URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Octombrie 2020, 17:46

Focar Covid-19 la CSM Oradea! 11 poloişti au virusul, echipa nu mai merge la turneul Superligii Naţionale

Focar Covid-19 la CSM Oradea! 11 poloişti au virusul, echipa nu mai merge la turneul Superligii Naţionale (foto: generic, credit: Roby Boros)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A fost descoperit un focar de infecţie cu virusul Sars-Cov-2 la echipa de polo a Clubului Sportiv Municipal Oradea. În urma testelor PCR făcute înaintea turneului al doilea al Superligii Naţionale, s-a descoperit că nu mai puţin de 11 poloişti au Covid-19, plus un component al colectivului tehnic al echipei.

"Rezultatele acestui test au parvenit în cursul zilei de marţi (27.10). În total s-au consemnat 12 rezultate pozitive în cadrul echipei, 11 aparţinând jucătorilor, iar unul este al unui component al colectivului tehnic", se arată într-o scurtă informare publicată marţi pe site-ul oficial csmoradea.ro. 

În aceeaşi informare, reprezentanţii clubului arată că "invocând protecţia datelor personale nu vom dezvălui numele celor afectaţi". 

După confirmarea focarului, CSM a anunţat că "echipa de polo pe apă CSM Oradea nu se va deplasa la Braşov pentru cel de-al 2-lea turneu din Superliga Naţională de polo – ediţia 2020/21", care era programa în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie. 

"Echipa de polo se supune instrucţiunilor DSP, iar cei în cauză se află sub supraveghere medicală. Drept consecinţă activitatea de pregătire a echipei a fost suspendată pentru o perioadă. Transmitem multă sănătate tuturor!", au precizat, la final, reprezentanţii clubului municipal. 

După cum BIHOREANUL a scris, un prim caz de Covid-19 în rândul sportivilor clubului a fost confirmat săptămâna trecută, pe 15 octombrie, fiind vorba însă de un sportiv al echipei de baschet CSM CSU Oradea. 

Chiar dacă a mediatizat apariţia primului caz, clubul n-a mai precizat apoi că, vinerea trecută, deci pe 23 octombrie au mai fost confirmate două cazuri de Covid-19 la echipa de baschet, fiind vorba de un sportiv şi un membru al staff-ului, după cum arată sursele BIHOREANULUI
 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON