Eveniment cu tradiție în mediul academic, lansarea unui volum de studii dedicat unui cadru universitar cu experiență profesională remarcabilă și-a consumat un nou episod la Universitatea din Oradea. Prin intermediul Facultăţii de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a fost lansată, miercuri, la Biblioteca Universităţii, cartea „Istoria și cenzura scrisului istoric”, cu studii în onoarea profesorului universitar Ion Zainea, ajuns la vârsta de 65 de ani.
Moderatorul evenimentului, istoricul Gabriel Moisa, a arătat, în deschidere, că astfel de iniţiative sunt o formă de recunoștință pentru activitatea cadrelor didactice universitare.
La rândul său, rectorul Universității, Constantin Bungău, a ţinut să sublinieze că „după 65 de ani profesorii universitari încă au viață lungă”. Referitor la cel sărbătorit, rectorul a spus că „sunt mulți istorici, dar puțini au capacitatea de a contribui atât de mult la știința istoriei”, asigurându-l că „vom prețui ceea ce ați făcut pentru știința istoriei și pentru Universitate”.
Directorul Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat al UO, Gheorghe Țarcă, a arătat că profesorul Ion Zainea este unul dintre cei mai activi conducători de doctorat din cadrul instituției, având la acest moment un număr de 15 doctoranzi.
Decanul Facultății, Ioan Horga, a precizat că „deși vine din Dobrogea, Ion Zainea are mai multă molcomie decât un ardelean, o molcomie a oamenilor așezați, care au plecat de jos și au trudit”. „Este o valoare apreciată de colegii de breaslă, dar nu neapărat și de către societate”, a mai afirmat decanul.
În luarea sa de cuvânt, sărbătoritul momentului a punctat pentru cei prezenți câteva din momentele importante ale vieții și carierei sale, afirmând că momentul este unul de prietenie și recunoștință și aducând mulțumiri tuturor celor prezenți și implicați în realizarea volumului.
Născut pe 19 februarie 1952 în localitatea Ciobanu, județul Constanța, Ion Zainea a urmat cursurile Facultății de Istorie-Filosofie a Universității „Al. I. Cuza” Iași, devenind profesor în învățământul preuniversitar. Mutat la Oradea după căsătorie, a intrat în structurile UO în 1992, ca lector, funcționând între anii 2000-2008 ca prodecan al Facultății de Istorie, Geografie și Relații Internaționale.
Este conducător de doctorat din 2011, iar în perioada 2011-2017 a fost director al Școlii Doctorale de Istorie. Membru în mai multe organizații științifice și culturale, Ion Zainea este autorul a șapte cărți și a numeroase studii, orientate pe subiecte de istorie locală, asociații culturale, învățământ, cenzura în perioada comunistă ș.a.
Volumul „Istoria și cenzura scrisului istoric” cuprinde studii științifice diverse, ale unor autori atât din mediul universitar orădean, cât și din Târgu Mureș, Iași, București etc. Subiectele abordate vizează atât fenomenul cenzurii în perioada comunistă, cât și istorie socială, istorie economică, istoria unor instituții.
Volumul a fost coordonat de istoricii Gabriel Moisa, Sorin Șipoș și Beata Menesi, cei trei având cuvinte nu doar de laudă, cât mai ales de mulțumire la adresa lui I. Zainea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.