Echipa orădeană de handbal masculin CSM şi-a continuat seria partidelor bune din cadrul programului jocurilor de verificare şi la turneul de la Baia Mare, organizat în perioada 21-23 august, şi a reuşit să obţină două victorii şi un egal, terminând competiţia pe primul loc.
În primul joc, elevii antrenorului Sebastian Tudor au întâlnit echipa organizatoare, Academia Minaur din localitate, pe care au învins-o, cu scorul de 37-34. Principalii marcatori din acest joc au fost Stelian Babic şi Georgel Haiduc, ambii cu câte 7 goluri. I-a secondat Răzvan Niţu, care a marcat de 5 ori.
În jocul al doilea, CSM Oradea a dat peste CSM Satu Mare, una dintre pretendentele la promovare anul acesta din Divizia A. Deşi au avut în faţă un adversar incomod, orădenii s-au impus şi de această dată, cu scorul de 30-29, după ce la pauză conduceau şi mai clar, cu 16-12. Georgel Haiduc a fost din nou principalul marcator, cu 7 reuşite, urmat de Angelo Svoboda, cu 5 goluri.
În fine, în ultima etapă, jucătorii orădeni au întâlnit formaţia Universitatea Cluj, în compania căreia au terminat la egalitate, scor 31-31. De această dată, Alex Păuna, Răzvan Radu şi Georgel Haiduc au marcat câte 7 goluri.
Astfel, CSM Oradea, cu două victorii şi un egal, a terminat pe primul loc şi a câştigat turneul. Pe locul II s-a situat Academia Minaur Baia Mare, pe poziţia a III-a, CSM Satu Mare, iar pe locul IV, Universitatea Cluj.
"Sunt mulţumit de prestaţia jucătorilor, pentru că dacă acum două săptămâni aveam un lot format din opt jucători şi doi portari, iată că acum am reuşit să fim şi numeric mai aproape de ceea ce ne dorim. Având în vedere însă că avem un lot schimbat în proporţie de 70%, pentru mine a fost plăcut să văd cum aceşti jucători se integrează tot mai mult în ceea ce ne dorim. Deşi avem jucători tineri, am dat dovadă de un colectiv foarte bun şi astfel am reuşit să câştigăm turneul. Sper ca lotul să progreseze tot mai mult, să jucăm bine şi în campionat şi să ne atingem obiectivul propus", a declarat antrenorul formaţiei CSM Oradea, Sebastian Tudor.
Tehnicianul orădean a avut la dispoziţie pentru turneul de la Baia Mare jucătorii: Paul Simulescu şi George Duma – portari; Georgel Haiduc, Devid Munea, Stelian Babici, Eduard Szilagy, Răzvan Niţu, Radu Răzvan Radu, Angelo Svoboda, Alex Păuna, Cătălin Crăciun, Zsolt Steiner, Constantin Ciobanu şi Cosmin Oşvat. Alin Drăgan, fiind accidentat, n-a făcut deplasarea.
După acest turneu, pentru handbaliştii de la CSM Oradea urmează jocul amical, programat în Ungaria, pe 2 septembrie, la Debrecen, în compania reprezentativei Emiratelor Arabe Unite.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.