Municipalitatea a semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi clădiri în care va funcționa Grădinița 51.
Potrivit unui comunicat transmis luni de biroul de presă al Primăriei, grădinița face parte din structura Școlii Gimnaziale „Ioan Slavici”, iar actualul imobil este degradat, vechi de 80 de ani, nu are autorizație sanitară de funcționare și nici un cabinet medical avizat. La această grădiniţă sunt înscriși 65 de copii.
În cadrul proiectului denumit “Construirea grădiniţei noi nr. 51, cu echiparea infrastructurii educaţionale pentru educaţia timpurie antepreșcolară şi preșcolară în municipiul Oradea”, va fi construit un corp de clădire nou pentru 60 de copii din zonele cartierul Tineretului, Tokai, Gutenberg şi comunele estice ale Zonei Metropolitane Oradea.
„Cu siguranță vor fi mai multe solicitări ale părinților din această zonă, care momentan și-au înscris copiii la alte grădinițe sau i-au transferat, fiind nemulțumiți de condițiile existente”, se arată în comunicat.
Valoarea totală a contractului este de aproape 3,6 milioane de lei (cu TVA) din care valoarea totală eligibilă este de 2,1 milioane de lei (inclusiv TVA), iar cea neeligibilă, care va fi suportată de municipalitate, este de aproape 1,5 milioane de lei.
Durata de realizare a lucrărilor este de 24 de luni.
În comunicat se mai precizează și că în apropierea Școlii Ioan Slavici va fi construit un Centru de zi pentru copii care aparțin unor comunități marginalizate. Proiectul, denumit „Regenerare fizică, economică și socială a comunităţii defavorizate din zona Gutenberg, Municipiul Oradea”, se află în faza organizării de șantier și a începerii lucrărilor, executantul fiind Asocierea formată din firmele Abed Nego Com și Novartis.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.