URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Ianuarie 2024, 13:46

Îmbolnăvirile de gripă s-au dublat în Bihor în ultimele două săptămâni. Deja sunt de 3 ori mai multe decât în tot sezonul precedent

Îmbolnăvirile de gripă s-au dublat în Bihor în ultimele două săptămâni. Deja sunt de 3 ori mai multe decât în tot sezonul precedent foto generic, arhivă BIHOREANUL
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Răcirea vremii, chiar dacă nu severă, coroborată cu igiena necorespunzătoare, a dublat în ultimele două săptămâni ale acestui an numărul îmbolnăvirilor de gripă diagnosticate în Bihor.

Potrivit dr. Daniela Rahotă, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Bihor, în ultimele două săptămâni au fost înregistrate 28 de noi cazuri de gripă, care se adaugă celor 11 cazuri înregistrate în lunile noiembrie și decembrie ale anului trecut.

„Persoanele bolnave sunt atât copii, cât și adulți”, a precizat dr. Rahotă marți pentru BIHOREANUL. De menționat, de asemenea, că persoanele diagnosticate cu gripă erau nevaccinate.

În ce privește gravitatea îmbolnăvirilor, din totalul celor 39 de persoane diagnosticate până acum, 22 au necesitat spitalizare.

Pe de altă parte, este de arătat că, deși sezonul gripal 2023-2024 este încă departe de a se fi încheiat, cele 39 de cazuri din acest sezon înseamnă de peste trei ori mai multe decât în tot sezonul trecut, când s-au înregistrat 12 îmbolnăviri.

„O noutate este că diagnosticul se face inclusiv prin testare PCR, 21 de cazuri fiind diagnosticate prin testare rapidă în Spitalul Județean. La testele PCR au fost confirmate 16 cazuri de gripă cu tulpina tip AH3 și 5 tip AH1”, a mai spus directoarea DSP Bihor.

În ce privește infecțiile respiratorii acute, în ultima săptămână au fost diagnosticate în întregul județ 5.810 cazuri (în ușoară scădere față de săptămâna precedentă, când au fost puțin peste 6.000), 86 dintre aceste cazuri necesitând internări.

Tot în ultima săptămână, în Bihor au fost diagnosticate 1.310 pneumonii, 145 pacienți având nevoie de spitalizare.

„Recomandăm publicului să ia măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor, prin aerisirea periodică a încăperilor și o bună igienă, alimentație bogată în vitamine, îmbrăcăminte corespunzătoare și evitarea aglomerărilor în spații restrânse”, transmite dr. Daniela Rahotă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON