URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Noiembrie 2021, 14:02

Greu de înţepat: Care sunt comunităţile din Bihor unde nu funcţionează vaccinarea anti-Covid şi de ce

Greu de înţepat: Care sunt comunităţile din Bihor unde nu funcţionează vaccinarea anti-Covid şi de ce UNII DA, ALŢII BA. Doar 34,46% dintre bihorenii de peste 12 ani erau vaccinaţi la începutul lunii, sub media naţională de 39%, cea mai mare rată de vaccinare fiind în Zona Metropolitană Oradea şi în comunităţile unde au fost multe îmbolnăviri şi decese. Cel mai puţin s-au vaccinat locuitorii din nordul judeţului şi din zonele montane
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu un an în urmă, omenirea îşi punea speranţa într-un vaccin care să prevină îmbolnăvirea în urma infectării cu Covid. La începutul anului, când serurile au devenit disponibile, unii s-au grăbit să se vaccineze, dar cei mai mulţi au renunţat, după ce autorităţile, în frunte cu preşedintele şi premierul, au declarat pandemia învinsă.

Valul IV a fost un duş rece, cu mai multe îmbolnăviri şi decese decât în cele precedente, însă campania de vaccinare continuă să se deruleze lent, iar Bihorul nu face excepţie, fiind în coada clasamentului. BIHOREANUL a încercat să afle de ce.

Infectare mare, vaccinare scăzută

Cu aproape 50.000 de persoane confirmate oficial cu Covid până la finele săptămânii trecute, peste 2.300 decese şi cea mai mare incidenţă a infectărilor în valul IV, Bihorul este unul dintre judeţele puternic afectate de pandemie. 

Totuşi, la vaccinare e codaş, abia pe locul 27 în ţară, cu mai puţin de 190.000 de persoane vaccinate complet, la o populaţie eligibilă de peste 540.000 persoane. Potrivit Comitetului Naţional pentru Coordonarea Activităţilor de Vaccinare, la 5 noiembrie doar 34,46% dintre bihoreni au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză, considerabil sub media naţională de 39%.

Cea mai mare acoperire vaccinală este în municipii, în Oradea (40,42%), Beiuş (36,40) şi Marghita (30,27%), iar în oraşe în Ştei (34,98%), Valea lui Mihai (29,44%) şi Nucet (28,34%). Între comune, în top se află Sântandrei (44,09%), Paleu (37,54%), Biharia (37,52%) şi Borş (35,62%), iar Lazuri de Beiuş (34,36%), Lunca (34,29%), Nojorid (32,21%), Gepiu (31,92%) şi Câmpani (30,76%) sunt în media sau în vecinătatea mediei judeţene. La polul opus se află Roşia (8,87%), Vârciorog (9,82%), Pomezeu (10,09%), Dobreşti (10,36%), Borod (11,66%), Şoimi (11,82%) şi Bratca (11,90%).

Trebuie lege! 

Apetitul pentru vaccinare este corelat cu câteva variabile, au constatat autorităţile. "S-au vaccinat mai mult locuitorii din mediul urban şi din cel periurban, din Zona Metropolitană Oradea, şi din localităţi care au avut incidenţe mari de infectare", spune prefectul Dumitru Ţiplea, preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

În condiţiile în care până şi în Prefectură rata de vaccinare a personalului e modestă, 69%, Ţiplea se declară nemulţumit, dar nici nu vede cum instituţia ar putea stimula vaccinarea: "Am organizat centre aşa încât nimeni să nu facă mai mult de 30 de minute pentru a fi vaccinat, s-au organizat echipe mobile în toate comunele, te puteai vaccina practic «din mers». Dar nu putem obliga pe nimeni". Singura soluţie rămasă, crede prefectul, este o lege, la fel ca în alte state, care să-i oblige măcar pe salariaţii instituţiilor publice. 

La fel consideră şi dr. Daniela Rahotă (foto), directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică, unde rata vaccinării este de 86%. "Inclusiv noi avem angajaţi care nu s-au vaccinat, de aceea trebuie o lege fermă. Pe de altă parte, mulţi oameni sunt victime ale dezinformării, cum că vaccinurile sunt «ucigaşe». Am promovat vaccinarea în marile firme, prin presă, prin medicii de familie, acum o facem şi prin pediatri, pentru că pregătim vaccinarea la copii. Dar nu putem combate dezinformarea", spune dr. Rahotă. Culmea, la nicio întâlnire din marile firme şi nici la tel-verde 0259-418.639 reprezentanţii DSP nu au fost întrebaţi despre vaccinuri, de niciun bihorean ezitant sau temător.

"Îi bagă în ceaţă"

De altfel, şi primarii se declară neputincioşi. "Pun pe Facebook materiale despre vaccinare, mă rog de oameni pe stradă, dar nu am ce le face dacă nu vor. Unii zic că mai aşteaptă, alţii că vaccinurile fac rău, că aşa văd ei pe Facebook şi la televizor, unde sunt doctori care îi îndeamnă să nu se vaccineze", spune primarul din Vârciorog, Vasile Cociuba. 

Omologi din comune cu rată de vaccinare la fel de mică afirmă acelaşi lucru. "Am adus echipe mobile, am vorbit de vaccinare până şi în biserică, dar oamenii tot nu vor. Îi bagă Facebook-ul şi televiziunile în ceaţă", spune edilul din Roşia, Remus Moţiu. 

Un singur primar recunoaşte că a încercat să-şi forţeze măcar propriii subalterni. "Mult timp am fost pe primul loc la incidenţă între oraşe. În Primărie avem peste 80% vaccinaţi pentru că am făcut şi puţină autocraţie. I-am obligat pe colegii care nu voiau să se vaccineze să-şi ia concedii. Se mai vaccinează după ce moare cineva cunoscut. De puţin timp a murit o colegă de 58 de ani nevaccinată; într-o săptămână s-a dus şi ea, şi mama şi sora ei, iar fratele este în spital în stare gravă. Acum mai vor câţiva să se vaccineze", spune primarul din Ştei, Iulian Balaj (foto)

Pe româneşte, unde nu funcţionează educaţia şi încrederea în autorităţi şi în medici, nu se poate decât cu frica şi cu forţa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
@georgemarian
Zi-mi un vaccin care iti da imunitate pe viata! Oricat ai cauta, n-ai sa gasesti, bine ca scrii in continuare prostii. Aproape toate vaccinurile au rapel, si in schema de vaccinare inca se mai dau vaccinuri pentru boli eradicate in zona noastra (cum e Poliomielita, care apropos, 95% din infectati sunt asimptomatici). Buna paralela cu "pe vremea comunismului", atunci rata de vaccinare era 100%, si tot apareau cazuri, uneori chiar focare, pentru ca eficienta unui vaccin nu este 100%, iar imunitatea dobandita se mai si diminueaza in timp. Exact asta se intampla si la Covid, si la Influenza (gripa).
Postat 24 Noiembrie 2021, 16:43 de mitru
Vascau
La ce sa te astepi cand Mai marele Grajdar al "Satului" Vascau i-a trimis pe toti acasa din primarie pentru ca aveau multe cazuri si le-a interzis sa comunice. Nu vaccinati, nu protejati, nu au stat in casa, niste ne no rociti.
Postat 24 Noiembrie 2021, 10:49 de mandrucasuntoradean
Pe vremea comunismului
...erau vaccinuri care iți dădeau imunitate pe viață. Acuma imunitatea se duce doar în contul producătorului de vaccin, tot la 6 luni. Și acuma îi tot comunism, dar mai modern, din 6 în 6 luni. Comunism mARN. Și îți dă și certificat să nu uiți că ești în comunism. Mă bucur de titlul articolului de mai sus. Procentul de vaccinare se pare că e invers proporțional cu IQ-ul. Multa școală se pare că stă în calea deciziilor simple, concrete și sănătoase. Felicit cele 2 comune cu procent mic!
Postat 23 Noiembrie 2021, 19:55 de georgemarian
pe vremea
comunismului existau vaccinuri împotriva mai multor boli,chiar de la vârsta de 3 luni.Inclusiv țin minte soldat în termen fiind ne-au fost aplicate 3 rapeluri,în ambele brațe la un rapel.Dar nu exista teoria conspiraționistă.Probabil orice refuz(dar mă îndoiesc că cineva avea curaj) era bine eliminat din fașă,ca să nu apară altele.
Postat 23 Noiembrie 2021, 17:25 de crisan
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON