URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Mai 2015, 19:52

FC Bihor a încheiat sezonul cu un egal pe teren propriu, 1-1

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

FC Bihor şi-a încheiat parcursul din actualul sezon competiţional al Ligii a II-a, 2014-2015, cu jocul pe care l-a disputat sâmbătă, la Stadionul Iuliu Bodola, în compania formaţiei CSM Râmnicu Vâlcea.

Partida, care a contat pentru etapa a VI-a, ultima din play-out-ul Seriei a II-a, şi pentru care care antrenorul Gheorghe Silaghi a avut 9 jucători indisponibili, s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1, deşi în partea a doua, cel puţin, orădenii au dominat jocul.

Scorul a fost deschis de bihoreni în minutul 17, când a înscris N. Lorincz. În minutul 24, FC Bihor a trecut pe lângă majorarea scorului, după o lovitură de colţ, executată de pe partea dreaptă de Cr. Andor. Mingea a fost trimisă înalt la 3 metri de poartă, de unde V. Dobrescu nu a reuşit însă să reia spre cadrul porţii.

De partea cealaltă, în minutul 31, oaspeţii au reuşit să înscrie şi să egaleze, după ce Firţulescu a trimis un şut-centrare, Sălăjan a fost păcălit, mingea depăşindu-l şi lovind bara sus, după care a ajuns la Melcea. Acesta a şutat din 4 metri, Ţoca, aflat pe linia porţii, a respins, însă arbitrul a apreciat că mingea a depăşit cu întreaga circumferinţă linia de poartă şi a validat golul.

După pauză, jucătorii orădeni au atacat mai mult, şi-au masat adversarii în propria lor jumătate, vâlcenii mulţumindu-se doar să contraatace, însă nu au mai marcat până la final, deşi, în minutul 66 a fost o fază controversată, care se putea concretiza cu un gol. Atunci, Cr. Cigan a căzut în careu după un duel cu Stoica, centralul Lucian Ţiţii, din Sibiu, a dictat penalty, dar tuşierul, Simona Hiticaş, din Cluj Napoca, semnalizase un offside la Cigan, iar centralul a revenit asupra deciziei.

Pe final de joc, antrenorul Gheorghe Silaghi a trimis în teren doi tineri jucători, care, cu acest prilej au debutat în Liga a II-a. Este vorba despre Dan Negrea, jucător provenit de la echipa a doua, şi de Alexandru Talpoş, un fotbalist de doar 15 ani, provenit de la echipa de juniori C a clubului orădean, o echipă antrenată de Marius Suciu. Talpoş este şi component al lotului naţional U 15.

 "A fost un meci foarte bun, cu ritm bun, fiecare echipă văzându-şi de joc. (..) Săptămâna viitoare vom face două antrenamente, marţi şi joi, după care se intră în vacanţă. Din lotul echipei, 14 jucători sunt la final de contract şi probabil îşi vor căuta alte echipe", a declarat după partidă antrenorul formaţiei FC Bihor, Gheorghe Silaghi, al cărui mandat expiră de asemenea pe 30 iunie. Totodată, el şi-a exprimat speranţa că echipa va merge înainte şi clubul nu va dispărea din cauza dificultăţilor financiare.

Mulţumit de joc a fost şi tehnicianul vâlcenilor, Alexandru Pelici, care s-a reîntors la Oradea, ca adversar, după ce el a condus echipa bihoreană la începutul sezonului. "A fost şi ultima etapă a uni campionat cu răsturnări de situaţii, nu doar în plan sportiv, ci şi organizatoric şi de situaţie financiară a cluburilor. Felicit jucătorii de la FC Bihor şi întreg staff-ul tehnic, pe Călin Cheregi, Gheorghe Silaghi, jos pălăria pentru toţi cei de la Oradea. Ar fi mare păcat ca o asemenea echipă să dispară de pe harta fotbalului", a spus Pelici.

Astfel, FC Bihor şi-a încheiat jocurile din acest sezon. Deşi s-a clasat pe locul IV în play-out, echipa orădeană nu va participa nici măcar la barajul pentru evitarea retrogradării, care nu va mai avea loc, întrucât FC Olt s-a retras din campionat, iar nicio altă echipă nu va mai retrograda în acest sezon.

Dacă din punct de vedere sportiv, situaţia la clubul orădean de fotbal este salvată, nu se ştie ce se va întâmpla în continuare cu clubul în sine, acesta având neapărat nevoie de un investitor sau un susţinător financiar, pentru a-şi putea continua activitatea.

În acest context, preşedintele FC Bihor a spus că, dacă nu va găsi sponsori pentru echipă, se va retrage.

"De luni, începând, eu am un singur scop, aducerea unui investitor la echipă, iar dacă până în 15 iunie nu reuşesc să aduc acest investitor sau să atrag fonduri la echipă, eu o să spun adio acestui club, pentru că nu se doreşte echipă de fotbal în oraşul nostru. Şi mă întreb eu, ce interese meschine sunt în jurul acestei echipe? De ce se vrea moartea acestui cub şi de către cine?", a declarat preşedintele clubului FC Bihor, Mircea Fodor, mulţumind totodată jucătorilor şi antrenorului pentru efortul depus.


FC Bihor - CSM Râmnicu Vâlcea  1-1(1-1)

Au marcat: N. Lorincz (min. 17) / I. Melcea (min. 31)

FC Bihor: Sălăjan - Zanardini, Letan (cpt.), Ţoca, Lorincz – Haş (min. 84 Negrea), A. Achim - Sorian, Ember, Andor (min. 89 Talpoş) - V. Dobrescu (min. 55 Cr. Cigan). Antrenor: Gheorghe Silaghi

CSM Rm. Vâlcea: Prvulovic – Eremia (min. 62 M. Deaconescu), I. Stoica (cpt.), C. Pârvulescu, Al. Ionescu - Ad. Neagoe, Dumitraşcu - Ad. Popa (min. 70 Geantă), Melcea (min. 77 Konyeha), Firţulescu - M. Staicu. Antrenor: Aleandru Pelici

Au arbitrat: Andrei Lucian Ţiţii (Sibiu) - Petrică Ionuţ Cîmpeanu şi Andra Simona Hiticaş (ambii din Cluj-Napoca).

De precizat că în pauza meciului FC Bihor – CSM Rm. Vâlcea, Asociţia Judeţeană de Fotbal Bihor a premiat echipa de juniori E a clubului orădean, o echipă cu jucători născuţi în anul 2004 şi antrenată de Marius Suciu, care a câştigat faza judeţeană, după ce a obţinut 17 victorii şi a pierdut un singur meci, marcând 144 de goluri şi primind doar 13.

În celălalt meci din ultima etapă a play-out-ului Seriei a II-a din Liga a II-a, la Pâncota, Şoimii din localitate au pierdut cu 1-3 în faţa celor de la FC Caransebeş.

În play-off, ACS Poli Timişoara s-a impus cu 3-0 la Reşiţa şi şi-a asigurat şi matematic promovarea în prima ligă.


Etapa a VI-a (ultima) din play-out-ul Ligii a II-a, Seria a II-a la fotbal:

FC Bihor Oradea - CSM Râmnicu Vâlcea 1-1

Şoimii Pâncota - FC Caransebeş 1-3

Clasament final:

1

CSM Râmnicu Vâlcea

26

7

11

8

24-25

32

-7

2

FC Caransebeş

26

8

7

11

30-32

31

-8

3

Şoimii Pâncota

26

5

9

12

22-32

24

-15

4

FC Bihor Oradea

26

4

10

12

17-28

22

-17

 


Etapa a VI-a a play-off-ului Seriei a II-a a Ligii a II-a:

Metalul Reşiţa - ACS Poli Timişoara 0-3

Unirea Tărlungeni - FC Olimpia Satu Mare 2-1

FC Olt Slatina - CS Mioveni 0-3 (la masa verde)

Clasament:

1

ACS Poli Timişoara

26

17

7

2

43-10

58

+19

2

CS Mioveni

26

13

7

6

30-16

46

+10

3

CS Metalul Reşiţa

26

12

8

6

34-26

44

+2

4

Unirea Tărlungeni

26

11

7

8

30-22

40

+1

5

FC Olt Slatina

26

9

7

10

28-37

34

-5

6

FC Olimpia Satu Mare

26

9

4

13

26-30

31

-8

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
vreau sa ajut
Cum pot sa ajut in fiecare saptamana cu 50 ori 60 de lire? Nu vreau ca Fc Bihor sa moara
Postat 10 Mai 2015, 18:44 de Sebastian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON