URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 07 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
21 Noiembrie 2023, 15:51

Magic Bellydance Festival Oradea: Trei zile de muzică și dansuri orientale

Magic Bellydance Festival Oradea: Trei zile de muzică și dansuri orientale Coregrafa Alya (foto) este organizatoarea festivalului orădean
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii sunt invitați să se bucure de cultura orientală, la a cincea ediție a festivalului Magic Bellydance, care va avea loc în zilele de 8 și 9 decembrie, la Casa de Cultură a Tineretului.

Evenimentul este organizat de cunoscuta dansatoare și instructoare de bellydance Alya și de școala pe care aceasta o conduce, Orientalya Oradea. „Ediția din acest an reia tradiția întâlnirilor între școli de dans din țară și străinătate pentru a împărtăși bucuria dansului oriental, dar și noi cunoștințe despre această artă. În anii trecuți am fost nevoită să renunț la organizarea festivalului, din cauza pandemiei de Covid. Noi toți, comunitatea de dansatori, însă, am continuat să ne pregătim și venim anul acesta cu surprize și mai mari, dornici să arătăm publicului frumusețea și varietatea acestei forme superbe de mișcare!”, a declarat coregrafa.

Pe scena festivalului va urca inclusiv una dintre cele mai cunoscute dansatoare bellydance din lume, ucraineanca Anna Chepets, aflată pentru prima oară în România. „Sunt foarte bucuroasă să fiu invitată în România. Este prima dată când vin în această țară, dar sunt sigur că voi avea multe emoții pozitive și voi petrece timp minunat, ne vom distra de minune! Cred că româncele sunt foarte talentate și muncitoare. Voi fi foarte încântată să le împărtășesc cunoștințele mele și să mă bucur de frumusețea interpretărilor, reprezentațiilor lor pe scenă”, a declarat Anna Chepets, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Publicul va avea ocazia să participe la trei gale, în cadrul festivalului: „Opening Gala Show”, pe 8 decembrie, de la ora 20, și unde și-au anunțat prezența dansatori din mai multe orașe din România, dar și din Ungaria, Ucraina, Polonia, Cipru și Serbia; „Cupa Miss Bellydance România”, care va avea loc pe 9 decembrie de la ora 14, și unde vor participa concurente de la școli de dans din țară și din străinătate, cu o experiență de dans de doar câteva luni până la câțiva ani; „VIP Gala Show Royal Edition”, programată pe 9 decembrie de la ora 20 și unde vor urca pe scenă profesorii de bellydance din Ucraina, Ungaria, Polonia și Serbia. Spectacolele vor fi prezentate de Deea Maxer și Andrei Dobrea.

Pentru acces la aceste gale, orădenii vor trebui să-și cumpere bilete, care se vând la prețuri între 50 și 80 de lei, pe site-ul bilete.ro.

Pe lângă cele trei gale, festivalul va cuprinde și seminarii pentru dansatorii profesioniști, precum cele ținute de Anna Chepets sau Vlad Jucan, un cunoscut profesor de bellydance din România.

„Un festival de dans nu înseamnă doar spectacol, fie că este al elevelor, elevilor sau al profesorilor, ci și oportunitatea de a perfecționa tehnica, a încerca noi stiluri de dans, a învăța unii de la alții. De-a lungul anilor, pe scena festivalului au urcat nume importante, ca Mahdi Emara, profesor de dans din Egipt, sau Artem Uzunov, cel mai bun percuționist din lume”, a mai precizat coregrafa Alya.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6029 RON
  • 1 EUR = 4.9681 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON