URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 28 IUNIE 2022
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu fac parte din categoria celor care sunt convinşi că hipermarketurile taman ce şi-au reînnoit stocul de bice, şi-au dat la galvanizat cătuşele şi au zugrăvit carcerele unde-i terorizează pe angajaţii recalcitranţi. Dar nu-i mai puţin adevărat că asupra unor angajaţi se exercită presiuni inadmisibile, profitând de starea lor de vulnerabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu surparea dealului Ciuperca e marele eşec al primarului Bolojan, chiar dacă ani de zile a fost tema preferată a opoziţiei locale, subiect de hate pe Facebook şi sursă de meme. Eşecul a fost invalidarea referendumului pentru Oradea Mare, prin unificarea cu Sânmartin, boicotată de UDMR şi de PSD. Dacă alde Szabó Ödön a avut o motivaţie practică, teama că în Oradea Mare UDMR ar fi urmat să aibă mai puţini consilieri şi postul de viceprimar pierdut (ceea ce oricum s-a întâmplat), PSD-ul lui Ioan Mang şi-a făcut socoteala că-i musai să moară capra vecinului liberal. N-a câştigat nimic din asta, dar Oradea a pierdut. Ura!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Primarul Florin Birta propune reabilitarea pietonalei Republicii, prin pavarea cu porfir și revenirea la modelul estetic cu cercuri, din perioada comunistă. Ce părere aveți?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 8 iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională, cu unanimitatea voturilor judecătorilor, o lege adoptată recent de Camera Deputaților prin care se prevedea, în esență, că neexecutarea în termen de 30 de zile a unei hotărâri prin care o amendă este înlocuită cu munca în folosul comunității constituie infracțiune.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi ("văduva neagră") şi scorpioni, care sunt foarte periculoşi atât pentru oameni, cât şi pentru animalele domestice.
15 Ianuarie 2012, 11:51

În ring cu Ilaria (FOTO)

În ring cu Ilaria (FOTO) PARADĂ DE DANSURI. Fie că au valsat sau au dansat în stil mexican, Ilaria Cherloabă şi partenerul ei Liviu Vârciu au câştigat aprecierea juriului, care i-a dus până în finala concursului
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu un zâmbet larg şi ochi veseli, Ilaria şi-a arătat talentul, ediţie după ediţie, în urmă cu doi ani, la emisiunea "Dansez pentru tine", chiar dacă era recent operată la genunchi.

Frumoasa mignonă a reuşit totuşi să câştige locul al doilea şi să-şi împlinească visul de a-şi ajuta tatăl bolnav. De atunci, dansul a devenit pentru ea o adevărată prioritate şi chiar o carieră profesionistă, ajungând să dea lecţii de dans şi spectacole la diferite evenimente.

Dans pentru tata

Ilaria Cherloabă, în vârstă de 25 de ani, a intrat în atenţia publicului în urmă cu doi ani, când păşea pe ringul emisiunii "Dansez pentru tine". Exersa dansul de mai bine de cinci ani: după ce a urmat un curs de începători în stilurile de societate, iar apoi s-a alăturat trupei Quasar, Ilaria şi-a găsit locul în formaţia Cool Style.

În 2007, vrând să-şi ajute tatăl, care suferă de spondilită, s-a înscris la preselecţiile emisiunii Pro TV, dar a fost aleasă abia doi ani mai târziu. "În anii anteriori fusesem chemată să dansez alături de trupa Cool Style, dar nu în concurs. Înainte de ediţia din 2009, cunoscând cazul meu, m-au ales", povesteşte orădeanca.

Numai că, în septembrie, când a primit telefonul mult aşteptat, tocmai fusese operată la genunchiul drept. "Am avut probleme la menisc din cauza antrenamentelor şi la ligamentele încrucişate. Dar n-am vrut să-mi ratez şansa". Aşa că, după o scurtă perioadă de recuperare intensivă la o clinică din Bucureşti, dansatoarea era nevoită să urce în ring, alături de Liviu Vârciu, fost component al trupei L.A. "Când m-a văzut coborând în scenă pe tocuri mama a început să plângă. Ştia că acasă nici nu-mi puteam îndoi genunchiul", îşi aminteşte ea.

Învingătoare

În ciuda operaţiei, după care a fost nevoită să ia calmante şi antiinflamatoare şi să-şi protejeze genunchiul cu un bandaj special, Ilaria a reuşit să intre în preferinţele juriului şi publicului. "A fost un sezon greu, nici nu bănuiam cine va pleca acasă, cine va câştiga", spune ea acum. Optimistă, şi-a continuat drumul, iar juriul a continuat şi el să-i dea note mari, ducând perechea în finala show-ului, unde Ilaria şi Liviu au obţinut locul al doilea şi premiul de 20.000 de euro.

"Am vrut să-l pot ajuta pe tata, să se trateze şi să facă recuperare. A fost o satisfacţie foarte mare", spune Ilaria. Odată cu succesul la emisiune, orădeanca şi-a făcut şi mulţi fani şi a devenit cunoscută, mai ales acasă. Nu a lăsat timpul să treacă şi, cu ajutorul porţiei de faimă câştigate, s-a "asociat" cu Cornel Ogrean, şi el fost participant la "Dansez pentru tine", cu care a creat un spectacol special pentru nunţi. "Facem un show complex, atât cu dansuri de societate, dar şi cu unele momente în care includem şi nuntaşii. La nunţi e foarte important să fie ringul plin", spune tânăra.

"Educatoare" în mişcare

În paralel, Ilaria şi-a continuat cursurile de dans pentru copii pe care le ţinea la Grădiniţa 49, numai că, evident, numărul cursanţilor s-a mărit. "E greu să lucrezi cu micuţii, dar ei pun enorm de multă pasiune şi ies momente frumoase". Ca să-i susţină, anul trecut a organizat, în premieră locală, un concurs între grădiniţe, la care au participat 16 trupe. "A fost un succes şi vreau să-l repet şi anul acesta", zice tânăra, vizibil ataşată de copii.

Din dorinţa de a învăţa mereu ceva nou, orădeanca s-a specializat şi în fitness. Într-un stil ce se bazează, bineînţeles, pe dans. "În 2010 auzisem despre Zumba, aşa că m-am interesat pe internet. Mi-a plăcut şi m-am decis să-mi iau atestatul la Bratislava", spune dansatoarea, care ţine acum cursuri la o sală de fitness.

Chiar dacă îşi face timp şi pentru ieşiri cu prieteni şi pentru masteratul pe care-l urmează în Ştiinţe Economice, e clar că dansul i-a devenit un mod de viaţă. Dintr-o joacă, şi-a găsit pasiunea şi nu a mai renunţat la ea. Căci ştie că şi-a găsit ritmul potrivit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
esti o vaca
o vaca grasa...
Postat 15 Ianuarie 2012, 19:14 de hahaha
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.673 RON
  • 1 EUR = 4.9459 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON