URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Octombrie 2023, 17:17

Lucrări de zeci de milioane de euro neplătite în Bihor. Consiliul Județean a primit, totuși, o „gură de aer”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru a cincea oară în ultimele trei luni, Consiliul Județean Bihor a fost nevoit să facă o rectificare de buget, adică să mute banii alocați unor cheltuieli către alte cheltuieli, pentru a nu lăsa neplătite firmele care derulează proiecte de mare anvergură finanțate cu fonduri UE.

„Lucrările neplătite sunt de zeci de milioane de euro”, a spus președintele CJ Bihor, iar asta fiindcă bugetul Ministerului Transporturilor a fost epuizat. Totuși, administrația județeană a primit 61,5 milioane lei de la Ministerul Educației, în contul lucrărilor pentru Campusul dual.

38 milioane, certificate

„După semnarea contractului de finanțare pentru Campus am trimis documentele pentru lucrările executate până acum și Ministerul Educației a comunicat că ne va plăti 61,5 milioane lei. Deja am primit confirmarea de plată pentru 38 milioane lei”, a anunțat Ilie Bolojan miercuri, atât într-o conferință de presă, cât și apoi în ședința extraordinară a CJ Bihor pe a cărei ordine de zi a fost supusă aprobării noua rectificare a bugetului județului și a instituțiilor subordonate pe anul în curs.

De precizat că ordinul de începere a lucrărilor la actualul Campus pentru învățământul dual a fost dat la mijlocul anului 2020 de precedenta administrație, fără asigurarea sursei de finanțare, destinația inițială fiind de campus pentru învățământul special, destinat elevilor cu handicap. Aceasta, însă, a fost modificată în 2021 prin votul aleșilor bihorenilor, pe considerentul, pe de o parte, că specialiștii nu recomandau punerea laolaltă a tuturor copiilor cu handicap, dar mai ales că județul are nevoie de stimularea învățământului profesional calificat în urma unei pregătiri atât teoretice, cât și practice.

Bolojan a explicat că suma de 38 milioane lei „va fi redirecționată” spre lucrările în curs unde s-au înregistrat întârzieri la plăți. Concret, cu 12 milioane lei vor fi plătite lucrări la Aeroport - unde se desfășoară concomitent trei proiecte având o valoare însumată de 100 milioane euro, pentru extinderea terminalului și a pistei, precum și pentru creșterea siguranței aeroportuare -, iar cu diferența de 26 milioane lei vor fi achitate facturi emise de constructorii centurilor din Zona Metropolitană Oradea – Oșorhei, Nojorid și Sântandrei.

Toți banii, pentru lucrări

Președintele CJ Bihor a arătat, la fel ca în cel mai recent interviu acordat BIHOREANULUI, că Ministerul Transporturilor, prin care se fac și plățile proiectelor cu finanțare UE, și-a epuizat bugetul pe acest an și încă nu poate face o rectificare bugetară în condițiile în care încă nu a intrat în vigoare Ordonanța de Guvern ce prevede reducerea deficitului bugetar prin reducerea și eficientizarea cheltuielilor publice.

„Efectele rectificării se vor vedea abia în luna noiembrie, atunci se vor relua plățile, dar noi nu putem aștepta, de aceea facem rectificările bugetului propriu tot la două săptămâni, pentru a colecta toți banii și a-i duce în lucrări, urmând să-i recuperăm ulterior”, a mai spus Bolojan.

El a amintit, de asemenea, că din același motiv urmează să fie contractat și un credit de 50 milioane lei, pentru finanțarea de lucrări și efectuarea de plăți în astfel de situații de urgență.

În cadrul ședinței, toți consilierii județeni au votat propunerea de rectificare făcută de Bolojan, indiferent de apartenența lor politică.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
DA
incet incet se vor ineca in propria mizerie imprumutata , ca oradeanu' care munceste pe 5000 ron , si cand se vor orienta spre buzunarele deja goale ale populimii oradene , atunci sa vad viniturile votace cum or sa guite , nu dureaza 5 ani ..din pacate vor duce cu ei si aia care inca s-au nascut la Oradea in mizerie ...
Postat 12 Octombrie 2023, 07:01 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON