Pentru orădenii din zona Căii Clujului vor urma două zile fără apă caldă şi încălzire. Electrocentrale Oradea a anunţat că marţi şi miercuri agentul termic va fi întrerupt la punctele termice 818, 822, 830, 832, 833, 841, 842 şi 860.
Inclusiv clădirea Maternităţii va avea apă rece la robinete şi caloriferele reci.
Agentul termic va fi întrerupt pentru eliminarea unei avarii la conductele racordului primar comun al acestora, în apropierea intersecţiei străzilor Clujului şi Grădinarilor.
"Vor fi afectaţi consumatorii situaţi pe străzile Averescu, Clujului, Grădinarilor, Şcoalelor, Someşului, Seleuşului, Timotei Cipariu, Borsecului, Războieni - parţial, Rampei - parţial, Căprioarei şi adiacente acestora", se afirmă în comunicatul Electrocentrale Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.