URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 10 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile,  pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care este prima măsură care ar trebui luată de urgență de autorități pentru limitarea creșterii răspândirii infecțiilor cu coronavirus?







De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, prevede că izolarea unei persoane fără acordul acesteia se poate dispune doar pentru 48 de ore, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului străbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
23 Mai 2019, 20:54

Festivitatea de absolvire a studenților facultății de Istorie a avut și momente inedite: tinerii au fost felicitați de Florin Piersic (FOTO / VIDEO)

Studenţii de la Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii orădene s-au strâns, joi, în Aula Magna, pentru a lua parte la festivitatea de absolvire. Pe lângă felicitările din partea profesorilor, absolvenţii au avut parte de câteva cuvinte de bine, dar şi de mărturisiri, de la Florin Piersic, care ar fi vrut să vină la manifestare chiar în persoană.

Felicitări de pensionare

La festivitate au fost prezenţi prorectorul Universităţii din Oradea, Ligia Burtă, preşedintele Senatului, Sorin Curilă, decanul Facultăţii, Ioan Horga şi şefii de departament de la Relaţii Internaţionale, Florentina Chirodea, respectiv Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Gabriela Goundenhooft. 

Prorectorul a ţinut să îi încurajeze pe tinerii în robe negre, iar preşedintele Senatului i-a sfătuit să-şi continue viaţa după normele societăţii. "Responsabilităţile nu vor fi puţine de acum, dar veţi fi pregătiţi în viaţă dacă veţi parcurge toate etapele la timpul lor", a spus Curilă. 

Tot şeful Senatului i-a înmânat un cadou din partea Universităţii profesoarei Lia Pop, cu ocazia pensionării. Lia Pop este fondatoarea secţiei de Ştiinţe Politice a Universităţii, dar şi a programelor de masterat "Libertate de mişcare a persoanelor în Europa" şi "Politici publice europene". Ea a fost felicitată şi de ceilalţi colegi de catedră, dar şi de studenţi. "N-am să uit toate momentele pe care le-am avut aici. Şi mă bucur că am zeci de generaţii de studenţi în spate", a spus Lia Pop. 

Florin Piersic, invitat special

"Sperăm că am sădit un sâmbure de înţelepciune de-a lungul celor trei ani în care v-am stat aproape şi sper că ne veţi aduce numai bucurii", le-a spus absolvenţilor emoţionaţi decanul Facultăţii, Ioan Horga.

Surpriza cea mare a venit la finele festivităţii, când cei prezenţi au fost anunţaţi că un om special are un mesaj pentru studenţi, printr-un apel telefonic. Scuzându-se că nu a putut fi prezent în persoană, din cauza spectacolelor şi a problemelor de sănătate, îndrăgitul Florin Piersic a ajuns repede la inima celor prezenţi. "Dacă mă auziţi, să zică toată lumea Da!", i-a provocat de la început actorul.

"Oradea nu este un simplu oraş pentru mine. Eu am legături foarte strânse cu el. Aici am cerut-o de navastă pe Anna Széles, cu care avem împreună un băiat, pe Daniel, care a terminat şi el Facultatea de Relaţii Internaţionale din Budapesta", a spus maestrul. Actriţa Anna Széles a fost cea de-a doua soţie a artistului, în perioada 1975-1985. Născută în Oradea, ea locuieşte în prezent în capitala Ungariei.

"Voi veni în octombrie!"

În stilul inconfundabil, Florin Piersic i-a sfătuit pe studenţi să iubească toată viaţa. "Studenţii mei de suflet, vă sfătuiesc să folosiţi mai des cuvântul iubire şi să iubiţi. Să ştiţi că aveţi un prieten de suflet şi vă promit, domnule decan Ioan Horga, că în octombrie voi veni personal la Universitatea din Oradea şi voi răspunde tuturor întrebărilor studenţilor" a adăugat artistul, mulţumind în final şi studentului Bogdan Pop, prieten de familie, cel care a şi făcut "preparativele".

Festivitatea s-a terminat cu multe râsete, îmbrăţişări, flori, fotografii, dar şi lacrimi, iar cei mai mulţi tineri au plecat împreună să sărbătorească absolvirea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0949 RON
  • 1 EUR = 4.8375 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON