URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 11 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce ne-am face fără Bulgaria? Am fi chiar ultimii din Europa. Acum, că s-au dat rezultatele mirifice de la testele PISA, constatăm cu stupoare că elevii noștri sunt la fel de analfabeți funcționali ca acum 20 de ani, chit că între timp am avut un președinte dascăl, care a lansat jenantul program România Educată.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
23 Februarie 2010, 13:54

Fiul adjunctului de la Jandarmi, implicat in trafic cu droguri

Fiul adjunctului de la Jandarmi, implicat in trafic cu droguri ÎN CONCEDIU. Conştient că va trebui să dea explicaţii pentru aventurile fiului său, reţinut 24 de ore în arestul Poliţiei pentru trafic de droguri, prim-adjunctul Jandarmeriei Bihor, colonelul Petru Lung (foto), şi-a luat şi câteva zile libere de la serviciu. Până se mai liniştesc apele...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cinci tineri au fost prinşi în flagrant, joia trecută, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, după ce au vândut 30 de pliculeţe de "Special Gold", un drog scos în afara legii începând cu 15 februarie, tocmai unui poliţist sub acoperire.

BIHOREANUL a aflat că printre cei reţinuţi s-a aflat şi Sebastian Lung, fiul colonelului Petru Lung, adjunctul inspectorului-şef al Jandarmeriei Bihor. Deşi e şi el pus sub învinuire pentru trafic de droguri de mare risc, tânărul a scăpat de arest. Mai puţin norocoşi au fost însă ceilalţi doi prieteni ai săi, Sergiu Dumitru Diaconescu, băiatul unui patron de local din Rogerius, şi Adrian Mircea Bot, odrasla unui ofiţer MapN în rezervă, ambii arestaţi pentru 29 de zile.

Prafuri în parcare

06 drog.jpgAcţiunea Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Oradea a avut loc joia trecută, în jurul orei 19, în parcarea din faţa pizzeriei Master, lângă Liceul Lucian Blaga din Rogerius. Poliţiştii au aşteptat până când colegul lor a preluat cele 30 de pliculeţe de Special Gold de la vânzătorul Adrian Mircea Bot, pentru care plătise 900 de lei, în bancnote marcate, după care au înconjurat maşina în care a urcat tânărul, cerându-le celor cinci persoane aflate în autoturism să coboare.

Pe lângă Diaconescu, Bot şi Lung, în maşină se aflau încă doi minori, Raul N., şi Silvian T., ambii în vârstă de 17 ani. În timpul percheziţiei corporale, ofiţerii antidrog au găsit şi banii marcaţi, în buzunarul lui Sergiu Diaconescu.

Altul e de vină

Cei cinci au fost prezentaţi în aceeaşi seară procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Antidrog (DIICOT) Bihor, însă nici unul nu a recunoscut că i-ar aparţine plicurile cu mephedronă. Cei doi minori au declarat că nu ştiau nimic. Bot, cel care a predat plicurile, a fost brusc lovit de amnezie, declarând că nu el le-a vândut, ci Diaconescu, însă nu ştia exact ale cui sunt. Dar cu siguranţă nu ale lui.

Şi Diaconescu a aruncat vina în curtea amicului Sebastian Lung, spunând că drogurile ar fi fost ale acestuia, iar cel care le-a vândut a fost, de fapt, Bot. Asta chit că banii încasaţi de pe urma tranzacţiei au fost găsiţi în buzunarul lui.

Fiul colonelului de Jandarmi a venit cu o a treia variantă, potrivit căreia el era un simplu consumator şi, când şi când, cumpăra prafuri furnizate de Diaconescu. "Eu m-am dus doar să stau de pază, ca nu cumva să fie ţepuit de cumpărător. Însă cine le-a plasat în final, nu mai ştiu, că n-am fost atent", a spus Lung.

Prafuri în portbagaj

După audierile întinse până noaptea târziu, procurorii au aflat însă că, în ultima jumătate de an, Diaconescu şi amicii săi au dezvoltat o adevărată mică afacere din comerţul cu aşa-numita "sare de baie", făcând concurenţă acerbă weed shop-urilor din oraş. Deocamdată, anchetatorii nu au stabilit rolul fiecăruia, însă, în cazul lui Diaconescu cel puţin, au descoperit că acesta comanda săptămânal câte 100 de pliculeţe de la un dealer din Ungaria.

Marfa era livrată prin Fan Curier şi, pentru a nu da de bănuit acasă, o păstra în portbagajul maşinii, de unde, mai apoi, o vindea în faţa localurilor şi a cluburilor, cu 30 de lei plicul. De clienţi nu ducea lipsă, în condiţiile în care în weed shop-uri aceeaşi marfă costa între 45 şi 50 de lei, astfel că avea asigurat un câştig curat de 1.300 de lei pe săptămână. Odată cu scoaterea în afara legii a mephedronei şi includerea ei în lista stupefiantelor de mare risc, Diaconescu & Comp au devenit brusc din bişniţari traficanţi. Afacerea ar fi continuat, chiar şi aşa, dacă amicul său, Raul N., nu i-ar fi adus drept client, fără să ştie, taman un ofiţer de Poliţie...

Musca-n lapte

Deocamdată, numai Adrian Mircea Bot şi Sergiu Dumitru Diaconescu au fost prezentaţi la Tribunalul Bihor, unde magistraţii au emis pe numele lor mandate de arestare pentru 29 de zile. Sebastian Lung a fost eliberat, vineri, urmând ca ancheta în cazul lui să continue în stare de libertate. Dintre cei doi minori, doar Raul N. a fost pus sub acuzaţie, asta pentru că el a fost cel care l-a contactat pe "clientul" sub acoperire. Celălalt minor, Silvian T., a primit calitatea de martor.

Interpelat pe marginea incidentului, avocatul lui Sebastian Lung susţine că acesta nu a avut nicio implicare în tranzacţie. "Clientul meu a fost acolo, dar nu el a distribuit plicurile şi nici nu avea vreun beneficiu de pe urma vânzării. Doar l-a însoţit pe Diaconescu la locul de întâlnire şi atât", spune avocatul Şerban Cighir.

01 Lung.jpgÎn timp ce Lung junior recunoaşte că a mai gustat din sarea de baie, tatăl său pretinde totuşi că odrasla e curată ca lacrima. "A fost să se întâlnească cu câteva fete şi colegi de şcoală. N-a ştiut cu ce se ocupă aceştia. A picat ca musca-n lapte. Anturajul e de vină", l-a apărat adjunctul Inspectoratului de Jandarmi, colonelul Petru Lung (foto).

Oricum, zic apropiaţii săi, ofiţerul a decis că e timpul să coboare milităria din pod şi să-şi strunească feciorul, ca să nu fie nevoit să trimită jăndarii pe urmele lui. Atât doar, că e cam târziu...


PERICULOS
"Aurul" morţii

Special Gold sau "sarea de baie", cum este denumită popular mephedrona, este un drog sintetic din familia amfetaminelor, fiind un substitut al cocainei. Reacţiile provocate de "sarea de baie" sunt însă mult mai grave. Consumată regulat, provoacă mult mai rapid dependenţă şi are o serie de efecte negative: dureri musculare, ale nasului şi ale maxilarului, anorexie, insomnii, deprimare, epuizare fizică şi psihică, halucinaţii, tulburări cardio-vasculare, comă şi moarte, ultimele trei fiind succesive.

Mephedrona se putea achiziţiona legal din weed shop-uri până pe 15 februarie, când, printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a fost inclusă pe lista substanţelor interzise, alături de mai multe plante aşa-zise etnobotanice. Guvernul a luat această decizie fiindcă, în ultimele luni, cel puţin cinci tineri din Bucureşti au murit după ce au consumat această substanţă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
din interior
Atat Lung cat si Huluban sunt doi escroci care acpera infractionalitatea din judet iar de copii lor nu am ce sa mai vorbesc. Rusine
Postat 07 August 2010, 11:51 de smeu
D-zeu nu bate cu bota
Roata se invarte si D-zeu nu bate cu bota D-LE COLONEL LUNG!Poate stiti la ce ma refer,ca doar nu suferiti de amnezie.Cu cine v-ati complicat pt. a face rau altor persoane(alias nelutu)?Sa va fie rusine!!!!!!!!
Postat 06 Martie 2010, 18:23 de radu
"Special Gold" vs. Siguranta alimentelor Bihor
I. Domnul colonel Lung, de la jandarmi, este cumva ruda cu dnul Lung Dan Ioan, "traseistul politic" numit sef la Siguranta alimentelor Bihor? 1. Daca da, atunci (parca) incep sa inteleg, de ce a trebuit sa fie afectati cateva zeci de tineri bihoreni, pentru a se actiona mai eficient pe la weed shop-uri, respectiv pe piata "etnobotanicelor"! 2. Daca nu, as mai adauga si chestia cu ...profesionalismul (la unii de la Siguranta alimentelor s.a.); II. Daca la Siguranta alimentelor Bihor exista inspectori-agenti de vazari in domeniul plantelor medicinale, atunci acestia, de ce nu si-au avertizat (din timp) SEFUL, asupra nocivitatii unor astfel de produse?
Postat 23 Februarie 2010, 15:54 de stefan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6059 RON
  • 1 EUR = 4.9677 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON