Meciul, care a contat pentru etapa a XVII-a a Ligii Naționale și care s-a desfășurat, ca de obicei, în fața unui public orădean numeros, a început într-un mod echilibrat, la finalul primului sfert scorul fiind egal, de altfel, 21-21.
Următoarele două sferturi au adus însă o descătușare pentru elevii antrenorului Cristian Achim, care la pauza mare conduceau cu 40-30, după ce în sfertul secund orădenii au înscris 19 puncte, față de doar 9 ale sibienilor. Și sfertul III a fost bun pentru gazde, care au reușit un procentaj bun și 26 de puncte în aceste zece minute, față de doar 20 ale oaspeților, astfel că înaintea ultimului sfert CSM U conducea cu 16 puncte, scor 66-50.
Surprinzătoare însă pentru mulți spectatori au fost ultimele zece minute ale jocului, când sibienii s-au apărat avansat și agresiv, au recuperat multe mingi, iar orădenii au înscris foarte puține puncte, cel puțin în prima jumătate a sfertului. În acest context, echipa din Sibiu a recuperat punct după punct și după ce era condusă cu 16 puncte, în ultimul minut a egalat și, înaintea ultimelor 7 secunde, chiar a preluat conducerea cu un punct, scor 82-83.
Ultimul atac al meciului a aparținut însă orădenilor, care în ultimele 3 secunde au reușit să înscrie un coș de două puncte prin Salih Nuhanovic, omul care a adus o victorie muncită, dar foarte importantă pentru CSM Oradea în economia campionatului. De altfel, acest lucru l-a remarcat la conferința de presă de după joc și antrenorul Cristian Achim.
„Este cea mai importantă victorie pentru noi în acest campionat, până în acest moment și asta nu pentru că s-a terminat cum s-a terminat, ci pentru că era absolut necesar să învingem Sibiul, având în vedere numărul de înfrângeri egale pe care le aveam. Este cel mai important meci și în consecință, cea mai importantă victorie până acum. Am jucat foarte bine trei sferturi, al patrulea, mult mai puțin bine, dar e explicabil, foarte explicabil, însă din fericire, chiar și așa cu meciul acesta câștigat în ultimele 3 secunde. E bine că am avut 16 puncte înaintea ultimului sfert și n-am avut 12, pentru că nu-l mai câștigam", a declarat tehnicianul de la CSM U Oradea.
Achim a motivat căderea din ultimul sfert pe seama lipsei unui fundaș în angrenajul echipei sale. „Era absolut firesc să se întâmple lucrul acesta, noi neavând un fundaș, iar jucătorii noștri de bază jucând enorm de multe minute pentru un meci serios. Ce-i drept și ai lor au jucat cam tot atâtea minute, dar doar că ai lor sunt făcuți pentru așa ceva", a mai precizat Cristian Achim.
Principalii marcatori ai jocului au fost doi baschetbaliști din formația sibiană, Milos Bojovic și Matija Ceskovic, cu 32 și, respectiv, 26 de puncte. De la CSM Universitatea cele mai multe puncte le-a marcat Radovan Markovic, 21, în timp ce Daniel James Dillon l-a urmat, cu 17 puncte.
Această a 10-a victorie din campionat o propulsează pe formația orădeană pe primul loc în Liga Națională, cu 26 de puncte, până sâmbătă seară când este programat derby-ul dintre CSU Asesoft Ploiești și Steaua, învingătoarea din această partidă urmând a prelua șefia ierarhiei la zi.
CSM U Oradea - CSU Atlassib Sibiu 84 - 83 (21 - 21, 19 - 9, 26 - 20, 18 - 33)
Sala: Arena Antonio Alexe
Spectatori: 1550
Arbitri: Marius Ciulin, Istvan Bertalan și Dragoș Nicolae
Comisar FRB: Ion Olaru
Marcatori CSM Universitatea: Radovan Markovic 21 puncte, Daniel James Dillon 17, Vujadin Subotic 14, Mladen Pantic 13, Salih Nuhanovic 12, Ante Krapic 5 și Radu Rareș Pașca 2 puncte.
Marcatori CSU Atlassib: Milos Bojovic 32 puncte, Matija Ceskovic 26, Christopher Wayne Lee 9, Octavian Popa Calotă 6, Gediminas Zyle 4, Brandon James Johnson 4 și Leroy Hurd 2 puncte.
În celălalt joc de vineri din etapa a XVII- a Ligii Naționale de baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj a dispus cu 79-63, pe teren propriu, de formația SCM U Craiova.
Etapa a XVII-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:
Vineri:
U Banca Transilvania - SCM U Craiova 79-63
CSM U Oradea - CSU Atlassib Sibiu 84-83
Sâmbătă:
Ora 18.00 BC Mureş Tg. Mureş - BC Timişoara
Ora 18.30 Universitatea Cluj-Napoca - BC Timba Timişoara
Ora 19.30 CSU Asesoft Ploieşti - Steaua CSM Eximbank (Digi Sport)
Duminică:
Ora 17.55 Gaz Metan Mediaş - BCM U Piteşti (Digi Sport)
Clasament:
1. | CSM U Oradea | 10/6 | 26 |
2. | Steaua CSM Eximbank | 12/1 | 25 |
3. | CSU Asesoft Ploiești | 11/3 | 25 |
4. | BCM U Pitești | 9/6 | 24 |
5. | U Banca Transilvania | 9/6 | 24 |
6. | CSU Atlassib Sibiu | 8/7 | 23 |
7. | BC Timișoara | 8/6 | 22 |
8. | BC Mureș Tg. Mureș | 7/8 | 22 |
9. | Energia Tg. Jiu | 7/7 | 21 |
10. | Gaz Metan Mediaș | 6/9 | 21 |
11. | SCM U Craiova | 5/10 | 20 |
12. | Timba Timișoara | 3/11 | 17 |
13. | Universitatea Cluj-Napoca | 0/15 | 15 |
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.