateva chestii de programare neurolingvistica si putine chestii de psihologie. Ei merg dupa un principiu sustenabil in NLP: eveniment negativ-> conceptie gresita->imagine falsa despre ceea ce e in jurul lui. Eveniment negativ, se poate ca a fost una care arata bine si l-a dezamagit sau a fost cu nasu pe sus si l-a ranit in orgoliu si de aici si-a format o conceptie gresita. Conceptia gresita , care arata bine, toate sunt la fel ca respectiva persoana care i-a intors spatele, de unde si imaginea falsa despre lume.
Postat 13 Iulie 2011, 12:53 de dan
fi tare
Alina .vad ca ti-or mai zis si alti..iti repet si eu.nu mai baga in seama aberatiile.stiu si eu ca ai fost miss viteazu ca am fost la bal.si pot zice ca esti printre putinele care nu s-a schimbat prin faptu ca ai luat 1. paul sau care ar mai fi...vorbesc datorita ca probabil nu le-ai dat atentie.sau n-ai stat la vorba cu ei:))) lasa-i in pace. sa bage strambe.nu tre sa te afecteze asa ceva:).bafta.ai potential!
Postat 13 Iulie 2011, 12:41 de Bogdi
@ PAUL
Desteptule ;;) am o veste ptr tine .. am fost colega cu Alina 4 ani .. si niciodata nu era sa ramana corigenta ;) .. A avut medie mare, mai mare ca a ta .. nu de alta, da scumpule :* pari cam incult dupa cum scrii :) oricum Ali :* esti o scumpa >:D< . Stii cum se zice, barfe intodeauna vei auzi, oameni care te vor vorbi mereu vor fi.. da nu`i lua in seama :) Nu fac decat sa`ti faca reclama :))
Postat 13 Iulie 2011, 12:40 de Claudia
dan esti taree rau:))
f tare dan`:))! cam ai dreptate.. iar cat despre tine @paul..ma faci sa rad de cand o fost postat articolu asta..atatea minciuni poti sa scoti vai de capu tau..infine.daca eu am dat masuri cu linku asta sau m`am laudat.atata noroc sa ai si tu in viata.!o zi buna!
Postat 13 Iulie 2011, 12:37 de alina marcus
cateva sugestii...
Cateva sfaturi atat pentru Bihoreanul cat si pentru tine, Alina. Cand vrei sa faci poze in costum de baie, iti faci poze in tito-nadrag sau orice altceva sa acopere, nu este exclus sa iti iei suba pe tine. Fusta sa fie pana la glezne, daca se poate. Sa ai o cordeluta in cap si sa faci poza doar la biblioteca si cu cartea in mana. Neaparat sa-ti micsorezi sanii, sa ti-i faci cat ciresele si tine o cura cu shaorma si kebab de 7 ori pe zi :) Tag-uri pentru bihoreanul cand merg sa pozeze: suba, sani cat ciresele, biblioteca, carte si mai vedeti voi pe parcurs ce alte tag-uri :). Deocamdata cam atat :))
Postat 13 Iulie 2011, 11:48 de dan
ooo da... de-a dreptul sublim
Unii de aici sunteti mai ceva ca niste matrite, ati prins un model si cum apare ceva cum sariti sa o stantati(etichetati). "Oamenii se urasc intre ei pentru ca se tem, se tem pentru ca nu se cunosc si nu se cunosc pentru ca nu comunica" (Martin Luther King).Destept portarul asta, nu??? Cat legat de fite, veti fi foarte surprinsi de faptul ca 70% din tipele care au fite provin din familii semi-sarace sau sarace si care, cand dau de bani uita de unde au plecat. Romania te iubesc! Mai, Paul, ai perfecta dreptate! Tu esti cel perfect, pacat ca fatuca asta nu poate accede la perfectiunea ta. Mai Alina, straduieste-te un pic mai mult. Stiu ca poti. Eu totusi nu te inteleg Paul, de ce vrei sa o aduci pe Alina la nivelul tau perfect de a fi. Cine zicea ca perfectiunea nu exista, se inseala amarnic . Alina, te rog frumos, multumeste-i lui Paul pentru ca ti-a luminat calea.
Postat 13 Iulie 2011, 11:20 de dan
wsm
ai castigat si u balu si de at ai numa figuri in capu ala sec... wsm... si te lauzi ca esti in ziar dai mass'uri cu link'u .... te lauzi atata parka ai fi nush cum...
Postat 12 Iulie 2011, 21:20 de Paul
:X
esti ft frumoasa nu te lua dupa invidioasele astea,le este ciuda ca u esti pe site ,nu ele:*
Postat 12 Iulie 2011, 13:06 de David
frumoasa esti !
Intr`o buna zii o sa am nevoie de tine pentru o sedinta foto, uite aici aii site`ul meu aicii gasesti toate datele mele de contact ! www.raoulmassmedia.wgz.ro
Postat 12 Iulie 2011, 12:57 de raoul massmedia
frumoasa esti !
Alina, ma`m uitat peste pozele tale, tin sa te anut ca esti foarte frumoasa.iti zic asta pentru ca sunt fotograf si de 6,7 ani am avut parte de a profita de imagina miilor de fete.Iar de comenturile de mai jos nu am ce sa zic,sunt pana la urma niste persoane care lasa niste comenturi aiurea.Si nu inteleg de unde atata rautate !
Postat 12 Iulie 2011, 12:48 de raoul massmedia
fraieri
cine plm se noteaza cu numele meu? :)) sa ii pice mainile si dgetele cu care o scris ce o scris.... esti frumoasa mai !:* si asta poate sa zica toata lumea...dar is pisati de oameni care fac dastea ! se ascund dupa altcineva..! TRATATIVAAAAAAAAAAAAA !!!
Postat 12 Iulie 2011, 12:48 de andrei
LASA-II DRACU DE INVIDIOSI
ALINA.HAI SA-TI ZIC CEVA.LASA-I DRACU SA VORBEASCA.UITATE ACUMA LA PAUL ASTA..NU MAI POATE.FIERBE SARACU BINE ZICE SI BOOK. PRIN FAPTU CA TE JIGNESTE.LASA-I SA VB NU TE COBORA TU LA NIVELUL LOR. BARFE VOR EXISTA MEREU. SI NU MAI VENI TU PAUL SI CATALOGA LUMEA DUPA PLACU TAU DACA ESTI OFTICAT..!INVIDOSU PL.!
Postat 12 Iulie 2011, 12:36 de GaL
wsm
dak puteai intra la alt liceu de ce nu ai mers.. ma tarfo... ai ales liceu ala ca nu poti face fata la altu... era sa ramai corigenta... ai intrat printre ultimele pe clasa.... hai nu te mai da desteapta ca defpat esti o zdreanta...
Postat 12 Iulie 2011, 11:48 de Paul
ms book
ai dreptate @book.da iti dai seama ca nu`mi convine ce scriu.!:) si scuza-ma @ahl daca is la M.V aia nu inseamna ca is pr0astaa`;) daca e pana acolo puteam intra si la alt liceu dar eu aici am optat.infine eu cred ca e destul de indetailat interviul.!:)
Postat 12 Iulie 2011, 10:50 de alina marcus
Bun
Bun produsu'!
Postat 11 Iulie 2011, 21:27 de Ioenl
kati de la caminul cultural
si io vreau la turism. stiu traseele.
Postat 11 Iulie 2011, 20:53 de kati de la caminul
pacat
Daca chiar ai fi insusit calitatile care le-ai expus nu ai fi aparut in gama aceasta de interviuri pline de mincinoase si prefacute, dar, cu toate ca ai ambitie faptul ca provii dintr-un liceu mizerabil si injositor nu iti ajuta la nimic, imi pare rau pentru tine si pentru faptul ca vei ajunge mai mult ca sigur un mare NIMIC in viata.
Postat 11 Iulie 2011, 20:25 de ahl
GLOBE
NU INTRA IN DISCUTII CU FRUSTRATII ASTIA ! EI INCEARCA SA TE JIGNEASCA, FIERBAND IN SUC PROPRIU CA NU VOR AVEA PARTE DE O ASEMENEA FATA FRUMOASA, NICIODATA ! EI SUNT DOAR NISTE IDIOTI, ONANISTI !
Postat 11 Iulie 2011, 18:57 de BOOK
vai cum arati
CENZURAT
Postat 11 Iulie 2011, 18:42 de unu
pt rogerius
:)) da e atata de frumoasa...mai ales cu ditamai burtoiul ala care incearca sa-l suga in toata pozele.Se observa fata draga,mai bine renuntai la costumul de baie nu te avantajeaza deloc ,iar privirea aia de ,,intelectuala" te tradeaza:P
Postat 11 Iulie 2011, 18:11 de Florin
:)
draga d`soara...parerea mea de cititor fidel al acestui ziar....este ca daca ai fi asa cum sustii ca esti...o fata inocenta si draguta...nu ti-ai bate capul cu astfel de comentarii...si ai stii sa te aperi cu altfel de argumente....nu cu limbajul asta de mahala cam impropriu pt o d`soara ca dumneata:P....
Postat 11 Iulie 2011, 18:02 de Mihai S.
:)
draga d`soara...parerea mea de cititor fidel al acestui ziar....este ca daca ai fi asa cum sustii ca esti...o fata inocenta si draguta...nu ti-ai bate capul cu astfel de comentarii...si ai stii sa te aperi cu altfel de argumente....nu cu limbajul asta de mahala cam impropriu pt o d`soara ca dumneata:P....
Postat 11 Iulie 2011, 18:02 de Mihai S.
paul.draga
paul..deja ma obosesc comentariile tale.degeaba incerci tu sa ma invartsi cu cuvinte uratee.de care sincer nu`mi prea pasa.si lasa` tu bacu`:) mai este timp! stii tu vorba aia? You klnow my name Not My story! iar de restu` lumi?chiar nu`mi pasa`:) sa creada in tine`!:)daca atata ii duce capu.!
Postat 11 Iulie 2011, 15:25 de alina marcus
:P
e ok tipa.macar ea are ceva idei bune de viitor si se vede ca s-a orientat catre un domeniu .!majoritatea din ziua de azi se mai gandesc la asa ceva? bravo!desi nu te cunosc:)
Postat 11 Iulie 2011, 15:21 de david
wsm
degeabas... ai si u 2-3 pr care te sustin.. dar restul stiiu cum esti cu adevarat... mai vb la bac;) ai atatea figuri si impresi... wsm
Postat 11 Iulie 2011, 15:20 de Paul
Pro
@motz andrei .... like la comentariu tau :)) ! :-bd
Postat 11 Iulie 2011, 15:11 de Nu conteaza
wsm cum judecatzi
bwa Alina:* da lasa-i fata sa vorbeasca.ca atata stiu si ei.trebuia sa te asteptzi la asa cva. ii mananca pe ei ceva daca nu comenteaza.de unde crezi ca vin comurile astea? din invidie.aratzi bine esti frumoasa.nu te stresa.cei care te cunosc stiu cum esti.nu tre sa te intereseze de restul.ai grija de tine.si Felicitari!
Postat 11 Iulie 2011, 15:11 de Alexandra
MUU.eee
paul taci ca habar nu ai nici macar unde locuieste fata asta...dar sa zici ca nu uita de unde ai plecat....santeti wsm ba...spunetii lucrurile astea in fata nu aici pe site !...sau nu aveti curaj ???....ce oameni...doar sa distrugeti stiti ciudosi!...pun pariu ca va curge balele cand va uitati la pozele astea !....cacati de oameni !marsh gunoaie
Postat 11 Iulie 2011, 15:08 de rogerius
omg!
paul... cand o sa vii cu numele intreg si o sa stiu si eu despre ce vb.mai vb`.,si unde`s acuma?:))) daca tot zici ca am plecat de undeva undeva`?:) nu mai scuipa atatea vb goalee:) nu am pt ce sa ma sc0t;) pt ce? ca asta jignestee? ma doare pe mine undeva..de asemenea oameni`.lumea ii rea si cu asta am incheiat. niciunu din voi nu mi`atsi vrea binele.ciocu `at!.ca deja incepetsi sa ma cam enervatsi mai bine via`tsi vedea de viatsa!:)
Postat 11 Iulie 2011, 15:06 de alina marcus
:)))) scuteste`ma.
scuza`ma daca eu o sa fiu mai dipl0mata si n`am sa te jignesc:) atat doar ca dai tu nota de incult @motz andrei draga:) prin faptu ca puteai sa deduci ca intentionat scriu asa :) asta nu inseamna ca nu stiu scrie.asa ca scuteste`ma de asemenea comentarii!
Postat 11 Iulie 2011, 14:58 de alina marcus
barfee !!!
Andrei o cunosti pe fata asta ???ca daca o cunosteai nu vb'eai asa de ea...esti ciudos sau ce vb'esti asa ???taci dracu din gura ca esti un fraer !toti vb'iti dar sa va vad care ajunge pe pagina de ziar cu anunt pozitiv ???...
Postat 11 Iulie 2011, 14:54 de alex
wsm
degeaba zici alina ca noi baietii vedem o fata zdreanta sau ca vrea o masina sub cur.... u indeplinesti aceste 2 "calitati" ale unei fete.. chiar dak nu recunosti.. te cunosc bn... nu are rost sa mai negi atata si sa te faci pe nevinovata... nu uita de unde ai plecat....
Postat 11 Iulie 2011, 14:53 de Paul
penibil
hahahaha, a ajuns sa apara grupul vostru scolar viteazu sa iti dai seama ca esti o redusa si o inculta, nici nu stii scrie, pacat ca faceti orasul asta de ras si mai si purtati numele Mihai Viteazu, succes la picat bacul peste 2 ani, pentru ca asta vei face... pacat de tine.. chiar pacat
Postat 11 Iulie 2011, 14:02 de motz andrei
:)
:)))acuma nu ai de ce sa te legi numa de ce pun eu ts in loc de t? :))) wsm..! continua cu aberatsiile talee` infectee`:) mie cel putsin nu`mi pasa! sau mai ales parerea ta!:))).asta se cheama invidie! idaca erai la locu tau baiatulee te puteai abtine de la asa ceva.! l;)iar eu no sa continuui sa ma iau cu tine`n vorbee`;) ce`i de care`mi pasa stiu cum sunt eu `:) iar cei ce se lasa influentsatsi de gura ta..e problema lor.!:)))) ce p0t sa aud`;) adio!
Postat 11 Iulie 2011, 11:24 de alina marcus
gramatica
@alina marcus "itsi spun"..."aparentsa"..."tsiai vedea"...."viatsa taa"..."no sa ma"..."nu`mi sta in firee"....."genuu`:) voi baietsi"....."asta vedetsi"...."zdreantsa"...."multsumesc"....''parintsi...."educaa" Da , si astea numai in 7 randuri . Nu ai frica, nu trebuie sa te "injosesti" fata mea, pntru ca nu ai unde.Si chiar poti multumi parintilor aceasta "educaatie". Vad ca calculatorul il poti deschide, ****************
Postat 11 Iulie 2011, 10:52 de Dant Este
:)
hai sa itsi spun ceva "dant este"...inainte sa cataloghezi tu lumea dupa bunu tau plac`:) nu esti in masura sa judeci tu omu dupa o simpla aparentsa.`mai bine tsiai vedea tu de viatsa taa! eu no sa ma cobor la nivelul tau sa te injosesc ca nu`mi sta in firee:) dar e de asteptat sa apara comentarii de genuu`:) voi baietsi..majoritatea..asta vedetsi la o fata.. ori ca`i curva sau zdreantsa sau alte mizerii ori ca`i materialistaa si vrea masina sub cur vb ta.. eu ce fac. fac cu cap`:) si in plus ii multsumesc lui dumnezeu ca am parintsi care ma educaa`;).o zi buna.larevedereee:)
Postat 11 Iulie 2011, 10:41 de alina marcus
Inca una
CENZURAT
Postat 11 Iulie 2011, 07:27 de Dant Este
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON