Autorităţile maghiare au informat că miercuri 29 iunie, între orele 6 şi 18, va avea loc o grevă în zona Biharkeresztes care va afecta comunicaţia Artand - Biharkeresztes, în sensul că o portiune a drumului va avea o bandă de circulaţie blocată cu autovehicule.
Totodată autorităţile maghiare au informat că "între orele 08-10, Căile Ferate maghiare se vor afla în grevă, fapt ce va afecta circulaţia trenurilor pe relaţia Biharkeresztes - Oradea".
Pentru evitarea aglomerărilor, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la frontiera româno-maghiară, astfel încât să se preîntâmpine aglomerările pe comunicaţia Artand- Biharkeresztes şi Biharkeresztes - Oradea.
"De asemenea, precizăm că, în situaţia în care există nemulţumiri cu privire la modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, participanţii la trafic pot suna la numărul de telefon al Poliţiei de Frontieră Române - 021.9590, unde aspectele semnalate vor fi preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz", se precizează într-un comunicat transmis marţi de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor.
Informaţii suplimentare şi harta punctelor de frontieră deschise traficului internaţional sunt disponibile pe site-ul instituţiei: www.politiadefrontiera.ro.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.