URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 August 2023, 19:31

Încep lucrări de 16 milioane euro pentru înființarea rețelelor de gaz în trei comune din Zona Metropolitană Oradea

Încep lucrări de 16 milioane euro pentru înființarea rețelelor de gaz în trei comune din Zona Metropolitană Oradea sursa foto Facebook/Primăria comunei Nojorid
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La finele anului 2020 a fost depusă cererea de finanțare cu fonduri europene, la începutul anului 2022 aceasta a fost aprobată și după încă o jumătate de an a fost semnat contractul de finanțare, iar acum încep lucrările. În urma lor, în comunele Nojorid, Oșorhei și Paleu vor fi înființate rețele de gaz, termenul de finalizare fiind vara anului viitor.

„Să nu intre cu autoturismele”

Prima comună din cele trei componente ale Zonei Metropolitane Oradea care a anunțat începerea lucrărilor este Nojorid.

Primăria a informat, pe pagina proprie de Facebook, că lucrările încep marți, 22 august, iar locuitorii străzilor C.A. Rosetti, Vasile Alecsandri, Octavian Goga și Camil Petrescu „sunt rugați să nu intre cu autoturismele, între orele 8.00 și 20.00, pentru a permite desfășurarea șantierelor pe amplasamentele vizate”.

De asemenea, Primăria comunei Nojorid a precizat că la începutul zilei, de la ora 7.00, „reprezentanții firmei care efectuează lucrările vor sta de vorbă cu cei care locuiesc pe străzile menționate pentru a stabili unde se vor executa branșamentele la limita de proprietate”.

Proiect al ZMO și CJ Bihor

Lucrările fac parte dintr-un proiect elaborat de Zona Metropolitană Oradea și CJ Bihor ce vizează înființarea de rețele de gaz atât în comuna Nojorid (31,2 km), cât și în Oșorhei (54,1 km) și în Paleu (50,1 km), lungimea totală a acestora urmând să fie de 135,4 kilometri.

Valoarea proiectului, finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), este de 68,011 milioane lei, fără TVA (echivalentul a peste 16 milioane euro cu TVA inclusă), iar licitația pentru executarea lucrărilor a fost câștigată de o asociere formată din firmele Avi Prod SRL și SC Avril SRL.

Odată cu realizarea acestui proiect în Nojorid, Oșorhei și Paleu, precum și în Sânmartin prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, întreaga zonă metropolitană a municipiului Oradea va fi racordată la rețeaua de gaze naturale.

Pe de altă parte, în Bihor a mai câștigat finanțare europeană pentru înființarea de rețele de gaze naturale și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Gaz Bihor Sud, în care sunt asociate comunele Rieni, Buntești, Pietroasa, Drăgăneşti şi Lazuri de Beiuș, contractul de finanțare, de peste 77 milioane lei, fiind semnat în vara anului trecut.

De asemenea, prin PNDI Anghel Saligny mai este finanțată realizarea de rețele de gaz și în Aleșd, Aștileu, Tileagd, Ciumeghiu și Cociuba Mare.

În fine, CJ Bihor a cofinanțat introducerea de rețele de gaz în comunele Sânnicolau Român, Lunca, Mădăras, Tinca și Cociuba Mare, precum și în orașul Ștei, cu fonduri locale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Din 2030 UE crede ca restrictioneaza, dar defapt isi va depasi propriile termene
pana atunci, insa, UE va inceta sa cofinanteze combusibili fosili, investitii in masini personale, drumuri, aeroporturi, asa ca daca avem cap pe umeri ne dam seama ca e ultimul tren si dam din coate sa finantam din banii lor cat mai multe astfel de investitii ca sa nu le facem din banii nostri peste 4 ani. Ca tot o sa vrem sa avem caldura in casa, si masina la iesire.
Postat 22 August 2023, 23:45 de unu
Intrebare..
Pe bdul Decebal cind introduci gazul????Stadionul de fotbal cel nou promis unde este?Mincinosuleeeeeeeeeeeeee?Birtinezuleeeeeee?
Postat 22 August 2023, 10:39 de grigore
E bun, nu e bun?
Din 2030 UE restrictioneaza, folosirea combustibililor fosili. Incet, incet si gazul va fi scos din piata.
Postat 22 August 2023, 10:21 de scarbit
Un lucru bun
Zic eu.
Postat 22 August 2023, 07:54 de Maikeltroll
unu
Ce vorbești acolo, stai ca vine propagandă sa ne spună ca nu e bine.
Postat 21 August 2023, 22:49 de Sandu2100
mai de folos investitia asta din bani publici
proiectul lui Bolojan in infrastructura e mult mai de folos, decat proiectele UDMR in sali de inot la Nucet, care doar genereaza cheltuieli ptr primariile locale cu intretinerea.
Postat 21 August 2023, 22:40 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON