URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Martie 2025, 11:19

Intervenție oncologică inovatoare la Oradea, condusă de dr. Dănuț Dejeu, pentru extirparea unui cancer ovarian recidivat cu leziuni intra-abdominale (FOTO)

Intervenție oncologică inovatoare la Oradea, condusă de dr. Dănuț Dejeu, pentru extirparea unui cancer ovarian recidivat cu leziuni intra-abdominale (FOTO) sursa foto: Spitalul Județean din Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O echipă medicală multidisciplinară a Spitalului Județean Bihor a efectuat, în premieră locală, o procedură chirurgicală extrem de complexă la o pacientă cu cancer ovarian care fusese operată în străinătate, însă a cărei boală a recidivat.

Femeia a fost operată pentru excizia tumorilor, iar apoi a fost supusă unei chimioterapii hipertermice intra-peritoneale, pentru a se diminua efectele secundare generale ale chimioterapiei.

Intervenție de 5 ore

Intervenția a fost efectuată, potrivit unei informări a spitalului, pe 28 februarie, asupra unei paciente de 54 ani care se prezentase la Clinica de Chirurgie Oncologică având ca diagnostic un cancer ovarian recidivat. Conform unui comunicat al unității medicale transmis vineri, pacienta „fusese operată deja în afara țării, dar cancerul a recidivat, iar femeia prezenta leziuni tumorale intra-abdominale, leziuni de carcinomatoză”.

O echipă medicală pluridisciplinară, care a avut în componență atât un oncolog, cât și un chirurg, a decis reintervenția chirurgicală cu scopul exciziei tuturor tumorilor, urmată de HIPEC - chimioterapie hipertermică intra-peritoneală.

„Chirurgia HIPEC este considerată o inovație majoră în tratamentul metastazelor peritoneale. Această tehnică permite ca imediat după îndepărtarea chirurgicală a tumorilor vizibile să se administreze direct în cavitatea abdominală tratamentul de chimioterapie, încălzit la 42-43 de grade Celsius. Procedura presupune administrarea chimioterapiei prin catetere speciale, direct în cavitatea abdominală, printr-un circuit închis”, explică reprezentanții spitalului.

Lichidul administrat circulă între 60 și 90 de minute, iar procedura completă poate dura de la 5 până la 10 ore, în funcție de cât este de extinsă boala. Această tehnică are ca avantaje posibilitatea de a administra o concentrație mai mare a tratamentului de chimioterapie și reducerea semnificativă a efectelor secundare generale.

„Pacienta a fost operată cu succes”, a precizat Spitalul Județean. În primă fază, echipa medicală a practicat excizia tuturor leziunilor canceroase vizibile în cavitatea abdominală, după care s-a practicat HIPEC. Chimioterapia încălzită la 43 de grade Celsius a circulat prin abdomen timp de 60 de minute, iar intervenția a durat 5 ore.

sursa foto: Spitalul Județean din Oradea

4 medici implicați

Echipa medicală multidisiciplinară a fost formată din dr. Dănuț Dejeu, medic primar chirurgie generală și șeful Secției Clinice Chirurgie Generală și Oncologică, dr. Anita Mureșan, specialist Chirurgie Generală, dr. Adriana Dobrescu, medic primar ATI, și dr. Amalia Hora, medic primar Oncologie medicală.

Intervenția a fost posibilă colaborării între Secția Clinică Chirurgie Generală și Oncologică condusă de dr. Dănuț Dejeu, Secția Clinică ATI II, condusă de dr. Mihai Florea, și Secția Clinică Oncologie Medicală, condusă de dr. Aniela Platona.

Tehnologie donată

Până acum, pacienții bihoreni cu acest tip de patologie se adresau spitalelor private din țară sau celor din străinătate. Intervenția în sine este extrem de costisitoare, în majoritatea cazurilor (peste 95%) costurile depășind 20.000 de euro.

Spitalul Județean precizează că procedura HIPEC a fost posibilă și datorită unei donații făcute de omul de afaceri Ștefan Kopanyi, „care a pus la dispoziția spitalului tehnologia necesară și consumabilele pentru acest tip de intervenție”, fără a preciza, însă, și contravaloarea donației.

Prelungirea ori chiar salvarea vieții

HIPEC s-a dovedit a fi o procedură terapeutică eficientă în prelungirea speranței de viață pentru pacienții cu metastaze peritoneale, iar studiile arată că pacienții tratați cu HIPEC după o chirurgie cito-reductivă au o speranță de viață semnificativ mai mare comparativ cu cei care primesc doar chimioterapie sistemică.

De exemplu, în cancerul colo-rectal cu metastaze peritoneale, media de supraviețuire poate crește de la 6-12 luni (cu tratament standard), la 30-40 de luni în cazul pacienților cărora li s-a aplicat HIPEC. În unele forme de cancer, procedura poate chiar să vindece boala (mezoteliom peritoneal, pseudomixom peritoneal, etc).

Tipurile de cancer tratate prin HIPEC sunt: cancerul colo-rectal, cancer ovarian, cancerul peritoneal primar (mezoteliom peritoneal, pseudomixom peritoneal), cancerul de apendice, unele forme de cancer gastric etc.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON