Francezi de Palota: Comunitate cu o vechime de peste 200 de ani, germanii din Palota ar putea fi de fapt... francezi

De când lumea şi pământul, şvabii din Palota se ţin nemţi get-beget. Localnicii vorbesc limba germană, ţin sărbătoarea de Kirchweih, sunt strâns uniţi în jurul bisericii romano-catolice din inima satului şi majoritatea sunt membri ai Forumului Democrat German. Doar că, la origine, mulţi ar putea fi loreni, adică mai degrabă francezi!

"O mare parte din şvabii din Palota au fost aduşi aici de francezul Johann Maria Phillipp, născut în Lorena, care a făcut şcoala militară la Pont a Mousson", povesteşte filologul orădean Silvia Aulagnon, stabilită în Franţa, unde lucrează la Universitatea din Saint Etienne. Localnicii ar putea fi, deci, nu germani, ci francezi care şi-au uitat originile, în frunte cu Frimont, contele de Palota şi principe de Androcco, ctitorul bisericii din sat, construite în formă de cruce militară germană, la fel ca întreaga localitate!

De neamul francilor

Cea mai mare comunitate germană din Bihor ar putea avea rădăcini surprinzătoare. Lector al Universităţii din Saint Etienne, orădeanca Silvia Aulagnon (foto), a concluzionat la începutul acestei luni, după o cercetare mai îndelungată, că şvabii din Palota ar putea fi mai degrabă francezi decât nemţi. "Limba şvabilor se vorbeşte şi acum în Lorena. Aceasta este "francique", limba lui Charlemaine (n.r. - Caroloman sau Carol cel Mare), rege al francilor şi întemeietor al Imperiului Carolingian, ce-i poartă şi numele", susţine profesoara.

Absolventă a Colegiului Naţional Mihai Eminescu, Silvia a terminat Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti ca şefă de promoţie, în 1986, specializarea franceză-rusă. După trei ani de profesorat la Feteşti (judeţul Ialomiţa), a revenit acasă. O vreme a lucrat ca traducătoare pentru întreprinderea Înfrăţirea, după care a redevenit profesoară, la catedra de limba franceză a Colegiului Emanuil Gojdu. După căderea comunismului, în 1991, a emigrat în Franţa şi s-a stabilit la Saint Etienne, unde s-a şi căsătorit. Astăzi predă la Universitatea din localitate şi îşi ţine propria librărie.

Originari din Lorena

Teoria Silviei despre originile franceze ale "nemţilor" palotani porneşte de la însuşi locul din care s-au strămutat aceştia în Banat şi Crişana. "Şvabii din Banat au fost aduşi din Lorena de prinţul Eugen de Savoia, ofiţer francez în armata austriacă. O parte a şvabilor din Palota, fie că erau veterani, fie că erau agricultori, l-au urmat aici pe Johann Maria Philipp Frimont, un ilustru general al împărătesei Maria Tereza, al cărei soţ a fost la rândul său duce de Lorena, iar mai apoi al fiului acestora, Leopold al II-lea", explică profesoara.

Descendent al unei familii de militari loreni, Frimont s-a stabilit spre sfârşitul vieţii în Palota, rămânând în memoria colectivă ca binefăcătorul care a ctitorit aici biserica cu hramul Sfântului Anton, după modelul locaşului din Padova unde sunt păstrate osemintele acestuia.

Lorenii au început să-şi părăsească locurile de baştină în secolul XVII, după un şir de conflicte franco-germane având ca miză stăpânirea provinciei, conflicte ce au culminat cu Războiul de 30 de ani. "Erau oameni simpli şi harnici, cu spirit de "pionieri", porniţi în căutarea unui loc unde să se poată aşeza", spune Silvia.

Banatul şi Crişana s-au dovedit ideale pentru spiritul întreprinzător al noilor veniţi. Aceştia şi-au construit case cu o arhitectură specifică, caracterizată prin faţada cu fronton şi târnaţul întins de-a lungul întregii construcţii. Sub casele vopsite în alb existau una sau două pivniţe, dintre care una pentru cartofi şi zarzavaturi, iar cealaltă pentru vin şi lapte bătut.

"Nu vorbim franceză!"

Deşi fascinantă, teoria originii franceze e privită cu reticenţă de palotani, care se ţin nemţi din moşi strămoşi. "Comunitatea noastră se declară de origine germană. La noi n-a vorbit nimeni, niciodată, franceză sau italiană. Oamenii vorbesc nemţeşte. Dacă mă gândesc bine, nici măcar şvabă nu ştiu", susţine Angela Tencuţ (foto), şefa Forumului Democrat German din Palota.

De aceeaşi părere este şi Peter Dorner, administratorul asociaţiei agricole Frimont, cea care lucrează terenurile localnicilor. "Oamenii nu au prea ţinut istoria. Bătrânii fie au murit, fie nu mai ţin minte trecutul localităţii. Într-una din cărţile vechi, vorbindu-se despre Palota, aceasta apare şi cu numele de Pfalzdorf, ceea ce ar însemna "satul celor din Pfalz", un mic principat aflat pe malul Rinului, aşa că ar trebui să fie vorba de nemţi", îşi dă cu părerea Dorner.

La fel de bine ar putea să fie vorba, însă, de loreni! Strămutaţi pe graniţa Imperiului Austro-Ungar, lorenii s-au integrat în comunitatea locală, adoptând limba germană, cu care erau familiarizaţi încă de acasă, dar şi-au păstrat tradiţiile, portul şi numele. Potrivit Simonei, argumente în acest sens ar putea fi perpetuarea sărbătorii de Kirchweih, care se ţine de hramul bisericii, comună atât locuitorilor din Lorena, cât şi şvabilor din Palota, asemănarea costumelor populare ale locuitorilor din cele două comunităţi şi perpetuarea pe meleaguri bihorene a unor nume de inspiraţie lorenă.

În numele strămoşilor

Oricât ar putea suna de nemţeşte pentru urechile unui profan nume precum Muller, Martin, Laumesfeld sau Renard, acestea sunt neaoşe lorene. Silvia spune că însuşi Peter Dorner (foto) - ai cărui strămoşi se revendicau în 1786, la strămutarea în Palota, ca fiind din regiunea Pfalz - poartă un nume francez. "Dorner e un nume loren. Este derivat din "dorn" care înseamnă "spin", şi indică locuitorul unei case situate lângă un boschet înspinat sau spinos", spune orădeanca.

Pe lista palotanilor cu nume lorene se mai numără familii precum Schmidt, Schwarz sau Reiss. "Acesta din urmă este un nume alsacian-loren care are două origini posibile, desemnând atât germanicul "consiliu" ori "sfat", cât şi lorenul "cultivator de gulii", variantă mult mai plauzibilă", spune profesoara Silvia Aulagnon.

Deocamdată, teoria profesoarei oferă mai multe întrebări decât răspunsuri, astfel că ultimul cuvânt îl pot avea doar alţi cercetători. Şi chiar dacă aceştia vor ajunge, şi ei, la concluzia că locuitorii satului din marginea Oradiei au origini lorene, povestea va rămâne doar o curiozitate istorică. Căci, dacă şvabii din Palota se ţin nemţi, nu poate nimeni să-i contrazică. În fond, fiecare e ceea ce crede despre sine că ar fi...

TOT MAI PUŢINI
220
de şvabi mai trăiesc astăzi în Palota, populaţia îmbătrânită fiind în scădere

"Există o memorie a familiilor care se perpetuează de la o generaţie la alta. Ştiu cazul unei doamne în vârstă de lângă Timişoara care îşi spunea nemţoaică, iar la un moment dat şi-a surprins apropiaţii spunând rugăciunea Tatăl Nostru, pe care o învăţase de la mama sa, fără să ştie că se roagă în franceza cea mai pură"

Silvia Aulagnon

CONTELE DE PALOTA
"Fiară" şi ctitor

Considerat drept un binefăcător de către şvabii palotani, Johann Maria Phillipp Frimont (foto), conte de Palota şi principe de Androcco (1759-1831), general austriac născut în Lorena, este cel mai bun exemplu de etnic german cu origini franceze stabilit aici. Militar de carieră, Frimont a primit botezul focului în războiul pentru succesiune din Bavaria, a luptat împotriva turcilor, s-a evidenţiat în războaiele napoleoniene şi a participat la campaniile din Italia, Rusia şi Franţa. Comandant suprem al trupelor trimise să reprime revolta din Neapole, Frimont a fost recompensat de regele Ferdinand I cu titlul de principe de Androcco şi 220.000 de ducaţi. O parte din bani i-a investit în domeniul de la Palota, primit ca recompensă de la împăratul Leopold al II-lea, care l-a şi înnobilat cu titlul de conte.

Frimont a fost în egală măsură tiran şi binefăcător. "După lupte victorioase, eroul devenea călău, răsculaţii şi nevinovaţii, fără milă, neîndurător, i-a trimis la eşafod. Şi după ce călăul şi-a făcut datoria şi-a însuşit moşiile şi averile lor", consemna în anii '40 scriitorul Tabery Geza.

Din averile câştigate, contele a construit biserica din Palota, pe care a dotat-o cu clopote, orgă şi mobilier, dar şi şcoala şi mai multe alte clădiri. Din dorinţa ctitorului, slujbele se ţin şi astăzi alternativ în limba germană şi în maghiară.