URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 August 2023, 19:55

Lucrări de reparații în școli și grădinițe din Oradea, înainte de începerea noului an școlar (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu două săptămâni înainte de începerea anului școlar 2023-2024, Primăria Oradea anunță că aproape a finalizat lucrările de reparații și investiții în unitățile școlare din municipiu. Numărul școlilor și grădinițelor pentru care Primăria a plătit asemenea lucrări este, însă, destul de mic: doar șapte unități de învățământ.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de municipalitate, șantiere au fost deschise la Grădinița 47, situată în Piața 1 Decembrie nr. 9, și unde încă se execută lucrări de igienizare și finisaje interioare, la Grădinița 17 de pe strada Transilvaniei nr. 21, unde au fost finalizate lucrări de igienizare, reparații și zugrăveli în toate cele trei săli, grupuri sanitare și spații administrative și au fost înlocuite pardoselile din sălile de grupă cu podea laminată, la Grădinița 28 (Aleea Onisifor Ghibu), unde s-au făcut doar igienizări, și la Grădinița 56 (Liszt Ferenc nr. 75), unde doar s-au igienizat două săli și anexele acestora.

Primăria mai anunță că s-au făcut lucrări la Școala Gimnazială Oltea Doamna, situată în Parcul Traian, unde au fost executate finisaje interioare și reparații în patru săli, un grup sanitar și coridor. „În sălile de clasă au fost înlocuite pardoselile existente cu pardoseli din podea laminată și au fost executate lucrări de reparații și zugrăveli”, a transmis municipalitatea.

La Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir au fost executate lucrări de recompartimentare și finisaje interioare, pentru amenajarea unei noi săli de clasă.

Peste vară s-a lucrat și în Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu, situat pe str. Aluminei nr. 88, unde în iulie s-a închis proiectul european prin care a fost reabilitat energetic. Din bugetul local s-au făcut lucrări care nu au fost cuprinse în proiect, precum amenajări interioare în clădirea B a liceului, reabilitarea unor săli de clase, grupuri sanitare, laboratoare și coridoare.

„La majoritatea unităților de învățământ, lucrările sunt finalizate în proporție de 90%, iar cele care sunt încă în curs de execuție vor fi gata până la începerea noului an școlar”, a transmis Primăria Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON