URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Februarie 2022, 17:15

Fostul șef al Poliției Economice din Bihor, Florian Sîrca, s-a înscris în PSD

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PSD Bihor își continuă campania de recrutare de cadre, pentru a lărgi baza de selecție a potențialilor candidați în perspectiva alegerilor din 2024. Președintele PSD Bihor, Ioan Mang, a anunțat vineri, în conferință de presă, înscrierea în partid a fostului mason și șef al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Bihor, Florian Sîrca, bănuit în trecut de DNA de fapte de corupție.

„Un om tânăr, cu experiență...”

„Mă bucur că un om tânăr, cu experiență în spate, cu unele realizări în diverse domenii, a acceptat să intre în politică”, a declarat Mang în prezentarea lui Sîrca.

Potrivit liderului PSD Bihor, Sîrca s-a înregimentat politic din prietenie față de primarul PSD de Sânmartin, Cristian Laza, prezent și el la conferința de presă.

„Suntem prieteni de ani de zile și am insistat să vină în partid pentru calitățile sale. PSD are nevoie de oameni care au demonstrat că pot performa în domeniile lor”, a declarat Laza pentru BIHOREANUL.

Reprezentanții PSD nu au spus ce funcție îi va reveni lui Sîrca în cadrul filialei, el activând pentru început ca simplu membru. Legat de motivațiile ale, Sîrca nu făcut declarații, dar a postat pe Facebook un mesaj:

Din polițist, om de afaceri...

Florian Sîrca a demisionat din Poliție în septembrie 2016, după ce a condus vreme de 6 ani Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, care a ocupat 3 ani consecutiv primul loc pe țară din punct de vedere al rezultatelor. Ulterior, și-a îndreptat atenția către domeniul afacerilor.

„După perioada în care am activat în cadrul Inspectoratului de Poliție, având la bază o educație cazonă, cu multe restricții, am ajuns să fac performanță în domeniul privat”, a declarat fostul polițist, remarcând că „gustul libertății în spațiul privat îți conferă un anumit confort”.

Astăzi Sîrca trăiește din afaceri. „Am fost director la două societăți comerciale, iar în prezent dețin împreună cu vărul meu o societate comercială care are obiect de activitate dezvoltarea imobiliară”, a spus fostul polițist. Firma lui Sîrca amenajează case de tip familial, pe un singur nivel, în comuna Sântandrei, pe care ulterior le scoate la vânzare.

... cu viziuni de stânga

Fostul șef al SICE spune că a intrat în PSD din convingere. „Administrația liberală, ajunsă la o majoritate covârșitoare, se desprinde pe zi ce trece de nevoile orașului, de nevoile oamenilor și constatăm că pe lângă performanța în dezvoltare găsim și tot mai multă lipsă de transparență și de dialog cu cetățeanul”, a spus Sîrca.

Proaspătul social-democrat a afirmat că își dorește să cunoască în viitorul apropiat cât mai multe filiale și cât mai mulți membri ai partidului. „Îmi doresc să facem echipă, să construim împreună o strategie pentru 2024 și să putem să le oferim orădenilor o alternativă de dezvoltare”, a afirmat acesta.

„Gest de demnitate”

Fost polițist, Florian Sîrca a intrat în atenția publicului în septembrie 2016, când a demisionat din funcție odată cu chestorul Liviu Popa, de care era apropiat, imediat ce s-a aflat că fostul inspector-șef era anchetat de DNA. În rechizitoriul lui Popa, numele lui Sîrca a apărut în relație cu presupuse fapte de protecție ale unor agenți economici, care nu au mai fost însă dovedite.

Întrebat de BIHOREANUL Sîrca a negat că demisia sa ar fi fost determinată de ancheta procurorilor anticorupție. „Nu am plecat din Poliție din cauza problemelor cu DNA. În momentul demisiei nu avem cunoștință de acel dosar penal. Demisia mea din Poliție a fost un gest de demnitate”, a spus fostul polițist.

Sîrca a refuzat să aprofundeze subiectul. „Nu aș vrea să intrăm în discuții pe teme de justiție pentru că cred că societatea nu a ajuns la maturitatea necesară să poată dezbate ce s-a întâmplat în câteva județe din țară în perioada în care nu era niciun român cinstit, ci doar insuficient investigat”, a spus acesta.

Fostul șef al SICE s-a limitat la a afirma că a fost o victimă colaterală într-o „luptă subterană între instituțiile statului”, iar suspiciunile DNA cu privire la fapte de corupție se vor dovedi nefondate „pentru cei ce vor să studieze dosarul și soluția de clasare”.

Mason „demisionar”

De altfel, odată cu plecarea din Poliție, Sîrca susține că s-a retras și din masonerie, unde a fost primit în 2014 ca ucenic în Loja Țara Crișurilor, în care activa și chestorul Liviu Popa. Acuzat în 2017 de DNA că, funcționar public fiind, nu și-a declarat în declarațiile de interese din 2015 și 2016 apartenența la organizație, fostul polițist a părăsit tot atunci și organizația discretă din care făcea parte.

„Din masonerie m-a determinat să plec povestea aceea închipuită și introdusă în sfera ilicitului (n.r. cu obligația declarării calității de mason). Mi-a arătat faptul că unele sunt principiile masoneriei, principii fundamentate în buna credință și nevoia de a veni în sprijinul oamenilor, și alta a fost reacția unor masoni care, sfidând dispozițiile legii, care au fost sfidate și de către DNA, au spus că noi făceam parte dintr-o asociație, ceea ce nu a fost cazul”, a declarat Sîrca.

Fostul polițist a făcut, astfel, trimitere la mărturiile depuse în instanță de consultantul în afaceri Dacian Palladi, mason la rândul său, care a susținut poziția DNA că membrii ar fi trebuit să își menționeze în declarația de interese apartenența la organizație.

„Până la urmă a stabilit și Înalta Curte și Tribunalul Bihor că nu aveam obligația declarării apartenenței la masonerie ca lojă”, a spus Florian Sîrca.

Astfel, absolvit de orice vină, fostul polițist și-a construit o carieră în afaceri, iar acum se pregătește să clădească una în politică...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
O insulta pentru milioanene de Romani cistiti ce isi diresc o Romanie fara coruptie:
„Nu aș vrea să intrăm în discuții pe teme de justiție pentru că cred că societatea nu a ajuns la maturitatea necesară să poată dezbate ce s-a întâmplat în câteva județe din țară în perioada în care nu era niciun român cinstit, ci doar insuficient investigat”, a spus acesta. Asta e admisie a vinei, pur si simplu recunoaste ca, suficient investigat, sigur si el era vinovat. PSD, si inca un membru corupt, nicidecum un nou partid reformat, cinstit.
Postat 13 Februarie 2022, 21:18 de unu
Oricum alegea....
... tot intre hoți nimerea! Tinand cont de functia pe care a ocupat-o se va integra perfect, e intre prieteni.
Postat 12 Februarie 2022, 05:58 de pinonel
La câte știu despre Sârca și după cât l-am cunoscut ...
... omul nu făcea jocurile unor bufoni politici, precum Bolojan, care nu a avut succes, la nivelul IPJ Bihor, în ceea ce privește încercările de discreditare a unor "adversari". Așadar, când vorbește acum de distanțarea liberalilor față de interesul public, o face în deplină cunoștință de cauză. Și are dreptate, pentru că liberalii au ajuns cei mai ticăloși și proști de pe planetă. Iar asta se vede aproape zilnic, peste tot. Că nu-i PSD ceea ce crede el, ca fost polițist ... o să aibă ocazia să vadă pe propria piele, atunci când nedreptatea, jocurile de culise și mediocritatea în plan profesional, se vor învârtoșa în jurul lui.
Postat 11 Februarie 2022, 20:06 de KP
Mang vorbește...
Mang vorbește? Venea la ore în calitate de profesor și nu dicuta decât politică. Punea asistentul să facă și treaba lui dar lua leafa de profesor. Mai predă și acuma? Câte afaceri a avut cu universitatea prin firma lui de calculatoare? Un mizerabil! De ăștia ar trebui curățată țara cum făceau țăranii cu grădinile și țarinile primăvara la buruieni și iarbă uscată. Cu foc!
Postat 11 Februarie 2022, 18:28 de User anonimizat
Rușine milițienilor de ieri și de azi!
Profilul parvenitului aflat pe val: educatie=analfabet, activitate=milițian, calificare=mason, recomandare=politician. Repetentul clasei ajunge politician și afacerist de succes pentru că se scaldă în cocina masono-politico-economico-trădătorist-antena3ist-rusofilă și poporul spart in tur îl votează și-l crede dac patriotard revanșard.
Postat 11 Februarie 2022, 17:47 de decalog
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON