URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Iulie 2023, 19:05

Levente Vancsik a înscris de două ori pentru România în victoria istorică cu Serbia!

Levente Vancsik a înscris de două ori pentru România în victoria istorică cu Serbia! sursa foto: Levente Vancsik / Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu un jucător al echipei CSM Oradea în lot, reprezentativa de polo seniori a României a obţinut o victorie şi a cedat două meciuri la Cupa Mondială de polo - ediţia 2023, care a avut loc în perioada 30 iunie - 2 iulie. Tricolorii au încheiat pe locul 6, după ce au obţinut, însă, un succes de răsunet: au învins campioana olimpică en-titre, Serbia.

Jucătorul CSM-ului din echipa naţională este Levente Vancsik, care a reuşit să şi înscrie de două ori în meciul pentru locurile 5-8 cu Serbia.

La eveniment au participat doar opt selecţionate, iar cu această ocazie, prima reprezentativă a ţării noastre a avut ocazia să-şi măsoare forţa în compania unor echipe din elita jocului de polo pe apă la nivel mondial. 

Condusă de antrenorul Bogdan Rath, echipa României a început foarte slab turneul, cedând cu scorul de 2-20 primul meci, cu Italia, din sferturile de finală ale competiţiei. Astfel, tricolorii au luat calea locurilor 5-8, unde au dat mai întâi peste Serbia, campioana olimpică en-titre, în faţa căreia au reuşit un rezultat de răsunet, victorie cu scorul de 17-14. De altfel, acest rezultat reprezintă şi prima victorie în faţa Serbiei în ultimii ani.

În acest meci, Levente Vancsik, centrul lui CSM Oradea, a punctat de două ori, în timp ce noul portar al CSM-ului, Radoslav Filipovic nu a fost înscris în întrecere, deşi a făcut parte din lotul lărgit al echipei naţionale a Serbiei şi a efectuat deplasarea cu delegaţia oficială în SUA.

După victoria cu Serbia, a urmat meciul pentru locurile 5-6, în compania Greciei, joc pe care tricolorii l-au pierdut de această dată, cu scorul de 8-11.

Dacă România a ocupat locul 6, competiţia a fost câştigată de Spania, care în finală a întrecut Italia cu scorul de 10-4.

În meciul din finala mică, pentru medaliile de bronz, formaţia ţării gazdă, SUA, a învins la limită Ungaria, cu scorul de 14-13.

Lotul echipei României la acest turneu a fost alcătuit din: Marius Ţic şi Mihai Drăguşin (portari), Andrei Neamţu, Matei Lutescu, Tudor Fulea, Andrei Tepeluş, Andrei Prioteasa, David Bota, Răducu Dincă, Levente Vancisk, Victor Antipa, Robert Gergelyfi, Silvian Colodrovschi, Vlad Georgescu şi Francesco Iudean. Staff tehnic: Bogdan Rath (antrenor principal), George Deacu (antrenor secund) şi Marian Pătraşcu (fizioterapeut).

Reamintim că naţionala de polo a României a obţinut în această vară şi calificarea la turneul final al Campionatului European, care va avea loc anul viitor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON