URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 02 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
05 Aprilie 2022, 15:41

Expoziţie cu fotografii din Ucraina, realizate de artişti orădeni (FOTO)

Expoziţie cu fotografii din Ucraina, realizate de artişti orădeni (FOTO) (Foto: Gheorghe Petrila)
Expoziţie cu fotografii din Ucraina, realizate de artişti orădeni (FOTO) (Foto: Gheorghe Petrila)
Expoziţie cu fotografii din Ucraina, realizate de artişti orădeni (FOTO) (Foto: Gheorghe Petrila)
Expoziţie cu fotografii din Ucraina, realizate de artişti orădeni (FOTO) (Foto: Constantin Demeter)
Expoziţie cu fotografii din Ucraina, realizate de artişti orădeni (FOTO) (Foto: Constantin Demeter)
Expoziţie cu fotografii din Ucraina, realizate de artişti orădeni (FOTO) (Foto: Eugen Antal)
Expoziţie cu fotografii din Ucraina, realizate de artişti orădeni (FOTO) (Foto: Gheorghe Petrila)
Expoziţie cu fotografii din Ucraina, realizate de artişti orădeni (FOTO) (Foto: Stefan Toth)
Expoziţie cu fotografii din Ucraina, realizate de artişti orădeni (FOTO) (Foto: Stefan Toth)
Expoziţie cu fotografii din Ucraina, realizate de artişti orădeni (FOTO) (Foto: Ovi D. Pop)
Expoziţie cu fotografii din Ucraina, realizate de artişti orădeni (FOTO) (Foto: Ovi D. Pop)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

50 de fotografii realizate în Ucraina înainte de izbucnirea războiului vor putea fi admirate începând de miercuri în galeria "Ştefan Vilidár István" din Cetatea Oradea.

Expoziţia "Ucraina văzută de artişti fotografi din Oradea" este alcătuită din imagini realizate de artiştii fotografi Eugen Antal, Constantin Demeter, Gheorghe Petrila, Ovi D. Pop şi Ştefan Tóth István, membri în Clubul Fotografic "Nufărul" Oradea, în Fotoclubul "Varadinum" Oradea, precum şi în Asociaţia Internaţională "Euro Foto Art".

Aceştia au făcut fotografii în oraşele Cernăuţi, Ivano-Frankivsk, Lviv, Odesa, Rivne, Ujhorod şi Zaporojie, timp de mai mulţi ani.

"Colaborarea cu artiştii fotografi din Ucraina a început în urmă cu 27 de ani. În anul 1995 artistul fotograf Ştefan Tóth István AFIAP, ESFIAP a fost invitat să participe la o tabără de creaţie internaţională de fotografie organizată în oraşul Cernăuţi. De-a lungul celor peste două decenii şi jumătate, în mai multe oraşe din Ucraina au fost vernisate mai multe expoziţii ale artiştilor fotografi orădeni", se arată într-un comunicat transmis de organizatori.

Cele mai recente imagini care vor putea fi văzute în cadrul expoziţiei au fost realizate în toamna anului 2021.

Vernisajul va avea loc miercuri, ora 17, în Cetatea Oradea, în prezenţa artiştilor fotografi expozanţi. Accesul publicului este gratuit.

Evenimentul va fi transmis online pe pagina de Facebook a Asociaţiei.

Expoziția "Ucraina văzută de artişti fotografi din Oradea" va rămâne în galeria din Cetate până în 26 aprilie şi va putea fi vizitată zilnic între orele 08 și 20. Aceasta este organizată de Centrul Expoziţional EFA Oradea în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON