URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 August 2020, 20:27

Este oficial: Ilie Bolojan candidează la CJ Bihor, iar Florin Birta la Primăria Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Întrunite vineri după-amiază, organismele de conducere ale organizaţiilor municipală din Oradea şi Judeţeană ale PNL Bihor au consfinţit decizia ca actualul viceprimar Florin Birta să candideze pentru funcţia de primar al Oradiei, în timp ce actualul edil Ilie Bolojan să candideze la preşedinţia Consiliului Judeţean.

Propunerile pentru funcţiile de consilieri locali şi judeţeni urmează să fie stabiliţi până joia viitoare, pe 13 august. Deciziile au fost anunţate oficial vineri seară, printr-un comunicat al PNL Bihor.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, hotărârile au fost adoptate, pe rând, în Biroul Permanent Local al PNL Oradea şi apoi în Biroul Permanent Judeţean al PNL Bihor cu câte o singură abţinere de la vot, exercitată tocmai de viitorii candidaţi, Birta şi Bolojan.

"Am făcut parte din echipa care a pus Oradea pe harta celor mai performante oraşe din ţară, am lucrat alături de domnul primar Ilie Bolojan în toţi aceşti ani, iar scopul nostru a fost de a transforma Oradea într-un oraş modern. Sunt conştient că am o misiune grea, dar sunt convins că, avându-l pe domnul Bolojan la şefia Consiliului Judeţean, eforturile noastre comune de a duce Oradea şi judeţul mai departe în direcţia bună vor fi încununate cu succes. Oradea este pe mâini bune şi vom continua împreună ceea ce s-a făcut în Oradea în ultimii 12 ani", a declarat Florin Birta, potrivit comunicatului transmis de PNL Bihor.

Conform aceluiaşi comunicat, Bolojan a transmis: "A fost o onoare pentru mine să fiu primar al oraşului Oradea timp de 12 ani şi le mulţumesc orădenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. La progresele pe care le-a făcut Oradea în aceşti ani, în afară de meritul orădenilor şi al investitorilor, cred că un rol important l-a avut şi Primăria Oradea prin proiectele realizate".

Bolojan a adăugat, însă, că "dezvoltarea oraşului depinde mult însă şi de ce face Consiliul Judeţean”. „Aeroportul Oradea, de exemplu, este în subordinea Consiliului Judeţean, iar dacă vrem să avem mai multe zboruri de pe aeroport trebuie să schimbăm abordarea de până acum. Am luat decizia să candidez la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor pentru a îndrepta lucrurile şi, prin colaborarea cu Primăria Oradea, să asigurăm dezvoltarea în continuare a oraşului, dar şi a judeţului nostru. Domnul Birta a fost implicat anii aceştia în toate proiectele oraşului, le cunoaşte şi am încredere că le va putea duce mai departe. Sunt convins că va gestiona bine funcţia de primar", a mai spus actualul primar.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
18 Comentarii
Re: CI
Probabil am rămas în urmă cu informația asta ... care, în acest an, iar modifică "modificarea" anterioară. OK, în această situație ... merită să mă mobilizez pentru vot.
Postat 09 August 2020, 12:48 de CrisDumi
@CrisDumi: Teo, draga!
Tu esti cel care figureaza in registre la psihiatrie. Trateaza-te moșule, ca ajungi dinnou internat!
Postat 09 August 2020, 00:23 de HoneyBunny
CrisDumi
Din comentariul lui HoneyBunny, nu se înțelege nimic de retardați, doar probabil te simți
Postat 08 August 2020, 15:34 de Sandu2100
Vot uninominal
CrisDumi, presedintele CJ va fi ales prin vot uninominal de catre cetateni, nu va mai fi ca si in 2016 cand era ales de consilieri. S-a incercat o ordonanta de urgenta care sa modifice si sa se revina la alegerea prin vot indirect dar OUG nu a trecut, se pare, dupa spusele lui Predoiu, din motive de constitutionalitate.
Postat 08 August 2020, 12:25 de CI
HoneyBunny ... de ce jignești bihorenii ?!?
De ce spui, spre exemplu, că 68% sunt retardați ?!?
Postat 08 August 2020, 10:10 de CrisDumi
Fac pariu cu oricare dintre pupincuriștii "diliului", care vor schimba un fund de văduvă stătută cu unul mai alb ...
... că Bolojan fuge de rezultatul "muncilor" lui, respectiv de "îndatorarea" orașului pentru mult timp de acum înainte. Minte când spune ce o să facă consiliul județean cu el la "cârmă" și în ce va consta șefia lui ... pentru că nu electoratul alege președintele, ci majoritatea încropită după validarea consilierilor județeni. Mă surprinde că în niciuna dintre postări nu se constată, până acum, modul de alegere a conducerii județului !?! Bolojan fuge practic de electorat, urmare consecințelor "geniului" lui ce se vor cuantifica din 2021 încolo. Vorbește tipul de aeroport, de parcă județul ar avea un operator de zbor sau o să-și licențieze unul. Prostii, pentru că doar liniile aeriene pot cere "stație" și la Oradea, nu proprietarul infrastructurii aferente, care este aeroportul. Consiliul județean este "escala" lui Bolojan pentru alegerile parlamentare sau, dacă PNL nu dă rateu și reajunge la guvernare, să poată prelua o funcție executivă. Omulnu are nicio treabă cu orădenii sau cu bihorenii, s-a folosit de toți ca să-și atingă visele de mărire la nivel național !?! Cine îl cunoaște de pe vremea când făcea sluj pe la ușile lui Câmpeanu și Quintus, ori alți liberali aflați în urmă cu aproape trei decenii în urmă pe la vârful PNL, știe cu cine avem de a face în acest caz. Din păcate, "umbra" lui Bolo va mai bulversa orașul o vreme, până se va termina odată cu betonarea inutilă și va începe să crească vegetația, pe "marile realizări" în veci neterminate corespunzător scopului inițial.
Postat 08 August 2020, 10:06 de CrisDumi
sandul
Abia ti s-a uscat cerneala pe flotant si te dai mare orasan. Ei bine nu esti. Ai ramas acelasi badaran needucat venit de la ciada vacii dar spre norocul tau, acum nebunu va betona si va pube luminite si in satul tau.
Postat 08 August 2020, 08:03 de oradeanbihor
Buna gluma...de santier!Tupeu la acest birtinut!Dl MALAN este cel indreptatit sa candideze!
Dinastia birtineza..Taranul e pe camp,ura Lenutza mea!Din folclor ce credeati...!
Postat 08 August 2020, 02:37 de grigore
La judet ca la oras
Hai sa va vad pui de tarani: au parintii vostri cotete si betoane construite fara autoruzatie? au casele nerenovate? au pamanturi neintabulate? da' nelucrate? Nici nu stiti ce va asteapta. Foarte bine votati-l si luati-l dupa capul nostru, ca de Birta oricum nu ne stresam, fara bolo oricum e zero.
Postat 08 August 2020, 00:43 de oradeanbihor
CrisDumi, EXCALIBUR, Scortosul, Platona, Pinonel
ce faceți mai nebunilor, asta e o știre bombă si voi nu comentați ??? Aveți întâlnire la PSD-eu, va stabiliți grila de atacuri.? Nu l-am inclus pe ORADEANBIHOR ca el e primul care a conentat, se pare ca e de alt partid. La parcare ati fost primii. Ma-ti dezamăgit, ce ar trebui sa ma aștept de la voi ?? Sa spuneți in cor MU13PSD ::::))
Postat 08 August 2020, 00:43 de Sandu2100
Pronostic
La Oradea: PNL 68%, USR 14%, UDMR 11%, PSD 7%. La Judet: PNL 66%, USR 16%, UDMR 9%, PSD 9%.
Postat 08 August 2020, 00:18 de HoneyBunny
Oradea nu se poate dezvolta fără a ține cont de necesitatea dezvoltarii întregului Judet Bihor!
E necesar ca proiectele pentru Oradea să fie continuate de un om care le cunoaște și are capacitatea, expertiza și experienta de a le finaliza, un om care a învățat administrație de la cel mai bun primar din România. #TeamBirta
Postat 08 August 2020, 00:09 de BlackDot
Florin Birta, cartea câștigătoare a PNL in Oradea!
Spaima PSDului!!! Omul nu vine la serviciu sa stea!! E prezent in primarie la 6:50 si stinge ultimul lumina. PSDistii fac icter, urticarie, limbrici!!!
Postat 08 August 2020, 00:00 de HoneyBunny
Ce bine
Ar fi cea mai mare realizare sa-l vedem pe vicele Mang debarcat definitiv. Un ins ranchiunos care a facut mult rau judetului, blaturi non-stop si a promovat doar nulitati. E cazul ca Mr. Bolojan sa ridice tot judetul dupa modelul din Oradea. Sunt convins ca ne va surprinde in mod placut. Mult succes!
Postat 07 August 2020, 22:41 de Neutryno
#TeamBirta
Cel mai bun primar pe care il va avea Oradea!!!! Succes!!! 66% dinnou!!!
Postat 07 August 2020, 21:40 de continental
Genial!!!
Bravo!!!
Postat 07 August 2020, 21:38 de BlackDot
:::::))))))
Oare mor fraierii de ciudă::::)))))))
Postat 07 August 2020, 21:19 de Sandu2100
Perfect
Cu (marioneta) Birta pierzator si cu nebunu la CJ, rasuflam linistiti o perioada. Mi-e mila de peizanii din judet, orbiti de betoanele din Oradea. Habar nu au ce-i asteapta. Votati Bolo!
Postat 07 August 2020, 20:47 de oradeanbihor
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON