URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Septembrie 2013, 15:07

FC Bihor are meci dificil sâmbătă cu argeşenii de la CS Mioveni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După partida de la Râmnicu Vâlcea, echipa orădeană de fotbal FC Bihor se reîntoarce acasă şi sâmbătă, de la ora 11, va primi, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", replica argeşenilor de la CS Mioveni.

Partida contează pentru etapa a III-a din seria vestică a Ligii a II-a şi va opune două formaţii care anii trecuţi să băteau pentru promovare. De data aceasta, FC Bihor nu are ca obiectiv promovarea, iar CS Mioveni vine după două înfrângeri, ceea ce o plasează pe ultimul loc după primele etape, fără nici un punct. De altfel, conducerea clubului argeşean a decis să schimbe antrenorul, astfel că din această săptămână pe banca tehnică a celor din Mioveni se află Ion Moldovan.

"Sâmbătă întâlnim o echipă care va veni cu ambiţie la Oradea. Noi trebuie să facem un joc bun şi să obţinem cele trei puncte", a declarat însă antrenorul echipei FC Bihor, Gheorghe Ghiţ.

Înaintea disputei de sâmbătă, tehnicianul orădean se confruntă cu două probleme de efectiv, mijlocaşul Sebastian Sfârlea nu va putea juca, fiind suspendat, iar fundaşul dreapta Dorin Mihuţ este incert.

De partea cealaltă, noul tehnician al argeşenilor a declarat: "Îmi face o plăcere deosebită să revin pe meleagurile Argeşene. Mă leagă amintiri destul de frumoase atât de fosta FC Argeş, dar şi de CS Mioveni. Am venit cu dorinţa de a reedita dacă se poate promovarea în prima ligă. Cu o parte din jucători am mai colaborat atunci când am reuşit promovarea şi cred că ei sunt principalul sprijin al meu pentru a-i convinge şi pe ceilalţi de modalitatea şi standardul la care vrem să ne ridicăm. Sper ca în meciul următor jucătorii să îşi dorească mult mai mult faţă de ce a fost acum şi să începem cu o victorie. Foarte multe date despre adversar nu am. Ştiu că pe apărare au un portar foarte bun, zona fundaşilor este incertă, iar în faţă pe benzile laterale nu stau foarte bine. Acestea sunt observaţii ale partidei de la Râmnicu Vâlcea".

În clasament, după două etape, FC Bihor ocupă locul VI, cu 3 puncte, iar CS Mioveni se situează pe poziţia a XII-a fără nici un punct. Preţul unui bilet de intrare la meciul de sâmbătă este tot de 10 lei, pensionarii, femeile, copiii şi liceenii având accesul gratuit.

În alte partide din etapa de sâmbătă, CSM Rm. Vâlcea va primi replica UT-ei, Gloria Bistriţa va juca la Slatina, Olimpia Satu Mare va da piept cu ASA Târgu Mureş, în timp ce echipele din Craiova vor avea program diferit, FC Universitatea urmând a evolua la Motru, iar CSU, pe teren propriu, cu Metalul Reşiţa.

Pe de altă parte, meciul din Cupa României dintre FC Bihor şi ACS Poli Timişoara se va desfăşura la Oradea şi va avea loc marţi, 24 septembrie, de la ora 16.


Programul etapei a III-a din Seria a II-a a Ligii a II-a (sâmbătă):

Ora 11:
CSM Râmnicu Vâlcea - FC UTA
FC Bihor Oradea - CS Mioveni
FC Olt Slatina - Gloria Bistriţa
CS Minerul Motru - Universitatea Craiova
Olimpia Satu Mare - ASA Târgu Mureş

Ora 18:
CSU Craiova - CS Metalul Reşiţa

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
aratati ceva
Aratati ceva fotbal si o sa vina lumea.Dar dupa cum jucati <<fffff prost>> ma andoiesc ca o sa vina lumea.
Postat 21 Septembrie 2013, 07:41 de bihorean
HAI BIHORU !
Hai Bihoru ! Haide-ti la stadion maine de la ora 11;00 !
Postat 20 Septembrie 2013, 15:41 de OradeaN
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON