URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 06 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Octombrie 2022, 18:15

Mantia reginei: Statuia Reginei Maria din centrul Oradiei, îmbrăcată într-un veșmânt special. Programul manifestărilor din 12 octombrie (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La centenarul încoronării, statuia Reginei Maria din Oradea primește un veșmânt special. Marți, se lucra la „împletirea” unei mantii direct pe statuie, mantie realizată din flori, care o imită pe cea pe care „mama răniților” a purtat-o la încoronarea de la Alba Iulia cu 100 de ani în urmă. 

Fundația pentru Protejarea Monumentelor din Bihor se ocupă de acest demers, ornamentul putând să fie admirat în forma sa finală începând de miercuri, 12 octombrie, când Oradea își sărbătorește ziua. 

De altfel, cu această ocazie, dar și pentru a marca centenarul încoronării, miercuri, de la ora 14.10, lângă statuia Reginei Maria sunt programate ceremonii militare și depunere de buchete de flori. Alaiul va sosi de la statuia Regelui Ferdinand din Piața Unirii, unde se vor fi ținut ceremonii similare, inclusiv cu alocuțiuni cu privire la importanța zilei de 12 octombrie pentru orădeni. 

Pe 12 octombrie sunt programate mai multe momente festive, încă din prima parte a zilei. 


PROGRAM 12 OCTOMBRIE

CU OCAZIA ANIVERSĂRII ZILEI ORAȘULUI ȘI A 100 DE ANI DE LA ÎNCORONAREA REGELUI FERDINAND I ȘI A REGINEI MARIA, LA ALBA IULIA, CA SUVERANI AI ROMÂNIEI MARI (15 octombrie 1922 – 15 octombrie 2022)

11.30 – 12.40   Primăria Oradea, Sala Traian Moșoiu    
Şedinţa Festivă a Consiliului Local al municipiului Oradea din 12 octombrie 2022

Întâmpinarea oficialităţilor și ocuparea locului în sală
Intonarea Imnului Naţional al României
Premierea olimpicilor orădeni și a profesorilor coordonatori,  pentru rezultatele deosebite obţinute la olimpiadele naţionale organizate de Ministerul Educaţiei
 Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de: primarul municipiului Oradea – Florin Birta; invitat al instituţiei

12.40 – 13.00    Primăria Oradea, Coridorul principal de acces în Sala Traian Moșoiu    
Dezvelirea plăcii comemorative cu Delegații din Oradea la Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918

Slujba de sfințire a plăcii comemorative cu Delegații din Oradea la Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918
 Scurtă alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de: invitat al instituţiei

13.00 – 13.10  Deplasarea oficialităţilor și a tuturor invitaților spre Piața Unirii

13.10 – 14.00  Piața Unirii, Statuia Regele Ferdinand I 

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv
Intonarea Imnului Naţional al României
TEDEUM
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de către: primarul municipiului Oradea – Florin Birta; invitat al instituţiei
Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori
Realizarea dispozitivului de defilare
Defilarea detaşamentului de onoare şi onorul muzicii militare

14.00 – 14.10    Deplasarea detașamentului de onoare, a oficialităţilor și a tuturor invitaților spre Piața Regele Ferdinand I

14.10 – 14.35    Piața Regele Ferdinand I, Statuia Regina Maria    

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv
Intonarea Imnului Naţional al României
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de către: invitat al instituţiei
Festivitatea depunerii de buchete de flori

14.35 – 14.50 Deplasarea detașamentului de onoare, a oficialităţilor și a tuturor invitaților spre Muzeul Memorial “Aurel Lazăr” pe traseul strada Iosif Vulcan – strada Libertății – strada Aurel Lazăr

14.50 – 15.05    Strada Aurel Lazăr nr. 13
Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”    Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutul  drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv
Intonarea Imnului Naţional al României
Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori

15.05 – 15.10    Deplasarea detașamentului de onoare, a oficialităţilor și a tuturor invitaților spre Statuia Aurel Lazăr
15.10 – 15.40    Strada Aurel Lazăr nr. 1
Statuia Aurel Lazăr    Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutul  drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv
Intonarea Imnului Naţional al României
 Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de către: invitat al instituţiei
Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori
Realizarea dispozitivului de defilare
Defilarea detaşamentului de onoare şi onorul muzicii militare

15.40  Încheierea ceremonialelor militare și religioase dedicate zilei de 12 OCTOMBRIE 2022 – ZIUA ORAȘULUI ORADEA și a comemorării a 100 DE ANI DE LA ÎNCORONAREA REGELUI FERDINAND I ȘI A REGINEI MARIA, LA ALBA IULIA, CA SUVERANI AI ROMÂNIEI MARI

17.30  Piața Unirii    
Concert susținut de Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” din Cluj-Napoca, condusă de către lt. Daniel Florin Munteanu


SCHIMB DE GARDĂ MILITARĂ

Ca element de noutate, miercuri, 12 octombrie, la Statuia Regelui Ferdinand I din Piața Unirii se va realiza din oră în oră schimbul militarilor din gardă, în intervalul orar 9:00 – 15:00, moment prin care se comemorează împlinirea a 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria (15 octombrie 1922), la Alba Iulia, ca Suverani ai României Mari.

Schimbul de gardă va avea loc la Statuia Regelui Ferdinand I și sâmbătă, 15 octombrie, în același interval orar 9:00 – 15:00. 


PROGRAMUL EVENIMENTELOR PREGĂTITE DE ORADEA HERITAGE PENTRU 12 OCTOMBRIE - 100 DE ANI DE LA ÎNCORONAREA REGELUI FERDINAND I ȘI A REGINEI MARIA, LA ALBA IULIA

CASA DARVAS LA ROCHE
Ora 16.00 - Expoziție - REGINA MARIA – VRAJA MEMORIEI 

Demersul expozițional aduce laolaltă o selecție de bijuterii vintage cu elemente celtice care se regăsesc în cele 24 de lucrări expuse, reprezentând acuarelele Reginei Maria. Expoziția este completată cu câteva dintre cărțile Reginei Maria publicate în perioada interbelică, unele cu autograf, timbre și cărți poștale originale, un creion și o tabacheră cu monogramă, reclame pe care le-a făcut în epocă.  

Expoziția prezintă, în premieră la Oradea, obiecte din atelierul de pictură al Reginei Maria de la Castelul Pelișor și monede cu chipul Reginei și a Regelui Ferdinand I din cadrul vizitei de la Oradea din anul 1919.

SINAGOGA NEOLOGĂ SION

Ora 18.30 - Expoziția Oradea copiilor
Partener -  Smartist activ - atelier de pictură și activități creative.
Vor fi expuse picturi pe pânză și picturi în acuarelă realizate de copii cu vârste între 5 și 12 ani.

TEMPLUL FRANCMASONERIEI ORADEA

Ora 19.30 - spectacol - Tunelul timpului  - proiecții de tip laser cu efecte speciale, show laser și ambientare cu lumini - în curtea interioară.
Animația rulează din oră în oră - 19.30, 20.30 si 21.30.

EVENIMENTE LEGATE DE MONUMENTELE DE FOR PUBLIC

Statuia Reginei Maria  
Va prezenta un decor din flori inspirate din Mantia Reginei Maria.

Statuia Regelui Ferdinand I
Va fi amplasată o caseta din sticlă ce va conține obiecte de epocă - sabia, casca, decorații și tricolor precum cele purtate de Regele Ferdinand I, care apar în imaginile de epocă.
Soclul va fi decorat cu drapele.
Vor fi amplasate 2 tunuri de epocă.

Intrarea va fi gratuită la toate obiectivele turistice administrate de Oradea Heritage: Casa Darvas - La Roche, Templul Francmasoneriei, Turnul Primăriei, Sinagoga Neologă Sion și Sinagoga Aachvas Rein.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Au rezolvat și cu pomul de Crăciun ...
... cu ocazia asta. Beteala recondiționată nici nu mai trebuie să consume curent.
Postat 12 Octombrie 2022, 09:30 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON