URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
22 Septembrie 2023, 13:41

În ce stadiu sunt lucrările la viitoarea piațetă de pe strada Independenței din Oradea: Se ridică galeria de artă (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clădirea viitoarei galerii de artă de pe strada Independenţei din Oradea prinde contur. Constructorii finalizează structura de rezistenţă a imobilului. În cursul acestei săptămâni urmează să fie turnat ultimul planşeu, după care va fi montată structura metalică a pavilionului. 

Cu fântână 

„La corpul C1, cel care va găzdui galeria de artă şi un spaţiul expoziţional, structura de rezistenţă este finalizată în proporţie de 90%, urmând ca săptămâna aceasta să fie turnat ultimul planşeu", a transmis joi, Primăria Oradea, printr-un comunicat de presă.

Potrivit municipalităţii, în perioada următoare, muncitorii vor trece la montarea structurii metalice a pavilionului, iar în clădire vor face, printre altele, compartimentarea spaţiilor, ameajarea pardoselilor şi montarea tâmplăriei.

Clădirea galeriei de artă, prevăzută cu un etaj, va avea pereţii acoperiți cu gradene de apă, iar perimetral o fântână publică. „La partea de cascade, structura de rezistenţă este deja realizată, inclusiv montarea instalaţiilor cuvelor", a transmis Primăria.

Trei corpuri în lucru

Potrivit proiectului realizat de firma Muun Concept şi arhitectul Pafka Ernest, la finalul lucrărilor, în Piaţa Independenţei vor exista trei clădiri.

Corpul 1, singurul cu etaj, va găzdui galerie de artă şi un spaţiu expoziţional. Galeria va fi acoperită cu o cupolă de sticlă ornată cu elemente florale Art Nouveau şi elemente geometrice de tip Seccesion.

Celelalte două corpuri vor avea fiecare un singur nivel. „În ceea ce priveşte corpul C2, cel care va găzdui un punct de informare turistică, se lucrează la instalaţiile sanitare şi la finalizarea hidroizolaţiei la acoperiş", a transmis Primăria.

În paralel, constructorii amenajează corpul C3, cu destinaţia de spaţiu comercial. Acesta va avea o structură metalică, uşoară, cu pereţi tip cortină, pentru a se putea deschide pe timpul verii. „Aici se lucrează la partea de hidroizolaţie a acoperişului şi a început montarea structurii de rezistenţă", se menţionează în comunicat.

Lucrările au fost atribuite firmei Construcţii Bihor pentru suma de 18,5 milioane lei plus TVA. 

Lucrări și la promenadă

În paralel cu lucrările din Piața Independenţei, pe tronsonul malului Crişului Repede delimitat de Podul Sfântul Ladislau şi sinagoga Sion, constructorii municipalităţii lucrează la amenajarea viitoarei promenade de la nivelul firului de apă.

"Dinspre Podul Sfântul Ladislau spre Sinagogă a început placarea zidului de sprijin al malului şi a pereţilor parcării subterane, pavarea treptelor şi a platformei pietonale", a transmis Primăria.

Zona de mal este placată cu plăci de granit auriu şi cubeţi de porfir.

Potrivit comunicatului, „după finalizarea acestora, va urma montarea balustradelor şi amplasarea mobilierului urban".

Lucrările, în valoare de 8,1 milioane lei, au fost atribuite de municipalitate asocierii firmelor Gavella şi Druming Studio.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON